Un păcătos smerit este mai bun decât un drept plin de mândrie

Cuvinte duhovnicești

Un păcătos smerit este mai bun decât un drept plin de mândrie

Ce este „clătinarea păgânească”? Sunt toate schimbările pe care le vedem în jurul nostru, în toate structurile vieţii.

Trebuie să cerţi în aşa fel încât să nu mâhneşti. Iar dacă acela nu va asculta, atunci să o faci cu martori.

Vremurile noastre nu sunt prielnice nici pentru monahismul de dinafară, nici pentru cel lăuntric. Sunt neprielnice pentru cel exterior pentru că nu există mănăstiri şi nici condiţii corespunzătoare, iar pentru cel lăuntric fiindcă, din pricină slăbiciunilor trupeşti, mulţi nu pot purta nevoinţele aşa cum se cuvine. Rămâne doar un singur lucru: smerenia. Prorocul David spune: „Jertfa lui Dumnezeu – duhul zdrobit; inima zdrobită şi smerită Dumnezeu nu o va defăima”. Un păcătos smerit este mai bun decât un drept plin de mândrie.

Ce este „clătinarea păgânească”? Sunt toate schimbările pe care le vedem în jurul nostru, în toate structurile vieţii. Monahul nu trebuie să le copieze. Întreaga lui purtare, cuvintele, faptele trebuie să fie neschimbate, să nu se supună feluritelor mode, obiceiuri şi reguli necuviincioase.

(Starețul Nicon de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 224)

Citește despre: