Tusea se alungă cu sirop din muguri de brad

Stil de viaţă

Tusea se alungă cu sirop din muguri de brad

Tot dintre leacurile bunicii "furăm" și de data aceasta și împărtășim o rețetă delicioasă și parfumată cu muguri de brad.

Pentru prepararea rețetei aveți nevoie de:

  • două kilograme de muguri de brad (din zone nepoluate)
  • două kilograme de miere de albine de salcâm bio sau organică sau zahăr (alb sau brun)
  • flori de salcâm (opțional).

Mugurii de brad se spală bine în mai multe ape, se tamponează cu un prosop din hârtie și se așază într-un borcan din sticlă, să fie de 2 degete, după care se adaugă florile de salcâm, dacă doriți, și miere de 2 degete. Așa se continuă până ce borcanul este plin, ultimul strat fiind obligatoriu cel de miere.

Se închid ermetic borcanele și se păstrează la loc rece și înunecat, amestecând o dată pe zi, cu o lingură de lemn, timp de 30 de zile. La sfârșit se strecoară, iar lichidul astfel obținut se păstrează în recipiente de sticlă, închise la culoare.

Se administrează câte o linguriță, de 3 ori pe zi, diluată în puțină apă, înaintea meselor principale.

Recoltarea mugurilor se face în lunile aprilie-mai.

Mugurii rămași și florile de salcâm (dacă le-ați pus) se pot folosi la prepararea unei infuzii delicioase, care vă va revigora organismul și starea de spirit.

*****

Siropul din muguri de brad este un bun antiseptic, tonic pulmonar, combate bronșita, tusea, virozele respiratorii și faringo-amigdalitele.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: