Trei condimente pentru scăderea tensiunii arteriale
Hipertensiunea arterială este unul dintre cei mai importanți factori de risc care poate provoca deces prematur la nivel mondial, dar care poate fi prevenit și tratat.
Dieta este primul pas pe care o persoană suferindă îl poate face, astfel încât nutrienții să contribuie la însănătoșire. Vă propunem astăzi să încorporați în planul dumneavoastră alimentar trei condimente puternic antioxidante, care au multiple aplicații terapeutice:
- Turmericul - contribuie la îmbunătățirea funcției cardiace și, alături de piper, la scăderea tensiunii arteriale. Se administrează câte o jumătate de linguriță de pulbere, de 3 ori pe zi, ca atare sau adăugat în sucuri sau mâncare. De asemenea, tinctura are același efect, în acest caz administrându-se câte 15-20 de picături zilnic. Și ceaiul din rădăcină de turmeric este eficient. Acesta se prepară prin fierberea unei lingurițe rase de rădăcină într-o cană cu apă, timp de un minut, după care se lasă la infuzat 15 minute. Se consumă 2 căni zilnic.
- Ardeiul iute - este un vasodilatator puternic, contribuind astfel la îmbunătățirea circulației sangvine și scăzând în mod natural nivelurile crescute ale tensiunii arteriale, prin accelerarea vitezei de circulație a sângelui. Acesta se consumă în stare naturală.
- Usturoiul - scade tensiunea arterială dacă este consumat în stare naturală, dar și sub forma unor preparate medicinale, precum maceratul în alcool de usturoi, care se ține în cure de câte 3 luni, timp în care se consumă câte 3 lingurițe pe zi. Acesta se obține tăind mărunt 2 căpățâni de usturoi, care se adaugă într-un borcan transparent din sticlă, de 500 g, care conține alcool de 70º. Vasul se închide ermetic și se lasă la macerat până când amestecul capătă culoarea galben pai, după care se filtrează și se păstrează în borcan, închis ermetic. Se poate administra și suc de usturoi, timp de 30 de zile, câte 10 picături într-un pahar de ceai sau apă.
Pentru că usturoiul interacționează cu unele medicamente alopate, vă recomandăm să citiți și despre contraindicațiile consumului de usturoi aici.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro