Bunule Iubitor de oameni! Dacă peste iarbă, peste flori, peste toată verdeaţa se revarsă harul Tău cu îmbelşugare când vine vremea, cu atât mai mult îi vei dărui robului Tău ceea ce cere în rugăciune.

Căci, iată, văzduhul se limpezeşte şi păsările cu felurimi de glasuri cântă slava marii Tale înţelepciuni; iată, întreg pământul se înveşmântează în haină de flori pestriţe, ţesută fără mâini omeneşti, se veseleşte şi prăznuieşte.

Stropeşte şi inima mea cu roua harului Tău, Bunule Iubitor de oameni! Pământul semănat nu poate să odrăslească dacă nu cade belşug de ploaie: fără harul Tău, nici inima mea nu poate să odrăslească cele bineplăcute Ţie şi să aducă roada dreptăţii.

Iată, ploaia hrăneşte verdeaţa şi pomii se încununează cu flori de tot felul: şi roua harului Tău să lumineze mintea mea şi să îmbodobească inima mea cu florile umilinţei, smereniei, dragostei şi răbdării.

Să ajungă rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne! Dăruieşte-mi sfântă sămânţa Ta, ca să-ţi pot aduce mlădiţe bune, şi să zic: „Slavă Celui care a dat ce să-I aduc prinos!”, și să mă închin Tatălui, și Fiului, și Duhului Celui Sfânt.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, p. 22)