Untdelemnul vieții creștine ține candela aprinsă și în timpul somnului
Untdelemnul e rodul dragostei care stoarce din noi ceea ce este mai bun. Privegherea e semnul așteptării osârduitoare, a unei frici divine, binecuvântate, cuvioase și nu a spaimei de ceva rău și iminent.
Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care, luând candelele lor, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau înțelepte, iar cinci erau neînțelepte. Cele neînțelepte, luând candelele lor, n-au luat cu ele untdelemn. Iar cele înțelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar, mirele întârziind, au ațipit toate și au adormit. Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și au împodobit candelele lor. Și cele neînțelepte au zis către cele înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi. Deci, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele, și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis. Iar mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă! Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. (Matei 25, 1-13) (Sâmbătă în săptămâna a 17-a după Rusalii)
Pilda celor zece fecioare este o continuare a cuvântării Domnului despre venirea vremurilor din urmă, când Fiul Omului va judeca lumea, temă de regăsit în sâmbăta precedentă. Și cum Mântuitorul Hristos a preferat să nu insiste prea mult pe semnele în sine ale timpurilor finale, ci mai degrabă pe modul pregătirii, pilda - ca formă a adevărului ce transcende istoricul - devine o foarte bună explicație a acestor timpuri de temut. Cele zece fecioare pot simboliza atât întregul pământ, cât și Biserica, dar, totodată, și pe fiecare dintre noi, în credințele și îndoielile noastre de fiecare zi.
Istorisirea are nevoie de mai multe explicații decât alte parabole, precum a fiului risipitor, a semănătorului sau a samarineanului milostiv. Fecioarele fără de minte nu simbolizează neapărat pe păcătoșii care nu împlinesc faptele iubirii creștine, fiindcă acestea se află totuși în așteptarea Mirelui ceresc. Ele trimit mai degrabă către oamenii obișnuiți care, toropiți de viața de zi cu zi și de problemele curente, uită să își alimenteze candela credinței cu uleiul necesar. Omit să mai ungă rotițele conștiinței, nu din răutate, ci din imprudență, din vrăjirea cu cele ale lumii, cufundându-se în plăcerile, dar și neplăcerile de azi, în necazurile, durerile, problemele curente. Multe dintre acestea, deși sunt îngăduite tocmai pentru ca să ne venim în fire, totuși din cauza privirii noastre greșite ne fac să ratăm întâlnirea cu Dumnezeu. Mulți dintre noi pierdem prin urmare contactul cu adevărata realitate, însă nu din răutate și nici din dorința de a ne opune legilor dumnezeiești, ci din neglijență.
Dar atât peste noi, care probabil ne situăm în poziția fecioarelor neînțelepte, cât și peste cei credincioși, atenți la umplerea vaselor pentru candele, simbolizați de fecioarele înțelepte, care au înțeles ce e important în viață, peste toți cade somnul, cu toții adormim. Așadar, moartea nu e aneantizare, nu intrare în neființă cum uneori din neglijență, alteori din răutate, se menționează în articole de presă ori chiar de către instituțiile oficiale, cu referire la trecerea din viață a unora. Moartea e ațipire și adormire, până când în miezul nopții, în bezna ce se întinde peste lumea aceasta întoarsă de la sursa vieții, se aude glasul vestitorului, trompeta îngerului pictat pe pereții de la Voroneț: „Iată Mirele vine, ieșiți în întâmpinarea Lui!”. Iar atunci toți vom învia, atât cei care am îngrijit de candele, cât și cei care nu am îngrijit. Așa cum fecioarele înțelepte îndeamnă pe cele neînțelepte să se ducă să-și cumpere ulei, nu din răutate și nici din egoism, ci pornind de la gândul înțelept, la fel va fi și cu prezentarea tuturor la sfârșitul veacurilor.
Uleiul pentru candelă poate simboliza și modul în care urmașii se îngrijesc de noi, dacă au fost învățați din vreme, de către noi, cu viața de rugăciune. O șansă în plus au și cei care nu au îngrijit din vreme de untdelemn, prin rugăciunea fiilor, nepoților și întregii Biserici. Rolul parastaselor e și acela de a ne aminti de cei răposați și a ne ruga pentru sufletele lor, alimentând simbolic cu untdelemn candelele celor ce poate nu le-au îngrijit îndestul și nu le-au pregătit pentru lumea cealaltă.
Dar întorcându-se fecioarele neînțelepte de la vânzători, ușa deschisă Mirelui și fecioarelor ce-l însoțesc e deja închisă. Se poate ca, nebăgând de seamă, să uităm să ne educăm urmașii în îngrijirea pentru străbuni prin rugăciune. Sau poate untdelemnul rugăciunii lor ar fi insuficient sau de calitate slabă, dacă ei nu știu cum să se raporteze la strămoși. Ușa s-a închis pentru fecioarele întârziate la ceremonie. Iar dinăuntru le răspunde Mirele sau poate maestrul de ceremonii, spunând: „nu vă cunosc pe voi”. Necunoașterea sau nerecunoașterea celor de afară nu vine din exclusivismul celui dinăuntru, ci poate din pricina luminii nepotrivite ce se revarsă din candelele celor cinci fecioare. Trecând noi dincolo, poate nu ne însoțesc faptele care trebuie, nu cele de cinste, ci cele de ocară, care dau o altă lumină chipului nostru, hainelor care par nepotrivite de nuntă sau chiar așa sunt - nepotrivite.
Domnul încheie pilda prin cuvintele: „Privegheați, căci nu știți când vine Fiul Omului”. Cea mai bună soluție pentru întâmpinarea Mirelui este evitarea adormirii, ațipirii. Dar cine poate sta drept în fața morții? Privegherea, de aceea, nu înseamnă doar neadormirea, ci mult mai mult munca asiduă, atâta timp cât trăim, ca să strângem untdelemn și pentru timpul când va fi întuneric. Untdelemnul e rodul dragostei care stoarce din noi ceea ce este mai bun. Privegherea e semnul așteptării osârduitoare, a unei frici divine, binecuvântate, cuvioase și nu a spaimei de ceva rău și iminent.
Frământări ale credincioșilor în timpul Postului Nașterii Mântuitorului Hristos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro