Vămile văzduhului sau „tribunalele din văzduh”, pe unde trec şi sunt cercetate sufletele oamenilor după moarte, sunt formate din cete de îngeri răi, diavoli dintre cei mai înfricoşători, care stau în calea sufletelor, le opresc, le vădesc păcatele făcute, chiar şi pe cele spovedite şi părăsite de multă vreme, pe cele săvârşite în copilărie, în tinereţe, la bătrâneţe, pe cele gândite şi săvârşite cu voie sau fără voie, până în clipa morţii.

Sfântul Apostol Pavel zice despre aceste cete diavoleşti: „că nu ne este nouă lupta împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva stăpâniilor, a începătorilor şi stăpânitorilor veacului acestuia” (Efeseni 6, 12). Aşa precum şi Sfântul Pavel adevereşte, că cel ce a fost răpit pînă la al treilea cer, precum şi Tradiţia Bisericii, ne învaţă că cetele diavolilor din văzduh sunt împărţite în numeroase grupuri sau polcuri (polc, polcuri - unitate militară în Ţările Române, la sfîrşitul Evului Mediu), după numărul patimilor şi ale păcatelor de moarte. Fiecare ceată de îngeri răi, una mai înfricoşătoare decît alta, are în fruntea sa un înger cumplit, avînd misiunea să cerceteze sufletul de un anumit păcat.

Adică, de cînd l-a făcut, cum l-a făcut, de câte ori, în ce împrejurare, dacă l-a mărturisit sau nu la preot, dacă a făcut sau nu canon pentru el, dacă l-a părăsit, dacă a îndemnat şi pe alţii să-l facă sau nu. Cele mai grele vămi, unde cad cei mai mulţi creştini, sunt vămile desfrânării, beţiei, uciderii de copii, mîndriei, necredinţei, osândirii altora, lenevirii, zgârceniei, urii, lăcomiei şi eresurilor.

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 343)