În 2018, am acordat un interviu revistei „Cuvinte către tineri”, publicație editată anual de Mănăstirea Putna. Evenimentul de acum o săptămână, prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la marea serbare a românilor de pretutindeni, mi-a adus aminte de acest dialog. Reiau și aici câteva dintre gândurile exprimate atunci, pe care le consider de actualitate.

***

‒ În afara celor câteva ore petrecute săptămânal în biserică, ce mod de viețuire trebuie să aibă un creștin?

‒ E clar că nu trebuie să fim creștini de duminică, ci de fiecare zi. E nevoie să înțelegem pe viu și să credem cuvântul Domnului: „fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). Să ne scuturăm de această iluzie, că am fi cineva, că am face și am drege... Să nu ne mai facem planuri sau să ne amăgim că va veni o vreme când ne vom pocăi. Acum, doar acum, în clipa de față e momentul în care-L putem dobândi pe Dumnezeu. Dar, ca să-I facem loc în viața noastră, trebuie să fim onești și să recunoaștem că suntem pierduți, stăpâniți de patimi, lipsiți de orice virtute. E un început de smerenie, dar fără această încercare de lepădare de sine nu facem loc harului lucrător al Domnului. E nevoie să facem din viața noastră rugăciune. Tot ceea ce trăim sau ni se întâmplă, bun sau rău, nu este altceva decât un minunat prilej de a-L chema pe Dumnezeu, de a-L lăsa să vină în viața noastră, așa cum arată ea la acest moment. În ceea ce privește implicarea în diferite activități ‒ un creștin poate să facă orice, inclusiv politică. Dar contează în ce duh o face. Dacă facem compromisuri, dacă pierdem sau nu dobândim pacea inimii printr-o anume lucrare, oricare ar fi ea, atunci mai bine să nu o facem.

‒ Cum vedeți rezolvarea tensiunii dintre dezvoltarea prin egocentrism, promovată în diferite sisteme de dezvoltare personală și stimulată din cauza competiției economice, și chemarea spre smerenie față de aproapele?

‒ Așa este, „dezvoltarea personală” este, de fapt, o cultivare a omului ce devine, astfel, centrul propriei sale vieți. Deci nu Dumnezeu e ținta, ci propriile aspirații. Dar lucrurile încep să se mai schimbe și în acest domeniu. Pe de o parte, sunt tot mai multe cercetări care arată că modul altruist de a lucra, jertfelnicia, grija pentru celălalt aduc o mai mare eficiență în lucrarea unei firme decât cultivarea unei competiții dure între angajați. Pe de altă parte, cunosc „pescari de oameni” care utilizează ca nadă unele elemente din sfera dezvoltării personale pentru a convinge subiectul apoi că adevărata edificare personală, suprema „dezvoltare”, este îndumnezeirea. Așa că, să fim optimiști. Lucrarea care nu este de la Dumnezeu, ci de la oameni, va pieri ‒ vorba înțeleptului rabin Gamaliel (v. Faptele Apostolilor 5, 38-39).

‒ Ce factori sau atitudini declanșează și întrețin stările de stres, depresie, frică, neliniște? Cum să le depășim?

‒ Văd ca principală cauză faptul că nu cunoaștem sau nu credem în iubirea lui Dumnezeu, nu lăsăm pronia divină să ne cerceteze mintea și inima. Dacă ne-am deschide și am primi dragostea Lui, această dragoste ar alunga sau ar preschimba toate stările noastre negative. Restul „terapiilor” nu sunt decât paliative.

‒ Ce putem face pentru a fi uniți în viitor?

‒ Să înțelegem un lucru esențial: România nu ar fi întreagă nici dacă ar primi înapoi toate teritoriile pe care le avea la 1918, nici dacă toți românii răspândiți prin lumea largă s-ar întoarce acasă. Dacă asta înțelegem prin unire, suntem departe de profunzimile acestui deziderat. România este întreagă doar dacă are conștiința comuniunii vii cu cei care au împodobit Cerul cu viețuirea lor plină de sfințenie. Asta înseamnă să cultivăm în acest popor conștiința istorică ‒ să nu uităm fiii cărui neam suntem, care este specificul nostru și să ne asumăm strămoșii cu bune și cu rele ‒ și să revitalizăm conștiința eshatologică ‒ deslușind și lucrând spre a împlini chemarea ca toți „să fie una” (Ioan 17, 21) în Hristos. Pe scurt, România nu poate fi întreagă decât dacă este unită cu Dumnezeu. Dacă pe toate celelalte le vom împlini și vom ajunge să fim uniți ca neam și vom fi solidari întru toate cele de pe pământ, dar vom pierde legătura cu România din Cer, adică ne vom depărta de Însuși Dumnezeu, atunci nimic nu vom folosi. Pericolul cel mai mare acesta este azi ruperea de Dumnezeu. Fărădelegea se lucrează și prin deșănțata promovare în societatea românească a unor valori și principii anticreștine, dar și în interiorul Bisericii, prin cultivarea unui duh de dezbinare și chiar de schismă. Vom fi mai uniți pe viitor dacă ne vom aduna împreună în Biserica lui Hristos.