Peştera Sfintei Maria Egipteanca

Sfânta Maria Egipteanca s-a nevoit în preajma locului în care Domnul nostru Iisus Hristos a fost botezat de către Sfântul Ioan („Betaraba, dincolo de Iordan”  Ioan 1, 28).

După tradiţie, peştera în care a vieţuit Sfânta Maria Egipteanca timp de 47 de ani se află pe un versant abrupt, nu prea înalt, din apropierea Iordanului.

O scară de lemn montată de arheologii iordanieni uşurează accesul pelerinilor. Peştera este alcătuită din trei cămăruţe mici şi goale. Aici este locul în care Sfânta Maria Egipteanca s-a pocăit pentru viaţa sa păcătoasă, ajungând la înalte măsuri duhovniceşti.

Aşezată într-o zonă deşertică, cu aer uscat şi fierbinte, peştera oferă o perspectivă amplă asupra văii Iordanului.

De la același autor

Ultimele din categorie