Ne aflăm deja în a doua săptămână a Triodului, având în minte Pilda fiului risipitor spusă de Mântuitorul Hristos și consemnată de hagiograful doctor, Sfântul Luca. Drama libertății păcătoase a fiului risipitor și primirea imediată a acestuia de tatăl său ne răscolește mintea cea materializată, împietrită de păcat. Nu ai cum să nu vezi asemănarea dintre această pildă și cea rostită în Biserică săptămâna trecută, Pilda vameșului și a fariseului, și imediat apare frustrarea „cărnii” din noi. Cum este posibil ca un vameș – un om care strângea dări peste dări, impozite peste impozite, care lua, de cele mai multe ori prin metode coercitive, bunurile celor săraci ducându-le stăpânitorilor romani, un om asociat mai întotdeauna cu desfrânatele, așadar un păcătos – să se întoarcă la casa sa „mai îndreptat” decât un fariseu – un intelectual, un bun cunoscător al Legii mozaice și un împlinitor riguros al ei, am spune un teolog, o persoană care e diferită de ceilalți prin faptul că nu a poftit nici un lucru al aproapelui, nu este nedrept sau adulter, postește de două ori pe săptămână și dă zeciuială Templului din toate cele pe care le câștigă?

Dar ca să nu ne formalizăm și să dăm răspunsuri „standard”, aș da un exemplu concret, exprimat ipotetic. S-a făcut mare tam-tam în media pe seama investigatelor nereguli de la vămile țării și mulți dintre cei bănuiți au fost deja arestați preventiv pentru cercetări. Dacă un asemenea vameș ar fi eliberat astăzi din arest și l-ai întâlni, tu cititorule, apoi în biserică, în fața icoanei Mântuitorului, bătându-se în piept și zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!”, nu vei spune oare: „Ce fariseu (vameșul asta)!”? Sau mai concret: vedem deseori la televizor personalități publice, importanți funcționari administrativi, oameni de afaceri sau persoane politice, participând la Sfânta Liturghie în zile de sărbătoare și de multe ori îi acuzăm pe acești considerați de noi „vameși” de fariseism. Mintea noastră se blochează la nivel informațional-cognitiv, se oprește la vederea hainei de carne a celuilalt, neputând să pătrundă acolo unde doar Dumnezeu poate: în lăuntrul cel mai de taină al omului, acolo unde are loc procesul de ardere a păcatului, de transformare a materiei în duh de viață veșnică făcător.

Pilda fiului risipitor este, așadar, cheia hermeneutică a Pildei vameșului și a fariseului. Libertatea păcătoasă poate fi convertită în libertate sfântă, dar aceasta se produce doar ca urmare a conlucrării dintre om și Dumnezeu, dintre „eu” și „Tu”, o prefacere care este mai întâi lăuntrică și doar apoi devine „publică”. Așadar, fără să fim indiferenți la păcatele „societății”, să ne aplecăm privirile, cu smerenie, la propria stare duhovnicească și să criticăm mai puțin atitudinile religioase ale celorlalți. Să lăsăm judecata altuia lui Dumnezeu, pentru că El este drept, nemitarnic, dar și bun, iubitor, iertător și milostiv. Conform iconografiei, pe Tronul judecății stă un porumbel, semn al păcii, al iertării, al unui nou legământ; dar acesta ține balanța faptelor fiecăruia, care se înclină după dreptate. Nu după dreptatea noastră, ci după dreptatea divină. În neștiința noastră a celor lăuntrice, să fim mai milostivi și mai iertători cu cei ce se pocăiesc și mai critici cu noi înșine.

„Părinte, am greșit la cer și înaintea Ta!”