Am venit, Maică, iar la tine,

Cu multe rugăminți în traistă,

Le-am strâns de-un an și poate de mai bine,

Venim ca să ne scapi de rău și de năpastă.

Și mulțumim că am avut un domnitor,

Vasile Lupu, credincios și milostiv,

Și ni te-a dat pe Tine tuturor

Ce au nevoie de un sprijin afectiv.

Minune mare pentru-acest popor

Atât de încercat și de expus,

Să aibă-n Tine un ocrotitor,

Trimis în dar de Cel de Sus.

Ne-am așezat la rând în așteptare,

La stâlpul șaizeci și șapte și ceva,

Să stăm smeriți în ascultare,

Vom citi acatistul și ne vom ruga.

Înaintăm încet, cu nevoință,

Ne amintim de drumul cel mai greu,

Făcut cu crucea-n spate pentru pocăință,

De Fiul întrupat de Dumnezeu.

Așa ne pare pe la stâlpul douăzeci,

Că la Golgota drumu-i greu,

Ne amintim păcate zeci și zeci,

Mărturisite poate nu mereu.

Cu fiecare stâlp ce trece,

Adaug pe o coală câte-o rugăminte,

Mi-e teamă gândurile să nu-mi plece

Și n-o să mi le mai aduc aminte.

Și stând cu gândurile mele-n cruci

Mă rușinez și plec privirea,

Gândindu-mă la vârsta ei de-atunci.

Cum a lăsat ea totul și-ales mântuirea.

Aș face eu, măcar acum

Aș da haina cea mai scumpă orișicui?

M-aș lepăda de sine cum, necum

Să îmi iau crucea și să-i urmez Lui?

Mai tai din listă câte-o rugăminte,

Mă rog iertare să-mi dea Cel de Sus,

Cu pocăință și lacrimă fierbinte

Să-mi ierte Domnul ce-am gândit și spus.

A vândut tot și Domnului s-a dat,

Aș putea, oare, asta eu să fac?

Mai tai o rugăminte din câte-am adunat

În lista lungă. Înaintez încet și tac.

La vârsta ei, copil fiind

Și din familie aleasă,

Crucea de aur a dat-o, neștiind

Ce ceartă va primi acasă.

Mai tai din listă câte-o rugăminte,

Mă rușinez cu fiecare pas,

Iar să mă rog eu nu mai am cuvinte,

Nici lacrimi nu mai am în glas.

Tai „casă”,tai „prosperitate” și „belșug”

Tai „înțelepciune” și tai chiar „sănătate”,

Că-ți faci din toate astea „jug”

Dacă nu ierți și nu ai bunătate.

A mai rămas un stâlp și lista-i golaș,

Au trecut șaișpe ore de atunci

Când eu am început să le aștern pe-o coală

Crezând că vor fi ascultate ca porunci.

Aș vrea să las sa intre cine-o vrea,

Că eu nu-s vrednic să-i ating veșmântul,

Pentru ca n-am știut să îmi iau crucea

Și să-i urmez măcar Cuvântul.

Cad în genunchi și mă târăsc spre raclă,

Într-o curată, sinceră dezlănțuire,

Deodată am găsit motivul, parcă,

O să mă rog la ea doar pentru mântuire.