Așa cum ne prezintă literatura de specialitate, istoria începuturilor învățământului public din Moldova este legată, în mod indiscutabil, de personalitatea marelui cărturar Gheorghe Asachi. Deși este recunoscut sprijinul de care s-a bucurat din partea marelui mitropolit Veniamin Boldur Costachi, nu multă lume știe că, de fapt, Gheorghe Asachi a fost mâna prin care mitropolitul și-a pus în aplicare planurile de luminare a Moldovei, în vremuri în care celelalte Țări Române se angajaseră pe acest drum al luminării deschis în întreaga Europă de mai bine de un secol. Dovada acestei realități este faptul că, după ultima retragere din scaun a Mitropolitului Veniamin, în anul 1842, Gheorghe Asachi a mai înființat doar revista Albina.

Nu ne vom opri acum asupra prezentării personalității niciunuia dintre ei, ci, vom face o trecere în revistă a înstituțiilor de învățământ înființate de către ilustrul mitropolit Veniamin Boldur Costachi cu ajutorul ucenicilor trimiși, pe cheltuială proprie sau a Mitropoliei, la studii în străinătate.

Mai facem precizarea că, întrucât vechea familie boierească a Costăcheştilor este descendentă din familia cunoscutului sfetnic al lui Ştefan cel Mare, vornicul Boldur[1], vom folosi numele Boldur Costachi cu referire la marele nostru mitropolit. Considerăm că acest nume pune mai mult în lumină originea nobilă a arhiereului, caracterul său deosebit, dar, mai ales, are darul de a evidenţia capacitatea de a se smeri a unui aristocrat care a avut Moldova la picioare, dar nu s-a lăsat copleşit de glorie, ci, de fiecare dată când a fost necesar, s-a retras în tihna atât de râvnită a celui care a fost în fiecare clipă a vieţii sale monahul Veniamin.

Mitropolitul Veniamin Boldur Costachi - ctitor de şcoli[2]

Cea mai importantă ctitorie a marelui nostru mitropolit Veniamin Boldur Costachi este cea a învăţământului de toate gradele din Moldova.

Mare iubitor de cultură, mitropolitul se va strădui să asigure păstoriţilor săi toate condiţiile pentru ridicarea din întunericul neştiinţei nu doar a celor înstăriţi, ci, mai ales, a celor săraci, a poporului de rând, care veacuri la rând a fost neglijat când a fost vorba de educaţie. De aceea, dacă privim la activitatea acestui ilustru ierarh vedem că el este, practic, ctitorul învăţământului public din Moldova, întemeind şcoli de toate gradele, de la şcolile de arte şi meserii, până la universitate cu facultăţi de toate categoriile, cu profil uman, real, tehnic şi practic. Ceea ce a urmat după epoca lui Veniamin Boldur Costachi nu este altceva decât o dezvoltare a spiritului inaugurat de mintea vizionară a acestui mare cărturar.

Pentru a pune în aplicare planurile sale îndrăzneţe de luminare a norodului, Veniamin va trimite la studii în străinătate serii întregi de tineri inteligenţi pentru a se specializa în domeniile de care era nevoie la şcolile pe care urma să le înfiinţeze. Astfel, nu puţini au fost tinerii Moldovei care au studiat la Bucureşti, Kiev, Cernăuţi, în Grecia, Germania, Italia, etc., în mod special pe cheltuiala mitropolitului. De altfel, aici a mers cea mai mare parte a averii mitropolitului cărturar: în susţinerea la studii în ţară şi străinătate a tinerilor dornici de ridicare la un nivel superior al înţelegerii. Dovadă stă faptul că ultimul ucenic trimis la studii va fi Veniamin Cananău, ale cărui studii la Atena urmau a fi plătite prin vânzarea unui engolpion foarte preţios primit de către mitropolit de la Ţarul Rusiei, Nicolae Pavlovici[3].

Pentru a înţelege efectele mişcării pe care o inaugurase Veniamin prin trimiterea acestor tineri la studii în străinătate este suficient să amintim câteva nume sonore care au marcat istoria culturii române: fraţii Gheorghe și Clemens-Daniile Asachi trimişi în 1805 la Viena[4], Gheorghe Săulescu trimis în anul 1819 la Academia grecească din insula Hios, iar în 1821 la Cernăuţi[5], fraţii Neofit şi Filaret Scriban[6] şi mulţi alţii. Toţi aceştia şi-au adus o contribuţie deosebit de importantă la punerea în practică a planurilor mitropolitului de luminare a ţării.

Dar, realizarea acestui mega proiect era pentru mitropolitul Veniamin o urgenţă de gradul zero. El nu avea timp să aştepte specializarea unor tineri moldoveni pentru multiplele domenii ale ştiinţei pe care le considera necesare, fapt pentru care, la început, a adus cei mai buni profesori din Ardeal[7] şi din străinătate pentru a asigura, încă de la început, o calitate superioară şcolilor pe care urma să le înfiinţeze, chiar dacă era vorba uneori de simple şcoli de arte şi meserii.

La întoarcerea din străinătate a lui Gheorghe Asachi, în mod special, va începe să înflorească cu adevărat învăţământul în Moldova, până la el fiind în boboc.

În toată această activitate în domeniul învăţământului mitropolitul nu a urmărit doar formarea de specialişti, instruirea teoretică a cursanţilor, ci, în primul rând, educaţia în spiritul românismului, insistă foarte mult pe reafirmarea originilor latine ale poporului român, pe deprinderea de a întrebuinţa în mod corect limba română, curăţarea ei de străinisme (în paranteză fie spus, cred că am cam avea nevoie şi astăzi de un Veniamin Boldur Costachi), cultivarea spiritului naţional, mitropolitul remarcându-se în întreaga sa activitate ca un mare patriot.

Întrucât a ţinut foarte mult ca Moldova să aibă un cler luminat, primul lucru pe care l-a făcut Veniamin după ce a fost ridicat la rangul de mitropolit al Moldovei a fost acela de a înfiinţa o şcoală pentru instruirea viitorilor preoţi, elevii urmând a fi, în principal, fii de preoţi.

Astfel, în anul 1803 înfiinţează Seminarul de le Socola, după ce, în prealabil, a mutat maicile de aici la Mănăstirea Agapia, iar pe călugării de acolo i-a adus la Socola[8]. Cu siguranţă, mitropolitul Veniamin a pus suflet în tot ceea ce a întreprins, însă aici, la Seminarul de la Socola, grija părintească faţă de supuşii săi s-a manifestat în modul cel mai evident. Acestei şcoli i-a purtat o grijă deosebită toată viaţa şi s-a asigurat că, şi după trecerea lui din această viaţă, elevii seminarişti vor avea condiţii potrivite cu scopul acestei activităţi.

Deşi la început cursurile la acest Seminar durau patru ani, ulterior acestea au fost extinse la opt ani, devenind o adevărată facultate[9] la care se predau atât disciplinele de teologie, cât şi cele laice care deschid mintea şi o ajută să pună în valoare acest inepuizabil tezaur spiritual-cultural al umanităţii, dar şi să îl îmbogăţească. De aceea, pe bună dreptate, un fost elev al Seminarului sublinia mai târziu că „ceea ce este Sorbona pentru Francezi este Socola pentru Români”[10].

În semn de recunoştinţă pentru ceea ce a făcut mitropolitul Veniamin pentru luminarea neamului prin înfiinţarea învăţământului de toate gradele în Moldova domnul Mihail Sturza îi aduce la cunoştinţă cu prilejul anului nou 1840 că Seminarul de la Socola va purta numele său, adică Seminaria Veniamina[11].

Tot în anul 1803 mitropolitul Veniamin înfiinţează la Mănăstirea Agapia, unde era stareţă sora sa, Schimonahia Elisaveta, un seminar pentru maicile de la Agapia şi Văratic la care, pe lângă disciplinele din programă[12], maicile erau datoare să se ocupe şi cu lucrul de mână[13]. La această şcoală era permis accesul tuturor fetelor care ar vrea să înveţe carte şi lucru de mână, indiferent de starea lor materială.

Doi ani mai târziu, în 1805, înfiinţează la Iaşi o Şcoală de cântăreţi[14] pentru a pune capăt unei practici frecvente, aceea de a cânta după ureche sau de a învăţa muzica bisericească de la cântăreţul de la biserică, cu toate că nu de puţine ori acesta nu era foarte pregătit. Deşi astăzi Şcolile de cântăreţi sunt considerate ca valoare inferioare seminariilor, mitropolitul a privit înfiinţarea ei cu cea mai mare seriozitate, aducând la conducerea ei pe vestitul psalt al Patriarhiei de Constantinopol Petru Lampadarie[15]. Aici s-au format vestiţii psalţi şi compozitori de cântări bisericeşti Dimitrie Suceveanu[16], ajuns protopsalt al catedralei mitropolitane din Iaşi, Alexi Petrino, Petru Alexandrescu, economul Costachi din Mitropolie şi alţii.

Necesitatea înfiinţării acestei Şcoli de cântăreţi era dată şi de alterarea melosului specific muzicii bisericeşti întrucât „turcismele şi alte greşite influenţi schimonosise aproape toată frumuseţea muzicei bizantine… Limba românească… ajunsese de nenţăles. Apoi gesturile pe care le făceau cei cărora le lipsea o bună educaţie şi instrucţiune muzicală, era ceva scandalos”[17].

După întoarcerea lui Gheorghe Asachi de la studii i se încredinţează înfiinţarea primei Şcoli de ingineri hotarnici în cadrul Academiei domneşti, cursurile urmând a fi ţinute în limba română (între anii 1814-1818 au avut loc primele cursuri). Cu aceasta Mitropolitul Veniamin Boldur Costachi pune bazele învăţământului politehnic la noi şi a demonstrat că limba română permite predarea tuturor disciplinelor, inclusiv a disciplinelor exacte.

În acest sens a rămas memorabil episodul în care boierii divaniţi au cerut ca în şcoli să nu se mai predea ştiinţele înalte în limba română, pe motiv că aceasta nu ar dispune de termenii cu ajutorul cărora să transmită în mod corect mesajul. Atunci mitropolitul i-a invitat pe boieri la Academie pentru a vedea dacă au sau nu dreptate. Aici cursanţii au făcut o adevărată paradă a ştiinţelor în limba română. Emoţionat, „Veniamin lăudă pe elevi şi mulţumi profesorilor, în numele patriei”, după care trase concluzia: Şi mai ziceţi, boierilor, că’n limba patriei nu se învaţă carte[18].

După revenirea în ţară din refugiul de la Colincăuţi, din Basarabia, cauzat de Revoluţia de la 1821, mitropolitul ia iniţiativa readucerii la viaţă a vechii Şcoli Vasiliene de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Pentru început, în anul 1824, înfiinţează aici o şcoală elementară (primară)[19], cu limba de predare româna, iar din anul 1828 o şcoală normală cu durata cursurilor de doi ani şi un gimnaziu de patru ani.

Dacă la început mitropolitul a fost nevoit să aducă profesori străini, acum deja toţi profesorii sunt pământeni[20], foarte bine pregătiţi, „încredinţând privegherea învăţăturilor D-sale agăi Gheorghe Asachi, îndatorindu-l a ne raporta sporul şi neajunsurile şcoalei, pentru care îl însărcinăm cu numele de Referendar învăţăturilor publice”[21].

În toate aceste şcoli se studiau limba română cu gramatica, caligrafia, catehismul, aritmetica, filologia, biografia, logica, retorica, istoria, matematica, morala, economia pământească şi politică, istoria naturală şi arheologia. Observăm că din această listă lipseşte tocmai limba elină, întrucât, argumenta mitropolitul în anaforaua din 15 august 1827, „e mai trebuitoare cultura limbii vorbirii neamului în care se fac sfintele rugăciuni, se tractarisesc toate pricinile şi care este cea mai puternică legătură spre păstrarea şi îmbunătăţirea neamului şi însufleţirea de dragoste către patrie”[22]. Ulterior, dacă veniturile vor permite, se vor învăţa şi alte limbi, dar prioritară era învăţarea unei limbi române curate şi utilizarea ei în toate sferele vieţii social-politice şi cultural-religioase din Moldova.

Şapte ani ai târziu, în 1835, la Iaşi îşi deschide larg porţile marea universitate numită şi Academia Mihăileană[23]. Aceasta avea în componenţă Facultatea filozofică (2 ani), Facultatea juridică (3 ani), Facultatea teologică Socola (4 ani), precum şi cursuri extraordinare de inginerie, economia câmpului, frumoase meşteşuguri, de filologie (diferite limbi străine)[24]. Toate disciplinele studiate în cadrul acestor facultăţi erau predate în limba română de cei mai buni specialişti ai momentului. De asemenea, mitropolitul s-a îngrijit ca universitatea să aibă şi o bază materială pe măsură, astfel încât a fost înzestrată cu bibliotecă, laboratoare, muzeu de ştiinţe naturale, internat pentru copiii săraci, precum şi unul pentru cei înstăriţi[25].

Această Academie a devenit prima instituţie de învăţământ superior de la noi încadrată în mod exclusiv cu profesori români, toţi oameni cu cea mai înaltă pregătirile în specialităţile pe care le predau. Pentru a înţelege la ce nivel reuşise să ridice mitropolitul Veniamin Boldur Costachi învăţământul din Moldova este suficient să amintim câteva dintre numele sonore care au dat strălucire şi valoare acestei şcoli: Eftimie Murgu, Gheorghe Săulescu, Vasile Fabian, Damaschin Bojinca, P.M. Câmpeanu, Teodors Stamati, Anton Velini, Alexandru Costinescu, Ion Ionescu de la Brad, Dumitru Pop, Dimitrie Gusti, Theodor Codrescu, Ion Albineţ, Vasile Popescu Scriban, etc.[26]

În anul 1838, mitropolitul hotărăşte înfiinţarea în fiecare sat a unei şcoli în care să se predea noţiuni elementare şi în care să se urmărească, mai ales, descoperirea tinerilor cu potenţial intelectual şi dorinţă de a studia. Cu această activitate au fost însărcinaţi toţi profesorii, absolvenţi ai Seminarului sau ai Şcolii de cântăreţi.

Pentru a veni în sprijinul cursanţilor, dar şi al celor care nu aveau posibilitatea de a merge mai departe, mitropolitul tipări o Tablă alilodidactică (foaie volantă)[27] care ajuta atât la învăţarea alfabetului, cât şi la silabisirea cititului, chiar fără îndrumător.

Aşadar, dorinţa cea mare a mitropolitului cărturar Veniamin Boldur Costachi a fost aceea ca toţi tinerii moldoveni, şi nu numai, să ştie să scrie şi să citească. El era convins că, dacă cineva se deprinde cu aceste lucruri elementare, ulterior îi va veni mult mai uşor să se lumineze citind diversele cărţi pe care el însuşi sau ucenicii lui le tipăreau neîncetat. Multe dintre aceste cărţi, mai ales broşuri foarte utile, erau distribuite în mod gratuit tocmai pentru a asigura accesul tuturor la informaţie.

Tot pentru a veni în sprijinul tinerilor de rând, în anul 1834 mitropolitul Veniamin, în colaborare cu Gheorghe Asachi, înfiinţă la Iaşi prima Şcoală publică pentru fetele orăşenilor[28], iar mai apoi, în 1834, au înfiinţat aşa-numitele şcoli ţinutale[29] în Roman, Huşi, Botoşani, Bârlad, Galaţi, Focşani, Bacău, Piatra Neamţ, etc.

Cu un an înainte de retragerea definitivă din scaun, în 1841 mitropolitul Veniamin înfiinţează prima Şcoală de arte şi meserii, care avea, încă de la început şase ateliere cu specialişti din Transilvania şi Moravia, care au format primii tehnicieni români[30]. După cum mărturisea Gheorghe Asachi, „mult au costisit până când s’au înduplecat moldovanul a prinde în mână ciocanul ce i se părea a fi numai moştenirea ţiganilor”[31].

Trebuie să mai precizăm faptul că tot lui i se datorează şi prima reprezentaţie teatrală. „Gheorghe Asachi, încurajat de mitropolitul Veniamin şi de postelnicul Al. Beldiman, înfiinţă un teatru de societate în casele hatmanului C. Ghica”[32]. Acest fapt este relatat cu multă apreciere şi de către scriitorul francez Edgar Quinet în lucrarea sa Les Roumains în care precizează că „teatrul român s’a inaugurat, sub patronajul Mitropolitului Veniamin, ca în timpul misterilor”[33].

Cu toate că această activitate de ctitor al învăţământului public din Moldova este una cu adevărat impresionantă şi unică în istoria culturii româneşti, greutăţile pe care mitropolitul le-a avut de întâmpinat au fost pe măsură. Nu i-a fost uşor să lupte cu gândirea retrogradă a boierilor care nu aveau nici un interes ca poporului de rând să-i fie deschisă mintea şi să vadă că viaţa nu înseamnă doar muncă în slujba boierului, nu i-a fost uşor să lupte nici cu mentalitatea oamenilor de rând care erau deprinşi doar cu munca de ocnaş, fără un strop de lumină într-o viaţă şi aşa zbuciumată de desele războaie care se dădeau pe pământul ţării.

Mitropolitul cărturar Veniamin Boldur Costachi „a luptat… să formeze sufletul moldovenesc în lumina cunoştinţei şi a muncei disciplinate cari înalţă popoarele pe căile progresului şi a fericirei!”[34] De aceea a insistat el pentru înfiinţarea şcolilor de toate categoriile, întrucât era convins că „toate ştiinţele şi meşteşugurile sunt de folos omului”, iar pentru o învăţare temeinică el subliniază: „Fieşte care ştiinţă sau meşteşug se câştigă prin teorie şi praxis. Şi de a se face desăvârşit cinevaşi în vreuna dintre acestea trebue să fie teoreticos şi practicos”[35].

Spirit luminat, paisian de cea mai înaltă clasă, mitropolitul Veniamin este icoana adevăratului iluminism românesc, care a determinat prin activitatea sa de peste cincizeci de ani mersul ireversibil spre modernitate al românilor, deoarece spiritul său a rodit nu doar în hotarele Moldovei, ci pretutindeni unde se vorbea româneşte[36], pretutindeni unde un suflet de ţăran sau orăşean vibra pentru ţara şi limba românească.

În concluzie, putem spune că epoca mitropolitului Veniamin este una de referinţă pentru istoria noastră culturală. Cu el cultura pătrunde până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării; fiecare tânăr are de acum posibilitatea să îşi deschidă mintea, să vadă viaţa altfel de cum le-o prezentau luminăţiile lor boierii retrograzi. Iată de ce a fost necesar ca elanul acesta al călugărilor traducători să fie completat cu înfiinţarea de şcoli în sate şi oraşe, cu înfiinţarea universităţii pentru a-i forma pe tinerii inteligenţi şi dornici de luminare în mod sistematic.

Practic, odată cu Veniamin Boldur Costachi paisianismul atinge apogeul. În el vedem întruchipate spiritualitatea paisiană şi cultura luminilor. Din îngemănarea acestor două curente a rezultat cea mai fericită expresie a iluminismului. Dacă cineva vrea să înţeleagă ce ar fi trebuit să însemne iluminismul ca şi curent cultural este suficient să privească la epoca mitropolitului Veniamin. Avem convingerea că în acest sens ar fi trebuit dezvoltat iluminismul la nivelul întregii Europe.

Cultura ziditoare nu poate fi în război cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa. După cum ştim din istoria Bisericii noastre, mănăstirile au fost primele centre culturale ale ţării, aici s-au format cei dintâi intelectuali. Dacă aveai nevoie de un cunoscător al scrierii şi citirii aici îl găseai, dacă aveai nevoie de cineva care să îţi traducă o carte tot aici veneai, dacă aveai nevoie de un sfat înţelept numai aici îl puteai primi, întrucât călugării erau, în general, oameni luminaţi prin cultură. Ei aveau între îndatoririle zilnice citirea scrierilor sfinte şi a celor profane înţelepte, iar citirea, cultivarea ascut mintea, o deschid, îi lărgesc orizonturile viziunii, o înalţă pe o treaptă superioară a înţelegerii condiţiei umane.

Privind la viaţa şi activitatea ilustrului său părinte, Filaret Scriban, unul dintre ucenicii mitropolitului, sublinia în mod foarte sugestiv că „Moldova precum în cele politice a avut un Domn Mare, pe Ştefan Vodă; tot asemene şi în cele bisericeşti, a avut un Mitropolit Mare în persoana lui Veniamin”[37].

Aceste aprecieri le merită din plin întrucât a fost o personalitate integrală, în care s-au îngemănat în modul cel mai fericit chipul monahului şi al cărturarului. „El iubea ştiinţa şi o cultiva, iubea fapta bună şi o practica; iubea Ţara ca Român şi o sprijinea, iar ca Mitropolit adăpostea şi sprijinea pe sărac şi pe văduvă, contribuia şi susţinea la învăţătură pe copiii orfani şi talentaţi”[38]. De aceea şi marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea că „un om mai sfânt şi mai bun decât dânsul n-a mai ţinut în mâini cârja de episcop român”[39]. (Prof. dr. Elena RUSU)