Ploaia torențială nu l-a udat pe Cuviosul Iacov

Ploaia se înteţea, dar pe el nu îl uda. Mergea grăbit şi puţin aplecat. În jurul lui lumea se prăpădea din pricina furtunii înfricoşătoare. Ai fi zis că se deschiseseră cerurile. Un metru în jurul lui (da, un metru înainte, înapoi, la dreapta şi la stânga) nu cădea nici o picătură.

Într-o dimineaţă de primăvară a anului 1955, Fericitul Iacov şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a pornit pe jos la Spatari şi Tonca (astăzi Izvorul Tămăduirii). Trebuia să meargă cale de cinci ceasuri. Satele le cunoştea, deoarece atunci când era mirean lucrase acolo ca zidar cu tatăl său. Dar când s-a apropiat de sat, vremea s-a schimbat. Trebuia să ajungă înainte de începerea ploii, dar iată că ea l-a prins pe drum. Cinstitul Cap al Sfântului David din Evvia se primejduia să se vatăme din pricina apei... S-ar fi săvârşit o ierosilie (ierosilie = profanare de cele sfinte), dacă l-ar fi plouat. Iar el cum ar fi putut sta ud, ţinând Sfântul Cap în mâini, ca să se închine credincioşii? Ar fi fost nevoit să meargă în vreo casă, să-şi scoată rasa şi dulama. Dar să-l vadă oamenii astfel, i se părea aceasta ca o nenorocire.

Au început să cadă primele picături de ploaie şi dinspre sud se apropia o negură. A grăbit pasul pe cât a putut, strângând sfântul Cap în braţe şi vorbindu-i Sfântului cu familiaritatea obişnuită. Ploaia se înteţea, dar pe el nu îl uda. Mergea grăbit şi puţin aplecat. În jurul lui lumea se prăpădea din pricina furtunii înfricoşătoare. Ai fi zis că se deschiseseră cerurile. Un metru în jurul lui (da, un metru înainte, înapoi, la dreapta şi la stânga) nu cădea nici o picătură. În cele din urmă a ajuns în sat şi a intrat în biserică neudat, atât el cât şi sfântul Cap!

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 106)

De la același autor

Ultimele din categorie