Întotdeauna am prețuit și am respectat, și desigur continuu să-i prețuiesc și să-i respect, pe oamenii aceia care au viziune și inspirație, care-L iubesc pe Hristos și care, datorită acestei iubiri, fac lucruri ieșite din comun, fac mari „revoluții” cu un „strigăt tăcut”, înoată în „oceane”, lăsându-și sinele lor în pronia lui Dumnezeu.

Un astfel de om este Părintele Iona Mourtos, care a început, ca un alt profet Iona, o grea misiune, aceea de a vorbi despre Ortodoxie în îndepărtatul Taiwan, într-o misiune binecuvântată de a duce teologia bogată a Bisericii Ortodoxe în Răsăritul mistic.

Nu știu cum a ales Părintele Iona această misiune. Dar faptul că un om trăiește aproape singur într-o țară „străină”, simțind foarte intens „înstrăinarea”, faptul că rămâne acolo în grele condiții climatice, precum și faptul că învață limba chineză, cu gândul de a le vorbi oamenilor despre teologia ortodoxă ‒ care pentru aceștia este... chineză ‒, faptul că părintele cunoaște din plin diferența teologică dintre Biserica Ortodoxă și religiile răsăritene ‒ diferență care se concretizează mai ales în teologia despre Persoana lui Dumnezeu ‒, faptul că trăiește fără nici cea mai mică tendință de a-și face „publicitate”, faptul că simte o mare bucurie săvârșind Sfânta Liturghie în această îndepărtată țară, iar bucuria aceasta este dăruită și enoriașilor, faptul că a scăpat de ispita birocrației religioase, a așa-ziselor „politici bisericești” și a modernizării pastorale, faptul că are curajul de a aparține unei Biserici care în acea zonă este considerată „ilegală” ‒ toate acestea, dar și multe altele, pentru mine constituie motive să cred că lucrarea acestui preot are o mare valoare și însemnătate, ilustrând latura apofatică a Teologiei Ortodoxe.

În cele din urmă, întrebarea este cum poate  un om să împlinească o misiune ca Părintele Iona? Să fie un adevărat apostol, să fie el însuși o rugăciune, și nu doar să facă rugăciune, cum să fie el însuși o teologie și un teolog, și nu doar să învețe teologie, să fie el cu adevărat creștin, și nu să facă pe creștinul, să fie el însuși cleric ortodox, și nu doar să facă pe clericul ortodox?

Faptul că Părintele Iona l-a cunoscut pe vrednicul de pomenire Sfânt Părinte Porfirie ‒ marele ascet ale cărui cărți îl vădesc că este un nou Sfânt Simeon Noul Teolog al epocii noastre ‒ arată și că a primi binecuvântarea lui, așa cum a făcut-o Părintele Iona, este un lucru important pentru toată lucrarea misionară.

În interviul luat Părintelui Iona transpare personalitatea și miezul sufletului lui. Citind răspunsurile lui, care se remarcă prin sinceritate, simplitate și curăție, de multe ori m-am întrebat cum ar putea să fie propagată lucrarea sa în mijloacele mass-media, în așa fel încât să devină știre? Ideea aceasta capătă însemnătate mai ales când sunt promovate în prim-plan ca știri de senzație scandalurile și acțiunile negative ale unor membri ai Bisericii, iar viața oamenilor sfinți și faptele pocăinței sunt ignorate. Biserica Ortodoxă are o viață tainică, desfășurată dincolo de logică și de simțuri și nu poate fi percepută de acei oameni care nu privesc dincolo de logica „hainei de piele” (n.r. ‒ mai în profunzime, la înțelesul duhovnicesc, dincolo de semnificația aparentă a lucrurilor văzute).

Din această poziție simt nevoia să mă rog lui Dumnezeu să-l întărească pe Părintele Iona care, ca un alt profet Iona, cere ajutor, aflat fiind în „chitul mării” sale, să-l ajute în misiunea sa, să-i crească inspirația. Simt nevoia de a repeta cuvântul lui Hristos: „Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta” (Luca 22, 32).