În vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El că este Hristos. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Și spunea acest cuvânt pe față. Și, luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Și, chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 30-34) (Miercuri în săptămâna a 30-a după Rusalii)

Mărturisirea ucenicilor că Domnul și Învățătorul lor este Mesia, Mântuitorul cel așteptat de Israel, constituie una dintre cele mai dezbătute fragmente din Evanghelii. Acest lucru se datorează expresiei celebre rostite de Petru: „Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Marcu 8, 29), la care Iisus răspunde fericindu-l, însă menționând că această revelație vine de la Dumnezeu și nu de la oameni. Este prima oară când, în mod conștient, cineva Îl identifică pe Iisus, fără ocolișuri, cu Mesia cel așteptat. Această mărturisire nu face parte din textul Evangheliei zilei. Dar Sfântul Marcu scrie în continuare, în textul rânduit în această zi ca pericopă la Sfânta Liturghie, că în urma mărturisirii petrine, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Hristosul. De fapt, nu este chiar de mirare. Adesea când săvârșea câte o minune, mai ales la începutul activității Sale, Iisus le poruncea celor vindecați să nu vestească și altora ce s-a petrecut cu ei pentru ca vestea venirii lui Mesia să nu se răspândească înainte de vreme. Cu siguranță Domnul nu dorea acest lucru pentru ca oamenii să nu Îl perceapă asemenea unui vraci sau magician, fiindcă miezul activității mesianice nu îl constituie vindecarea de bolnavi, ci propovăduirea Evangheliei. 

Așadar, Iisus poruncea deseori celor din jur să păstreze tăcerea, chiar și ucenicilor, cărora în schimb le descoperea învățături care deocamdată erau menite să rămână tainice, cunoscute doar de un cerc restrâns. Iar pe lângă explicarea corectă a Legii și vederea faptelor minunate, ucenicii primeau și învățătura mai puțin digerabilă cu privire la sfârșitul tragic al propovăduirii hristice. Iisus a vestit în dese rânduri că această călătorie din Galileea la Ierusalim nu se va sfârși triumfător, așa cum fiecare și-ar fi imaginat, ci prin pătimiri, defăimări din partea mai-marilor poporului și, în final, prin moarte. Ca abia apoi, a treia zi, Domnul să învieze. 

Același Petru, despre care Evangheliile păstrează mai multe istorisiri cu privire la dialogurile cu Domnul, este și eroul negativ al Evangheliei zilei. Deși primise revelația că Iisus este Domnul, nu înseamnă că a înțeles pe deplin rostul și misiunea Acestuia pe pământ. Cu o iubire foarte pământească, el îndrăznește să Îl tragă de-o parte pe Iisus, ba chiar Îl dojenește. Ne putem imagina un mic reproș adresat Învățătorului: „Cum Doamne să mergi la Ierusalim ca să Te omoare? Nu Te du acolo, că nimeni nu Te iubește. Cum să Te duci în gura lupului? Stai mai bine aici, cu noi, în Galileea, unde mulțimile Te ascultă bucuroase!”. La astfel de mesaje, Domnul nu îl menajează nicidecum pe cel de curând felicitat pentru revelația primită. Îi spune nici mai mult nici mai puțin decât „Înapoia mea satano”. Nu trebuie înțeles aici că l-a identificat astfel cu căpetenia demonilor. „Satan” în ebraică și aramaică înseamnă „potrivnic”. Hristos îl numește pe Petru potrivnic pentru că se opune cele vestite de proroci. Îi și explică de ce îl numește așa:  „Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. În final, se adresează nu numai ucenicilor, ci și celor care mai erau de față:  „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie....”. Încă o dată Iisus prorocește: arată cum anume va fi trimis la moarte, anume prin cruce. 

Să încercăm o scurtă explicație simbolică. Așa cum Domnul a părăsit bucolica Galilee coborând către Ierusalim, fiecare ne lipsim de copilăria inocentă și ne adâncim în greutățile vieții. Însă, ce e mai important pentru noi: crucea nu e rezervată doar Domnului, ci fiecăruia dintre creștini, care voiește să urmeze calea lui Hristos. Fiecare e chemat să își ia crucea, adică să își accepte propria misiune și să nu se abată de la ea. Cine se sustrage de la propriile responsabilități nu e bineplăcut de Dumnezeu. După cum atitudinea lui Petru, care din dragoste omenească voia să Îl abată pe Domnul de la calea grea, dar aducătoare a izbăvirii, tot așa și atitudinea noastră de a pasa problemele în cârca altuia, nu e soluția creștină. De prea multe ori poate auzim sau chiar noi înșine spunem: „nu e treaba mea, mergeți la cutare”. Poate uneori avem justificare. Dar nu ar strica să recunoaștem, din când în când, că am mai aruncat pisica peste gard ca să scăpăm mai lesne dintr-o situație neplăcută. Și să încercăm, măcar uneori, să purtăm responsabilități pe umeri fără să ne plângem.