Dragomirna sau dorul de veşnicie al martirului Miron Barnovschi

„Vederea bisericii Dragomirnei este o uimire de bucurie. E înaltă şi îngustă, ca  o cutie de sfinte moaşte”(Nicolae Iorga)

Despre Moldova se ştie că este casă pentru cele mai frumoase biserici şi mănăstiri din ţară. Am auzit cu toţii despre Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ, Agapia sau Văratec. Dar, în afara acestor comori cunoscute chiar şi peste hotare, Moldova se mai mândreşte cu una. Cu o comoară îndrăgită de-a lungul veacurilor, căci aşa îi spune şi numele: Dragomirna. Dintre personalităţile căreia i-a fost dragă Dragomirna şi şi-a legat destinul de acest loc binecuvântat face parte şi Miron Barnovschi. Cunoscut mai mult pentru biserica din Iaşi, ce-i poartă astăzi numele, domnitorul martir este cel de-al doilea ctitor al mănăstirii din ţinutul Sucevei.

Povestea îşi are începutul în timpul domniei lui Petru Şchiopu, când un tânăr  scriitor de cancelarie, Ilie Crimca, „fiind îndemânatic, plin de curaj şi râvnă în apărarea credinţei şi a ţării”, a primit un petic de pământ, aproape de târgul Sucevei. Aici a zidit o biserică mică, din piatră, numită în documentele vremii Biserica Schitului. În anul 1608, fostul secretar domnesc a devenit mitropolitul Moldovei, sub numele de Anastasie. Cea dintâi grijă a sa a fost ridicarea, în anul 1609, a unei biserici mari, sfinţită  la 1 septembrie - cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”.     

Mitropolitul Anastasie Crimca a murit în anul 1629 şi a fost înmormântat în pronaosul bisericii încă neterminate, lăsată în voia prădătorilor. Într-o vreme în care atacurile tătarilor şi ale cazacilor de la răsărit erau o certitudine, bijuteria arhitectonică stătea lipsită de apărare. Persoana providenţială a fost Miron Vodă Barnovschi, bucovinean din Toporăuţii Cernăuţilor. Avea deja experienţa bisericilor fortificate de acasă şi de la Liov, adevărate fortăreţe militare. Astfel, în anul 1627, a început să construiască cea mai puternică fortăreaţă monahică din Moldova.

Mănăstirea fortăreaţă

Contribuţia domnitorului Miron Barnovschi a fost menţionată şi de Miron Costin în letopiseţul său. Vorbind despre ctitoriile acestuia, cronicarul scria următoarele: „După slujba ce au făcut Barnovschii-vodă împărăţiei la Daşău, domniia cu mare fericiie ţărîi, stîndu tot după grijile ţărîi şi după lucruri dumnedzăiereşti. Şi au fîrşitŭ mănăstirea mare în dricul oraşului Ieşilor întîi, ce să dzice Sfînta Maria şi apoi mănăstirea anume Hangul, în munţi, den pajişte şi Dragomirna au fîrşit iară el, urdzită de Crimca mitropolitul, aproape de oraşul Sucevei, aşijdere şi Bîrnova, lîngă Iaşi, care apoi au fîrşit-oă Dabija-vodă, fără besereci în multe locuri şi beserică lui Sfetii Ioanu, iară aicea în oraşu, de îmrnă-sa făcută”.

Mănăstirea a căpătat, astfel, aspectul unei fortăreţe, având la colţuri patru turnuri de apărare numite: Barnovschi, al arhimandritului, Gherontie şi Silvestru, iar la mijlocul laturii sudice un turn clopotniţă.

Pe peretele sudic al turnului clopotniţă a fost amplasată o pisanie în limba slavonă, cu stema Moldovei şi cu următorul text: „Din mila lui Dumnezeu Io Miron Barnovschi Movilă Voievod, Domnul Ţării Moldovei, a făcut portalul acesta cu cinci pârguri şi îngrăditura de zid în jurul sfintei mănăstiri Dragomirna, unde este hramul Pogorârii Sfântului Duh, întru pomenirea mea şi a părinţilor mei, cu binecuvântarea arhiepiscopului chir Anastasie Crimca, mitropolit al Sucevei, anul 7135 august 30” (1627).

„Sfânta Sofia” din Moldova

Zidurile de incintă sunt construite din piatră brută de carieră, având o grosime de 1,7 metri şi o înălţime de aproximativ 11 metri. În exterior, zidurile sunt sprijinite de contraforturi. În interior, pe ziduri se întinde un drum de strajă, susţinut de pilaştri, iar la partea superioară se află un şir de metereze înguste, unde puteau fi instalate tunuri şi puşti.

Turnul clopotniţă are două etaje şi îndeplineşte şi rolul de turn de poartă, pe aici intrându-se în incinta mănăstirii. La primul etaj se află un mic paraclis, iar la etajul al doilea este camera clopotelor, cu largi arcade, deschise pe fiecare latură.

„Privind cupola şi arcada cu neverosimila splendoare ce reiese din îngemănarea arhitecturii cu pictura şi cu lumina solară, capeţi o impresie asemănătoare cu cea pe care istoricul Procopiu de Cezareea a avut-o, contemplând uriaşa cupolă a ctitoriei lui Justinian, împăratul Bizanţului, Sfânta Sofia, că se sprijină mai puţin pe zidărie, fiind parcă atârnată cu un lanţ de aur de înaltul cerului”. Aşa descria un autor din secolul trecut biserica Dragomirnei, asemănându-o cu minunea ortodoxiei, Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol.

Majoritatea izvoarelor istorice atribuie construcţia acestei biserici mitropolitului Anastasie Crimca şi familiei boiereşti Stroici. Însă, există câteva mărturii care arată că ea a rămas neterminată la moartea mitropolitului Anastasie. Miron Barnovschi nu este doar ctitorul zidurilor de incintă şi al turnurilor, ci şi cel care a finalizat biserica, în special decoraţiunile exterioare.

Broderie arhitecturală creată de Barnovschi

Vorbindu-se despre capodopera lui Vasile Lupu – biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi şi podoaba sa exterioară, unică în lume, s-a emis ipoteza că modelul a fost luat din Orient. Însă, la o privire mai atentă, vom regăsi aceleaşi motive şi la Dragomirna, finalizată cu mult înainte. Astfel, prin dantelăria exterioară de pe această biserică, Miron Barnovschi a devenit deschizător de drumuri şi creatorul unui stil arhitectonic ce impresionează până în ziua de astăzi.

Frumuseţea de nedescris a Dragomirnei o reprezintă turla, care este împodobită cu  mare trandafiri de piatră, răspândiţi darnic. Impresia de broderie este obţinută prin faptul că profilele se desfăşoară pe un singur plan.

Edificiul lăcaşului de cult are o structură îngustă şi alungită, înălţimea clădirii fiind excesivă, în raport cu lăţimea sa. Biserica se remarcă prin dimensiuni ce nu mai sunt întâlnite nicăieri în lume: lungimea este de 35 de metri, lăţimea de aproximativ 9,5 metri şi înălţimea de aproximativ 42 de metri.  Astfel, construcţia dă impresia unei nave – simbolul Bisericii din primele secole creştine.

Marele nostru istoric, Nicolae Iorga, în lucrarea „Neamul românesc din Bucovina” afirma că: „vederea bisericii Dragomirnei este o uimire de bucurie. E înaltă şi îngustă ca  o cutie de sfinte moaşte şi e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi”.

Poate că de aceea, Dragomirna a fost sortită de către cel ce a finalizat-o, să îi fie „cutie de sfinte moaşte”, adică loc de veşnică odihnă. Deşi în scurta sa domnie ridicase şi finalizase şapte frumoase biserici, Miron Vodă a ales, ca şi necropolă, Dragomirna. Nu a vrut acasă, la Toporăuţi, unde era îngropat tatăl său şi unde deja terminase biserica, nici în mănăstirea sa din capitală. În vreme de amară robie, în turnul Edikule, Miron Vodă şi-a dorit să se odihnească, pentru veşnicie, sub tâmpla Dragomirnei – aşa cum, cu mâna sa, a scris în testament.

Nu i s-a permis să se odihnească sub tâmpla Dragomirnei

În urma unui conflict cu Imperiul Otoman, Barnovschi a renunţat la tron, în anul 1629. Motivul de bază a fost refuzarea cererii marelui vizir de a adăuga la plata tributului un bacşiş de 20.000 de galbeni. Domnitorul s-a retras la moşia din Polonia, dar ţara l-a rechemat şi l-a reales în funcţie.

Pentru a obţine recunoaşterea Înaltei Porţi, acesta a hotărât să meargă personal la Constantinopol. Drumul a început la 3 mai 1633 şi a durat până la 20 iunie. Pentru câteva zile a fost arestat şi la 2 iulie 1633 a fost decapitat, deoarece a refuzat ca, în faţa Sultanului Murad al IV-lea, să se lepede de ortodoxie şi să treacă la islam. Pedeapsa a continuat până dincolo de moarte, ultima dorinţă fiindu-i refuzată.

Trupul nu i-a fost îngropat la Dragomirna, ci a fost înmormântat, pentru început, în cimitirul Patriarhiei din Constantinopol. Apoi, Vasile Lupu a dorit să îndrepte măcar o frântură din răul pe care îl făcuse, motiv pentru care i-a adus osemintele în ţară. Dar nu la Dragomirna, ci la Iaşi, se pare, la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului. În secret şi în mare taină.

Domnitorul a plecat din lume la fel de smerit, precum a fost în timpul scurtei sale vieţi. Nu a avut parte de umbra Dragomirnei, dar în Suceava se simte, încă, prezenţa domnului martir. Pietrele, zidurile, ornamentele exterioare, turnurile, toate aduc mărturie despre mintea luminată şi marea dragostea unui mare om – Miron Vodă Barnovschi.

De la același autor

Ultimele din categorie