Păcatul poate să şi-l vadă numai acela care cu voinţă hotărâtă s-a desfăcut de orice prietenie cu păcatul, care s-a sculat priveghind şi păzind porţile sale cu sabia scoasă din teacă - cu cuvântul lui Dumnezeu, cel care goneşte şi taie cu această sabie păcatul, în orice chip s-ar apropia de el acesta. Celui care săvârşeşte această mare faptă, învrăjbindu-se cu păcatul, smulgând de la el cu sila mintea, inima și trupul, aceluia Dumnezeu îi dă un mare dar: vederea păcatului său. Dacă ai dobândit ţarina pocăinţei, afundă-te în plânsul de copil înaintea lui Dumnezeu. Dacă poţi să nu ceri nimic de la Dumnezeu, nu cere; încredinţează-te cu lepădare de sine voii Lui. Să pricepi, să simţi că tu eşti zidire, iar Dumnezeu este Ziditorul, încredinţează-te fără să stai pe gânduri voii Ziditorului, adu-I doar plânsul copilăresc, adu-i o inimă tăcută, gata a urma voii Lui şi a te pecetlui cu voia Lui. 

 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Aripi duhovniceşti pentru cei osteniţi şi împovăraţi, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2001, pp. 74-75)