Monahul Ilie Iorest de la Putna, mitropolit şi sfânt

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe 24 aprilie pe Sfântul Ilie Iorest, monahul moldovean care a fost mitropolit al Transilvaniei între 1640-1643, împreună cu sfinţii ierarhi si mărturisitori Iosif Mărturisitorul şi Sava Brancovici.

Despre Sfântul Ilie Iorest, mitropolit al Transilvaniei între 1640-1643, avem destul de puţine infomaţii istorice. Chiar şi atunci când a fost ales în scaunul mitropolitan, puţini erau cei care ştiau ceva despre el. Superintendentul calvin Ştefan Katona Geleji, cel care avea să-i ţină sub observaţie activitatea, afirma că nu l-a întâlnit niciodată, iar unii preoţi îl considerau, după doar câteva zile, un „om trufaş“. Geleji era informat că Ilie Iorest ar fi un bun tipograf, iar principele Rakoczy ştia doar că acest moldovean avea recomandarea voievodului Vasile Lupu. Argumentele păreau însă suficiente pentru ca Ilie Iorest să fie numit mitropolit al Transilvaniei.

Ilie, aşa cum a fost numit la botez, s-a născut în jurul anului 1600, „în partea ţării ungureşti“ (Transilvania), ca fiu de ţărani. Presupunem că era originar din părţile transilvănene învecinate Moldovei, zone geografice ale căror locuitori aveau strânse legături cu românii de la est de Carpaţi. Ştefan Meteş, în a sa Istorie a românilor din Ardeal, afirma depre acesta: „Din copilărie a fost dat şi crescut pentru învăţătură de carte în ţara Moldovei în Mănăstirea Putnei“. Nu ştim cu exactitate dacă întreaga familie a tânărului Ilie a venit în Moldova sau dacă el singur a fost trimis la Mănăstirea Putna. Este posibil ca el, copil cu dragoste de Dumnezeu, să fi avut înclinaţia din tinereţe spre viaţa monahală şi, cunoscut fiind contextul religios din Transilvania la începutul secolului al XVII-lea, să fi trecut munţii, oprindu-se la Mănăstirea Putna, marea ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare.

Potrivit voii lui Dumnezeu, tânărul transilvănean Ilie a primit a îmbrăca haina călugărească, fiind tuns în monahism cu numele Sfântului Apostol Orest. Anii de călugărie consemnează un urcuş duhovnicesc, dar şi unul intelectual. Deosebita sa viaţă duhovnicească şi erudiţie sunt confirmate prin hirotonia, în 1625, ca ieromonah al Mănăstirii Putna.

În 1637, preotul Manoil din Suceava termină de copiat o lucrare a Sfântului Simeon Metafrastul, începută sub îndrumarea mitropolitului moldovean Anastasie Crimca şi continuată sub a „ieromonahului Iorest egumen“. Noua calitate de egumen al Putnei ar putea explica şi votul de încredere acordat lui din partea marelui voievod Vasile Lupu, care nu se va feri, mai târziu, să-l numească „un călugăr binecredincios şi întru toate credincios“.

Din responsabilitatea de egumen al Mănăstirii Putna, bucurându-se de faima unui mare om duhovnicesc şi a unui bun caligraf şi tipograf, Ilie Iorest a fost chemat în Transilvania, pentru a ajuta la sporirea vieţii bisericeşti de aici. Astfel, el continuă şirul clericilor moldoveni sau al celor instruiţi duhovniceşte în mănăstirile Moldovei şi care veneau în Transilvania pentru a o ridica spiritual din pesimismul pe care-l impuneau imperativele politice şi religioase. Intervenţia decisivă a domnitorului Vasile Lupu, deplin încrezător în calităţile deosebite ale egumenului Ilie Iorest, a făcut ca acesta din urmă să primească, înainte de 8 octombrie 1640, votul principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczy, pentru a fi ales mitropolit.

Activitatea lui Ilie Iorest ca mitropolit al Transilvaniei a fost una complexă: sacerdotală, misionar-culturală şi de conducere, suferind, adeseori, prigoana reformatorilor calvini. Se pare că sfârşitul vieţii sale l-a dedicat săvârşirii de slujbe, studiului şi copierii de cărţi. Un Minei pe luna ianuarie, ce datează probabil din secolele XV-XVI, păstrat în manuscris în limba slavonă la Mănăstirea Putna, are pe scoarţa din faţă o notiţă cu totul specială şi de o importanţă absolută pentru datarea trecerii la cele veşnice a ierarhului transilvănean: „Ca să se ştie când a murit vlădica Iorest, în anul 7186 (1678)“. Aşadar, mitropolitul Ilie Iorest a trecut la Domnul pe 12 martie 1678, fiind îngropat, cel mai probabil, în afara bisericii Mănăstirii Putna, pe latura de sud, acolo unde s-au descoperit mai multe morminte arhiereşti.

Pe 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al BOR, „cunoscând evlavia cu care îi înconjoară (pe mitropoliţii transilvăneni Ilie Iorest şi Sava Brancovici) obştea dreptcredincioşilor creştini din Ţara Ardealului, ca pe nişte adevăraţi Sfinţi Mucenici“, a pus problema canonizării acestora, iar în octombrie 1955 aceasta a fost proclamată solemn, cu zi de prăznuire 24 aprilie.

Cântările bisericeşti din această zi amintesc de venirea lui Iorest la Mănăstirea Putna, „dăruit lui Hristos şi Bisericii Lui“ (Cântarea a 3-a), unde, stăruind în citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, „a crescut ca un măslin bine roditor“, „lângă izvoarele apelor, bogată roadă duhovnicească aducând“ (stihire la „Doamne, strigat-am“). Prin rugăciune, muncă şi jertfă, el a devenit „luminător celor dreptcredincioşi şi păstor“, încât „vestea vredniciilor sale a ajuns din ţara Moldovei la fraţii cei de un neam şi de o credinţă din Ţara Ardealului. Drept aceea, preoţii şi poporul întreg într-un glas pe tine te-au ales să le fii întâistătător în cetatea Bălgradului, Ioreste prealăudate“ (Cântarea a 4-a). A treia stihiră a cântării a 4-a arată că Iorest a fost mitropolit al tuturor românilor şi că el s-a jertfit pentru unitatea de credinţă şi de neam: „În duhul tău laolaltă s-au adunat sufletele fraţilor tăi ardeleni, din al căror trunchi ai odrăslit, ale fraţilor moldoveni, care te-au adăpat din izvoarele înţelepciunii dumnezeieşti şi ale vieţuirii celei călugăreşti, şi ale fraţilor munteni, de unde ai primit pecetea arhieriei, închipuind unitatea duhului şi a credinţei poporului în dreapta credinţă“.

Sfânt reprezentativ al ortodoxiei transilvănene, Ilie Iorest nu este doar un model de jertfelnicie personală, el nu e un mărturisitor izolat al unei credinţe pur personale, ci el este icoană de sfinţenie în comuniune. El este sfânt mărturisitor, în care s-a întruchipat mărturisirea Bisericii însăşi, mărturisirea poporului dreptcredincios.

De la același autor

Ultimele din categorie