Părinții și, în genere, adulții trebuie să fie îngăduitori cu jocurile copiilor, să vorbească pe limba lor, să se coboare la nivelul lor. Un exemplu în acest sens ne-a dat starețul Ambrozie de la Optina.

O mamă a venit împreună cu fetița ei de trei ani în vizită la stareț. Cât timp mama a vorbit cu părintele, fetița a înconjurat chilia și i-a studiat cu atenție toate cotloanele. Într-un sfârșit, s-a oprit în mijlocul chiliei, și-a strâns la piept mânuțele și, privind cu milă la bătrân, a spus:

− Sărăcuțul! E așa de bătrân, stă mereu culcat, camera e mică, nu are nici jucării; piciorușele îl dor și nu poate să alerge, iar eu am atâtea jucării! Bunicuțule, dacă vrei îți aduc iepurași ca să te  joci cu ei.

− Să-mi aduci, fetița mea, îi răspunse starețul. Iată cât de bună ești, îți mulțumesc că ți s-a făcut milă de un biet bătrân.

Astfel putea vorbi el, în limbajul unei fetițe de trei ani.

(Nikolai Evgrafovici Pestov, Cum să ne creștem copii. Calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, pp.127-128)