Sfântul Disc – ieslea, dar şi piatra mormântului Mântuitorului Iisus Hristos

Interpretarea simbolică a acestui obiect este legată de două momente principale din viaţa pământească a Fiului lui Dumnezeu. Pe de o parte, este chipul ieslei din staulul Bethlehemului, care l-a primit pe Pruncul Iisus. Pe de altă parte, este amintirea pietrei din mormântul în care a fost pus Hristos. Ambele interpretări sunt legate de faptul că, în momentele importante din cadrul sfintei Liturghii, în mijlocul Discului este prezent Agneţul sau pâinea care este prefăcută în Însuşi Trupul Mântuitorului Hristos.

Deşi mai puţin observat de către credincioşi, fiind mai mereu acoperit, sfântul Disc este un obiect liturgic cu un rol important în dumnezeiasca Liturghie. Pe el, sub forma Agneţului, stă aşezată pâinea – care va fi prefăcută în Trupul Mântuitorului.

Din punct de vedere istoric, este la fel de vechi ca şi Potirul. El a apărut în folosinţa Bisericii o dată cu dezvoltarea ritualului Proscomidiei. Mântuitorul Iisus Hristos, în seara Cinei celei de Taină, când a fost instituită dumnezeiasca Euharistie, a frânt pâinea şi împărţit-o celor 12 ucenici, fără o aşeze pe ceva. Doar evanghelistul Marcu aduce aminte despre un talger pe care fusese aşezată iniţial pâinea.

Necesitatea folosirii unui suport sau a unui vas plat a apărut atunci când numărul celor care se împărtăşeau a crescut. Frânt sau tăiat în mai multe părţi, Sfântul Trup era aşezat într-un vas plat, de unde putea fi luat cu uşurinţă de către preot şi oferit credincioşilor spre împărtăşire. De la vasul plat, arta bisericească a făurit un nou obiect liturgic, numit sfântul Disc.

Interpretarea simbolică a acestui obiect este legată de două momente principale din viaţa pământească a Fiului lui Dumnezeu. Pe de o parte, este chipul ieslei din staulul Bethlehemului, care l-a primit pe Pruncul Iisus. Pe de altă parte, este amintirea pietrei din mormântul în care a fost pus Hristos. Ambele interpretări sunt legate de faptul că, în momentele importante din cadrul sfintei Liturghii, în mijlocul Discului este prezent Agneţul sau pâinea care este prefăcută în Însuşi Trupul Mântuitorului Hristos.

De la același autor

Ultimele din categorie