Eram odată cu Părintele la o mănăstire de maici. La plecare, neavând altceva să le dăm maicilor ca mulţumire pentru ospitalitatea cu care ne primiseră, am scos pe ascuns o caramelă din buzunarul de la haină şi am oferit-o stareţei. După puţin timp, Părintele îmi zice:

– Nici nu-ţi poţi închipui cât de mult a însemnat gestul tău!

Şi mi-am zis în sinea mea: „Dacă Bunicuţul le vede pe toate, atunci, cu atât mai mult, Dumnezeu!” şi mi-am făcut cruce.

Odată, Părintele i-a zis, cu bucurie, unui prieten care făcuse o importantă donaţie bănească în numele lui Hristos:

– Banii tăi şi-au găsit acum locul potrivit. A fost cea mai bună investiţie; au ajuns acolo unde rugina nu îi strică şi furul nu pătrunde.

Odată s-a interesat el însuşi ca banii unei văduve cu copii să fie investiţi în cumpărarea unui teren de construcţii pentru siguranţa materială a orfanilor. Cât despre siguranţa acestora duhovnicească, şi-o asumase el încă din primele clipe de când rămăseseră orfani, prin rugăciunile sale pline de căldură. Aşa s-au împlinit, pentru a câta oară, cuvintele Scripturii: „Pe văduvă şi pe orfan va îngriji Domnul”.

(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 42-43)