Ca să-ţi păstrezi pacea sufletului, trebuie să îndepărtezi de la tine mâhnirea şi să te sileşti a avea sufletul vesel, nu întristat, după cuvântul înţelepciunii lui Isus Sirah: întristarea multă ucide şi nu este de folos întru ea.

Când omul are o mare lipsă în lucrurile cele de trebuinţă pentru nevoile trupului, atunci este foarte greu să biruiască mâhnirea. Asta însă se potriveşte numai pentru sufletele cele slabe, nu şi pentru cele ce şi-au pus nădejdea în Domnul.

Pentru păstrarea păcii sufleteşti trebuie, de asemenea să fugim în tot chipul de judecarea şi osândirea aproapelui. Prin neosândirea altora şi tăcere se păstrează pacea sufletului. Când omul petrece într-o asemenea rânduială, atunci primeşte şi descoperiri dumnezeieşti. Ca să ne izbăvim de osândire, trebuie de asemenea să fim cu luare aminte de sine, să nu primim de la nimeni gânduri străine şi să fim faţă de toate ca nişte morţi.

Pentru păstrarea păcii sufleteşti trebuie să cobori întru sine cât mai des şi să întrebi: „Unde mă aflu eu acum?”. Şi odată cu aceasta trebuie să te îngrijeşti ca simţurile trupeşti, îndeosebi vederea, să fie în slujba omului celui dinlăuntru şi să nu îndulcească sufletul cu cele ce cad sub simţuri. Fiindcă darurile binecuvântate ale Duhului Sfânt le primesc aceia care au lucrare lăuntrică şi veghează cu stăruinţă asupra tuturor mişcărilor din sufletele lor.

(Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 390-391)