Biserica, fraţilor, îi compătimeşte pe cei care n-au învăţat să se revolte împotriva răului. Biserica nu are nici un folos de la cei care chipurile o iubesc, dar răul nu-l urăsc. Nici un folos nu are de la cei care aprind lumânări mari în fiecare duminică, dar nu-şi condamnă niciodată nici un păcat de-al lor şi nici păcatele altora nu le iartă. Biserica nu simte nici o bucurie când cei care stau în primele rânduri ies în evidenţă cântând Heruvicul şi rostind Crezul, dar sunt prezenţi în biserică doar cu trupul, iar cu mintea sunt în altă parte. Sunt oameni care cred că „aduc cinste” Bisericii prin faptul că o vizitează. Unul dintre aceştia gândeşte aşa: „Uitaţi-vă la mine, sunt un om al secolului XX, funcţionar superior, bine îmbrăcat, am cunoştinţe de fizică şi de biologie iar în loc să merg la cafenea sau la teatru, «am făcut cinste» bisericii şi am vizitat-o”. Faţă de acest tip de oameni, Biserica are doar sentimente de compătimire.

Numai cel ce se revoltă împotriva răutăţii care este înlăuntrul său şi în jurul său, acela „aduce cinste” Bisericii. Cea mai mare cinste au adus-o Bisericii cei care s-au revoltat împotriva răutăţii. În viitor vor aduce cinste Bisericii cei ce vor menţine aprinsă flacăra revoluţiei creştine în sufletele oamenilor. Vor aduce cinste Bisericii părinţii care-şi vor învăţa copiii să se revolte împotriva răului din ei şi din jurul lor. Cinste vor aduce Bisericii şi dascălii care le vor preda elevilor învăţătura lui Hristos. Cinste vom aduce Bisericii şi noi toţi, care vom provoca cea mai cuviincioasă revoluţie creştină în „inimile necrozate”, în sufletele adormite ale fraţilor noştri, ale aproapelui nostru. Cel mai de seamă dar pe care-l pot oferi părinţii copilului lor este să-l înveţe să recunoască răul şi să se revolte împotriva lui.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Traducere din limba greacă de prezbitera Iuliana și pr. Iulian Eni, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 17-18)