Vă întristaţi văzând că sufletul vi se află în stare de indiferentă şi nesimţire; dar ce aţi fi vrut? Desigur: să simţiţi căldura rugăciunii, umilinţa, lacrimile şi altele. Dacă însă aţi fi avut aşa o stare sufletească, ştiţi ce aţi fi pătimit? Poate că aţi fi considerat că aţi dobândit starea de fericire şi că aţi ajuns sau că sunteţi aproape de ţinta finală - de mântuire. Dimpotrivă, socotesc că acestea v-ar fi vătămat, pentru că nu aveţi nici urmă de smerenie. Iar aceste virtuţi, şi altele asemenea lor, pot aduce chiar şi pierzania celor ce nu au smerenie. Dar, dacă vă veţi lipsi de aceste simţăminte, cu alte cuvinte de aceste virtuţi, şi dacă veţi avea conştiinţa sărăciei voastre sufleteşti, toate acestea ar trebui să vă aducă la smerenie. Cu adevărat, nu trebuie să căutaţi aceste daruri, ci să vă socotiţi nevrednică de ele şi să vă aplecaţi asupra propriilor păcate, iar nu asupra virtuţilor. Iar tulburarea pe care o simţiţi arată că nu aveţi smerenie, ci mândrie duhovnicească...  (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 19)