Nu pot să-ți spun cât m-a bucurat scrisoarea ta. După ce am citit-o, am strigat: „Iată-l pe eroul Tău, Doamne, binecuvântează-l!”. Căci cu adevărat ești un erou, deși n-ai decât cincisprezece ani. În casa stăpânului tău vezi în fiecare zi numai neînțelegeri, ură și răsteli. În prăvălie, unde umpli și golești lăzi, auzi de la ceilalți tovarăși numai înjurături și necuviințe.

Pe stradă și pretutindeni în jur – sminteli, și doar sminteli. Însă duhul tău de erou nu primește niciuna dintre smintelile acestea ce năvălesc asupra ta prin ochi și prin urechi. Și așa se împlinește cu tine vorba: „Ce-a văzut nu a văzut, ce-a auzit n-a auzit”.

Ah, cum ți se păreau toate acestea cu totul altfel când ai venit din satul tău la oraș! Pășind pentru prima dată în acel oraș – îmi scrii –, ai văzut case mult mai frumoase decât biserica voastră din sat. Și pășeai cu cutremur și cu cinstire pe străzi, supărându-te pe picioarele tale fiindcă aduceau praful de la țară în acea mulțime de biserici, în acea nemaivăzută curăție și sfințenie. Înaintea multor case înalte îți făceai cruce, cum își face cruce omul când vede o biserică. Vai, ți se tăia suflarea! Te-ai întors și ai început să fugi către satul tău. Te-ai gândit, însă, că nu ai deloc putință de întoarcere. Ai început să plângi cu amar, și ștergându-ți lacrimile cu năframa te-ai întors în oraș. De atunci a trebuit să îți aduni în fiecare zi toată puterea, toată viața ta mică, pentru a înfrunta grozăviile peste grozăvii care te înconjurau. Câteodată auzeai bătând clopotele la biserică, deși biserică nici nu ai văzut încă în acel loc, și te gândeai: „Sunt îngerii, care trag clopotele în cer vestind lumii stricate înfricoșătoarea Judecată!”. Stăpânii tăi nu merg niciodată la biserică, și ca atare nu merg nici ucenicii și nici calfele. Arzând întreg de dorința sfintelor slujbe, te-ai încumetat o dată să o rogi pe stăpâna ta să te lase la biserică. La care ea a izbucnit în hohote de râs, te-a târât în sala de mese, unde se lua gustarea de dimineață, și a strigat printre hohote: „Gândiți-vă ce i-a trecut prin minte popii ăstuia mititel – să meargă la biserică!”. Și toți au început să chicotească, parcă erau nebuni.

Toate furtunile acestea, însă, n-au făcut decât să întărească mai mult pomul vieții tale. Pe cât a crescut ura față de sminteli, pe atât a crescut și dragostea față de Dumnezeu. Și te-ai păzit întru credință, întru cinste și întru curăție. Mare erou al lui Dumnezeu, Domnul să te binecuvânteze! Cu David îmi semeni, care ca flăcăiandru l-a omorât pe Goliat! Și tu ai biruit multe rele mari precum Goliat, care voiau să omoare sufletul tău. Iar acum, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, te-ai mântuit de multele sminteli, cauți sfat și pravilă după care să-ți mântuiești în continuare sufletul tău. Copilul meu de aur, fii viteaz și pe mai departe, și Dumnezeu nu te va părăsi. Numai, zici tu, să fie doar două sau trei reguli, ca să ți le poți aduce ușor aminte! Bine, iată că nu îți dau mai mult de trei reguli:

– prima regulă: să citești poruncile lui Hristos din mica Evanghelie pe care ți-o trimit.

– a doua regulă: împlinește după putere acele porunci pe care le citești și le înțelegi bine; și

– a treia regulă: roagă-te lui Dumnezeu ca să-ți deschidă înțelegerea, încât să înțelegi limpede ce citești, și ca Duhul Sfânt să îți dea putere, încât să poți înfăptui cele citite. Dumnezeu să te întărească cu binecuvântarea Sa!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, București, 2003,  pp. 228-230)