Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Sfântul Apostol Pavel ne spune că „şi de trăim, şi de murim, ai Domnului suntem”. Deci nu vorbim despre morţi şi vii în Biserică, ci despre pururi candidaţi la înviere. Într-adevăr, dacă cei morţi ar muri, n-am putea face nimic. Dar pentru că cei morţi sunt vii, putem să facem totul pentru ei. Biserica nu este alcătuită doar din Biserica triumfătoare sau doar din Biserica luptătoare, ci din Biserica slujitoare. Cei morţi ne ajută cu rugăciunile lor, avem sfinţii de partea noastră, iar cei vii se roagă ca cei morţi să se împlinească în lumina lui Hristos. Argument sunt toate cele patru Evanghelii.

Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este cel mai puternic argument al faptului că ne putem ruga pentru cei morţi. Spuneţi-mi, aveţi senzaţia că Maica Domnului în noaptea în care Hristos era în mormânt a mers la o bere rece? Credeţi că a mers să mănânce mielul de Paşti, când ea ştia că Mielul Hristos e sub piatră?! Există o teribilă explicaţie de ce Maica Domnului nu este pe lista femeilor mironosiţe care alergau la mormânt. E simplu. Ea nu venea de la Ierusalim, că n-avea de unde să vină! Nu plecase niciodată de lângă mormântul Fiului său. Niciodată când iubeşti nu-l părăseşti pe cel care-i mort. Eşti cu el tot timpul. Eşti în plinătatea puterii Învierii lui Hristos.

Să nu vă închipuiţi că o să ne batem în citate vreodată. M-am săturat! De 20 de ani, în România, Ortodoxia îşi cere scuze că are dreptate. Refuz să îmi mai cer scuze că avem dreptate! Ştiu că avem dreptate, mărturisesc că avem dreptate şi mă bucur că avem dreptate.

(Părintele Constantin Necula, Bucuria darului, Editura Agnos, Sibiu, 2017, pp. 80-81)