Dumnezeu nu este numai o idee, ci este un Personaj viu, cu care putem intra acum în legătură

Pe lângă ceea ce ştie aproape toată lumea, privitor la întâmpinarea marii sărbători a Naşterii Domnului nostru, aş recomanda oarecare reculegere, trezvie, „venire în sine”, aşezare, linişte, lucruri ce se pot obţine prin articularea voinţei, prin mai mult sau mai puţin post, prin spovedanie, prin participare la slujbele Bisericii, prin recuperarea păcii şi împăcării în relaţiile de familie, în relaţiile cu prietenii, cu vecinii.

Părinte profesor Coman, mai sunt câteva zile până la Crăciun, cum ar fi bine să fie petrecute aceste zile?

Pe lângă ceea ce ştie aproape toată lumea, privitor la întâmpinarea marii sărbători a Naşterii Domnului nostru, aş recomanda oarecare reculegere, trezvie, „venire în sine”, aşezare, linişte, lucruri ce se pot obţine prin articularea voinţei, prin mai mult sau mai puţin post, prin spovedanie, prin participare la slujbele Bisericii, prin recuperarea păcii şi împăcării în relaţiile de familie, în relaţiile cu prietenii, cu vecinii.

Dincolo de toate aceste lucruri, aş adresa ascultătorilor dumneavoastră, conaţionalilor noştri, gândul să mediteze un pic mai adânc cu astfel de prilejuri. Este o sărbătoare foarte mare, ne întâlnim unii cu alţii, ne facem bucurii, ne facem daruri unii altora. Toată lumea marchează sărbatoarea. Este o participare generală la sărbătoare, deşi, în grade diferite de intensitate şi în moduri diferite. Toţi suntem cuprinşi de sărbatoare! Dar ne întrebăm de ce este o sărbătoare atât de mare, totuşi? Unde este temeiul atenţiei generale care înconjoară aceasta sărbătoare? De ce este cuprinsă lumea întreagă de această sărbătoare? Temeiul este într-un fapt esenţial, este în faptul Naşterii Fiului lui Dumnezeu, este în faptul Întrupării lui Dumnezeu Însuşi. Temeiul este în faptul că există un Dumnezeu, există un Dumnezeu care a făcut pentru oameni demersuri esenţiale, pentru ca să existăm noi oamenii şi pentru ca să ne izbăvim de propriile noastre căderi. Între aceste demersuri este ş icel de a trimite în lume pe unicul Său Fiu. Ştiu că aceste cuvinte tulbură un pic liniştea. Oamenii s-au obişnuit să transforme totul într-un prilej de relaxare, de bucurie grosieră, uşuratică, frivolă uneori.

Gravitatea şi adâncimea evenimentului sărbătorit ne cheamă la mai multă sobrietate şi la mai multă adâncire în rosturile existenţei. Ne plac colindele, ne plac obiceiurile, ne plac felicitările de Crăciun, spectacolele... Toate acestea nu ar avea, totuşi, nici un sens şi nici un temei, dacă nu ar exista realitatea Naşterii lui Hristos. Dacă Hristos S-a născut cu adevărat  şi S-a născut cu adevărat, altfel nu ar fi existat o tradiţie de două mii de ani atât de bogată, atât de consecventă şi atât de răspândită –, trebuie să ne întrebăm cine este Hristos şi ce raportare trebuie să avem noi faţă de El! Altfel, dacă nu ne întrebăm, rămânem într-o zonă superficială, într-o zonă de suprafaţă, în care vom şi trăi. Îndemn, aşadar, să luăm seama la temeiul lucrurilor, la sensul lor adânc. Să ne întrebăm de ce se întâmplă ele, de ce este Crăciun, de ce este Paşti, ce se întâmplă duminica, etc. Cultura noastră este una care consumă realităţile exterioare, fără  să se mai intereseze de sensul acestor realităţi.

Pentru a ajunge la acel adânc, despre care vorbiţi părinte profesor, ne ajută lectura? Ce recomandaţi în sensul acesta?

Aş putea recomanda multe, pentru că există o literatură extraordinar de bogată  teologică şi duhovnicească. Ar putea cineva să citească, cu mai multă atenţie zilele acestea, Evanghelia după Luca sau Evanghelia după Matei, ca să-şi împrospăteze istoria despre Hristos. Ar putea, dacă este mai stăruitor, să citească din Comentariul sau Omiliile Sfântul Ioan Gură De Aur la Evanghelia după Matei, care, deşi scrisă în secolul al IV-lea, este o carte absolut mobilizatoare. Aş putea să recomand, pentru că am foarte proaspată în minte, cartea intitulată Adame, unde eşti?, publicată de Editura Bizantină. O carte despre păcat şi despre pocăinţă, scrisă extraordinar de accesibil omului contemporan, care se adresează conştiinţei de sine a omului. Aş recomanda toate cărţile semnate de parinţii noştri duhovniceşti, Părintele Cleopa, Părintele Paisie, Părintele Sofian, Părintele Arsenie, Părintele Teofil, ca şi părinţii greci atoniţi: Gheron Iosif, Părintele Paisie, Părintele Porfirie... , care consemnează mărturii contemporane ale unor oameni, care au trăit o viaţă închinată exclusiv lui Dumnezeu şi au făcut personal experienţa unirii cu Dumnezeu. Ar afla din ele, de ce aceşti oamenii s-au lepădat de ofertele acestei lumi, pentru a trăi închişi într-o mănăstire şi ce bucurie au avut şi cum şi-au împlinit ei sensul existenţei trăind într-o chilie şi lepădându-se de toate bucuriile acestei lumi. N-ar fi putut să-şi întemeieze un astfel de demers, dacă n-ar fi trăit şi n-ar fi simţit că la celălalt capăt există o chemare şi împlinire reală în raportarea şi în relaţia lor cu Dumnezeul cel adevarat. Toate aceste cărţi dau mărturie despre faptul că Dumnezeu nu este numai o idee, nu este doar o realitate distantă, cu care ne vom întâlni când vom muri, ci este un personaj viu, cu care putem intra acum în legătura, de la care putem beneficia de multe daruri duhovniceşti cum spunem, care ne umplu sufletul, care ne aşează într-o linişte reală, într-o pace reală cu noi înşine şi cu oamenii din jurul nostru, într-o bucurie profundă.

(Pr. prof. univ. dr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor. Dialoguri cu Remus Rădulescu, Editura Bizantină, pp. 395-398)

De la același autor

Ultimele din categorie