Unde se află călugãrii față de mireni pe scara trăirii smereniei?

– Eu vă spun că există o mare diferență, și ca să fiu conciliant, monah înseamnă creștin bun. Dar nu-i numai atât, dacă apuci să trăiești în mânăstire. Apucasem să vă spun că rugăciuni faci și acasă; faci multe, dar nu se face acest mare lucru care caracterizează această cruce a călugărului: tăierea voii. Să nu faci ceea ce vrei tu. Să faci ceea ce-ți spune altul. Și atunci, tu, în felul acesta tăindu-ți voia - căci Dumnezeu ne-a creat cu voință liberă, rațiune și afecte -, aici trebuie să-ți tai voința liberă. Ne trezim luptându-ne cu Dumnezeu. Și trebuie să-L înfrângem. Dar în sensul că Îi place foarte mult înfrângerea aceasta. Pentru că noi nu ne desființăm. Ne smerim.

Într-o mânăstire era un stareț care știa să dea cununi. Și era un părinte bătrân - Sfântul Ioan Scărarul consemnează lucrul ăsta -, de 50 de ani, ca vârstă. Și-l trimitea undeva. Și când se ducea acolo, îl fugărea: „Ce cauți aici? Du-te acolo, unde te-am trimis!” Și-l întreabă sfântul: „Nu te smintești?” „Nu, părinte. Când am venit aici mi-au spus ăștia că mă încearcă 30 de ani. Și am numai 15”. La 17 ani de nevoință din aceasta, de tăiere a voii, a murit. Dar la moarte a zis așa: „Mulțumesc lui Dumnezeu și vouă, că prin tăierea voii mi-ați mântuit sufletul!”

E foarte frumos. Nu se potrivește cu ce e în lume. Pe urmă, dragii mei, mi se pare că nici o adunare de cuvinte filosofice nu poate explica călugria. Există, și am spus de multe ori, în mânăstire așa de importante lucruri, încât s-a vorbit prea puțin despre ele, și prea puțini le-au atins. E o trăire continuă. Căci spune Mântuitorul: Vrei să fii desăvârșit? Ia crucea și urmează-Mi Mie! Aceasta e crucea pe care trebuie să o iei: să-ți tai voia și să asculți. Și, fraților, știți ce înseamnă cruce? Să duci ce nu-ți convine. Asta înseamnă.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 90-91)