Trei adevăruri despre viața și moartea omului
Păcatul îl transformă pe om din viu în mort; desfrânarea îl transformă pe om viu în mort, avortul, înjurătura, hoția de toate felurile, necredința, batjocura de cele sfinte - toate acestea îl transformă pe omul viu în om purtător de moarte.
Primul și marele adevăr este acela că Domnul Hristos este Domnul Învierii, Domnul vieții, Domnul veșniciei. A arătat acest lucru prin Învierea Sa din morți, prin învierea fiului văduvei din Nain, cât și prin tot ceea ce a făcut și mărturisit. A arătat că destinația omului nu este mormântul.
Al doilea mare adevăr este acela că în noi, oamenii vii, există multă moarte. Păcatul îl transformă pe om din viu în mort; desfrânarea îl transformă pe om viu în mort, avortul, înjurătura, hoția de toate felurile, necredința, batjocura de cele sfinte - toate acestea îl transformă pe omul viu în om purtător de moarte.
Cel de-al treilea mare adevăr este acela că Dumnezeu ne-a lăsat Biserica Sa, care suntem noi, credincioșii - poporul lui Dumnezeu, trupul cel tainic al Domnului, cei chemați la mântuire și sfințire, și Biserica de zid, care ne adăpostește duminică de duminică, când săvârșim și participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Taină.
(Fragment din cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la resfinţirea Bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea botoșăneană Trestiana)
„Sufletul multor pelerini este numai foame și sete, râvnă și dor după Dumnezeu” – IPS Teofan
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro