Unde se roagă mai mulți, puterea rugăciunii crește
Bună și necesară este rugăciunea individuală făcută acasă, dar mai bună și mai puternică este rugăciunea în comunitate, în biserică.
Spuneam odată că rugăciunea făcută în biserică este ca apa de la izvor, iar rugăciunea făcută acasă este ca apa de la robinet. Bună e și una, și alta. Dar apa de la izvor e mai bună. Bună și necesară este rugăciunea individuală făcută acasă, dar mai bună și mai puternică este rugăciunea în comunitate, în biserică, mai ales atunci când comunitatea se roagă cu putere, în liniște și disciplină interioară, așa cum se rugau apostolii și cei o sută douăzeci la Rusalii, în foișorul din Ierusalim. De aceea, Mântuitorul cu drept cuvânt spune în fața fariseilor că „(templul, adică) biserica este mai sfântă decât toate, fiindcă ea sfințește tot ce se află acolo” (Matei 23, 1-19).
(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 269)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro