Predică la Duminica a XXV-a după Rusalii - Pilda Samarineanului milostiv (Pr. Ilie Cleopa)

 

Vă rog, frații mei, să fugiți ca de moarte de păcatul vicleniei și al fățărniciei și ce aveți în inimă aceea să aveți și pe buze. Să nu fim fățarnici în fapte și în cuvinte, ca să nu cădem în osânda lui Iuda vânzătorul. Să vă creșteți copiii în frica de Dumnezeu, învățându-i să nu spună minciuni, să asculte, să iubească Biserica, rugăciunea, milostenia și citirea cărților sfinte.

În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi". Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. (Luca 10, 25-37)
 
 
Iubiți credincioși,

Dacă citim cu atenție Sfânta Evanghelie vedem că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11), dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii și legiuitorii (Matei 22, 15-18).

Aceste ispitiri din partea lor, întotdeauna erau amestecate cu ură, cu vicleșug și cu fățărnicie. Așa vedem, de exemplu, că fariseii, au ținut sfat cu vicleșug ca să prindă în cuvânt pe Mântuitorul, și au trimis la El niște iscoade ca să-L întrebe dacă se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mântuitorul, cunoscând viclenia lor, a zis către ei: „De ce Mă ispitiți, fățarnicilor?” (Marcu 12, 15). Altă dată saducheii și fariseii s-au apropiat cu vicleșug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a răspuns: „Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că este cerul roșu; iar dimineața ziceți: Astăzi va fi furtună, pentru că se roșește cerul posomorât. Apoi le-a zis: Fățarnicilor, fața cerului știți să o judecați, dar semnele vremilor nu puteți! Neam viclean și adulter cere semn și semn nu i se va da decât numai semnul lui Iona, și lăsându-i a plecat” (Matei 16, 1-4).

Vedeți, fraților, că în cuvintele de răspuns către saduchei și farisei, îi numește fățarnici și neam viclean. Și aceasta pentru că în sfătuirea lor de a-L ispiti și a-I cere semn din cer, erau plini de fățărnicie și viclenie. La fel vedem și pe legiuitorul din Sfânta Evanghelie de azi venind cu viclenie și fățărnicie către Domnul, ispitindu-L și zicând: „Învățătorule, ce voi face să moștenesc viața cea veșnică?” (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru Iisus Hristos, care „prinde pe cei înțelepți în vicleșugul lor” (I Corinteni 3, 19), văzând pe legiuitor că una vorbește cu gura și alta plănuiește în inima lui, nu i-a răspuns la cuvintele sale, ci îi pune o întrebare, zicând: „În Lege ce este scris, cum citești?” (Luca 10, 26), încercând din cuvintele lui să-l învețe cele ce nu știa. Mântuitorul, care întotdeauna vedea vicleșugul celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscând viclenia legiuitorului care Îl ispitea, l-a întrebat: „Ce scrie în Legea lui Moise?" Iar el a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mântuitorul i-a zis: „Drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu”.

Legiuitorul însă nu credea că Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru ce dar, Iisus i-a zis: „Fă aceasta și vei fi viu?” Dar poate oare cineva să se mântuiască fără credință în Iisus Hristos? Nu, căci Domnul a zis: „Cela ce crede întru Mine, nu crede în Mine ci în Cel ce M-a trimis pe Mine”, și iarăși: „Cel ce mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 12, 44-45), și iarăși: „Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi” (Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului că va fi viu împlinind cele scrise în legea lui Moise? Iată pentru ce: pentru că Legea lui Moise a fost învățătoare și „călăuză spre Hristos” (Galateni 3, 24), iar „sfârșitul Legii este Hristos, spre îndreptarea a tot celui ce crede” (Romani 10, 4), și cela ce crede în învățătura lui Moise, acela crede și în Iisus Hristos. Cum zice și în alt loc: „De ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și Mie” (Ioan 5, 46-47).

A mai zis Domnul legiuitorului că va fi viu prin cele scrise în legea lui Moise, pentru că „tot cel ce iubește pe Cel ce a născut, iubește și pe cel născut din El” (I Ioan 5, 1). Iar legiuitorul vrând a se îndrepta pe sine, l-a întrebat pe Iisus: „Cine este aproapele meu?” (Luca 10, 29) Iată, altă întrebare pusă cu vicleșug lui Iisus. Oare legiuitorul nu știa cine este aproapele lui? Acesta ca un legiuitor și învățător de Lege, știa cu adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană, vroia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul iudeilor sunt aproapele lor, iar nu oricare om.

Dar Preabunul nostru Mântuitor, vrând să-i arate cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda omului căzut între tâlhari, zicând: „Un om oarecare, se cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l și rănindu-l, s-au dus lăsându-l abia viu” (Luca 10, 30). Vedeți, fraților că Mântuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca prin aceasta să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele nostru și de îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea a-l ajuta.

După ce Mântuitorul a spus această pildă legiuitorului, l-a întrebat: „Care dintre aceștia trei ți se pare a fi aproapele celui ce a căzut între tâlhari?” Iar el, silit fiind să spună adevărul, a zis: Cel ce a făcut milă cu dânsul. Atunci Mântuitorul a zis: „Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10, 37).

Vedeți înțelepciunea cea fără de margine a Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Legiuitorul acela a venit cu viclenie și fățărnicie ca să ispitească pe Domnul, iar Mântuitorul, prin pilda cu omul cel căzut între tâlhari și cu Samariteanul cel milostiv, care a purtat grijă de cel rănit și căzut între tâlhari, i-a dat un minunat și dumnezeiesc răspuns. Mai întâi a învățat pe legiuitor că orice om din lume este aproapele nostru. După ce l-a făcut a înțelege acest lucru și a-l mărturisi, i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea. Adică să nu mai socotești de acum înainte că numai cei din neamul iudeilor sunt aproapele tău, ci oricare om din această lume să fie socotit aproapele nostru, și de este cineva în necaz sau primejdie, să-l ajutăm ca pe cel ce este de un neam cu noi.

 

Iubiți credincioși,

Dar să revenim cu cuvântul nostru la cele despre care am vorbit la început, adică despre ispitirea cea vicleană și despre fățărnicie. Să vorbim ceva despre aceste două patimi pentru care Mântuitorul nostru Iisus Hristos de atâta ori i-a mustrat și i-a amenințat cu vaiul pe cărturari, pe farisei, pe saduchei și pe legiuitorii Legii Vechi.

Mai întâi să arătăm ce este vicleșugul.

Trebuie să știm și să înțelegem că tatăl tuturor răutăților și izvor a tot vicleșugul este diavolul. Acesta cu viclenie a înșelat la început pe strămoșii noștri Adam și Eva și cu înșelăciunea cea vicleană i-a scos din rai (Facere 3, 1; II Corinteni 11, 3). Dumnezeu urăște pe omul viclean (Psalm 5, 6). Sfânta și dumnezeiasca Scriptură arată că „inima omului este mai vicleană decât orice și foarte stricată! Cine o va cunoaște?” (Ieremia 17, 9). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că vicleșugul este un păcat care, împreună cu altele, își are izvorul și rădăcina în inima omului, zicând: „Căci dinlăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrânările, bețiile, uciderile, adulterul, lăcomia, vicleșugurile, înșelăciunile, pizma, hula, trufia, ușurătatea” (Marcu 7, 21-22).

Marele Apostol Pavel mustră pe Elima vrăjitorul pentru viclenia lui, zicând: „O, tu cel plin de toată viclenia și de toată înșelăciunea, fiu al diavolului și vrăjmaș a toată dreptatea” (Fapte 13, 10). Același Apostol acuză pe cei care s-au împotrivit lui Dumnezeu, plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie și de răutate (Romani 1, 28-29). Și învățând pe creștini, le spune: „Ne-am lepădat de cele ascunse ale rușinii, nemaiumblând cu vicleșuguri, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu” (II Corinteni 4, 2). Iar Efesenilor le spune: „Să nu fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii prin înșelăciunea cea omenească, prin vicleșugul lor spre uneltirea răzvrătirii” (Efeseni 4, 14).

Frații mei, din mărturiile de mai sus dacă ați ascultat cu atenție, ați putut înțelege următoarele: întâi, că diavolul este începutul și rădăcina tuturor răutăților și al vicleșugului; al doilea, că vicleșugul izvorăște din inima omului și al treilea, că oamenii cei vicleni sunt fii ai diavolului și vrăjmași a toată dreptatea.

Să arătăm câte ceva și despre păcatul cel pestriț și felurit al fățărniciei, care este armură blestemată a vicleșugului diavolesc. Și iată ce am a zice în această privință. Să știți că fățărnicia are rădăcina pe vicleșug, iar roade, pe minciună, pe amăgire, pe măiestrie, pe agoniseala rea, pe necinste și pe vătămarea aproapelui.

Omul fățarnic este nesincer, prefăcut, fals și viclean, căci una gândește și alta vorbește. Cuvântul lui este da, iar lucrul său nu. Oamenii fățarnici cinstesc pe Dumnezeu numai cu buzele, după cum arată Sfânta Scriptură, zicând: „Poporul acesta se apropie de Mine, numai cu gura și cu buzele Mă cinstește, iar cu inima este departe de Mine” (Isaia 29, 13), și dumnezeiescul prooroc Ieremia, arătând același lucru, zice: „Aproape ești Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor” (Ieremia 12, 2). Oamenii fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5). Mântuitorul nostru Iisus Hristos a asemănat cu aluatul păcatul fățărniciei, zicând către ucenicii Săi: „Păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia” (Luca 12, 1). Dar de ce Mântuitorul a asemănat cu aluatul pe fățarnici? Iată de ce!

După cum aluatul dospește toată frământura (Matei 13, 33), așa și fățărnicia unită cu vicleșugul, strică toată așezarea cea duhovnicească a omului. Inima, mintea, vederea, limba, buzele lui precum și toată purtarea lui cea din afară și cea dinlăuntrul lui sunt tulburate de aceasta.

Nu auzim în Sfânta Scriptură, zicând: Vai ție vameșule! Vai ție desfrânată! Vai ție tâlharule! Că pe toți aceștia i-a primit și i-a miluit Domnul. Iar pe fățarnici, de multe ori i-a mustrat și cu vaiul i-a amenințat, zicând: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că închideți Împărăția Cerurilor înaintea oamenilor, că nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați” (Matei 23, 13). „Vai vouă cărturarilor și fariseilor fățarnici, că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie vă rugați îndelung, pentru aceasta mai multă osândă veți avea” (Matei 23, 14).

Și iarăși: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei mai îndoit decât voi” (Matei 23, 15). Acestea și încă multe vaiuri a spus Mântuitorul asupra cărturarilor și fariseilor, saducheilor și legiuitorilor. Nici unul din sfinți și din filosofii lumii acesteia nu a putut să arate păcatului fățărniciei și al vicleșugului mai luminat ca Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care fiind Dumnezeu adevărat, privea în inimile cărturarilor și ale fariseilor, și văzând aceste patimi grele le mustra și le amenința cu vaiul.

De aceea și Sfântul Apostol Petru îndeamnă pe toți creștinii să fugă de vicleșug și fățărnicie (I Petru 2, 1). Păcatul fățărniciei duce pe mulți la erezie, la rătăcire și este, nu numai un prilej de sminteală, ci și de pierzare pentru mulți. Marele Apostol Pavel a arătat că în vremile cele de apoi, mulți fățarnici și vicleni se vor arăta: „Duhul grăiește lămurit, zice el, că în vremile cele de apoi unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile diavolilor prin fățărnicia unor mincinoși, care sunt osândiți în cugetele lor” (I Timotei 4, 1-2).

În această categorie de fățarnici intră toți ereticii, toți sectanții, care prin fățărnicie și falsă smerenie și credință strâmbă, amăgesc pe cei necunoscători ai vicleșugului și ai minciunii lor. De aceea este bine ca toți credincioșii și cei ce au dreaptă credință să fugă de acești șerpi veninoși, de acești fățarnici vicleni, care cu viclenie și fățărnicie se silesc a înșela pe cei nevinovați. Aceștia sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie (Matei 7, 15-16), care cu viclenie și fățărnicie vor să înșele și să piardă oile cele cuvântătoare ale lui Hristos.

Oamenii care sunt cuprinși de păcatele fățărniciei și ale vicleșugului, îi puteți cunoaște din aceste semne: „Cinstesc pe Dumnezeu numai cu buzele” (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2); nu fac cele ce zic (Matei 23, 3-4); oamenii fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5); se îngrijesc numai de evlavia cea din afară (Matei 23, 25).

Oamenii fățarnici sunt observatori numai la lucrurile cele mici și neînsemnate (Matei 23, 23); învață minciuna (Fapte 20, 30; I Timotei 4, 2); fac lucruri bune cu îngâmfare (Matei 6, 2); postesc și se roagă cu îngâmfare (Matei 6, 2-12). Oamenii fățarnici zic: „Doamne, Doamne", dar nu fac voia lui Dumnezeu (Matei 7, 21); le plac scaunele cele dintâi la adunări (Matei 23, 6; Marcu 12, 38-39); „sunt orbi față de păcatele lor și aspri cu păcatele altora" (Luca 6, 41-42; Romani 2, 1-3); mănâncă casele văduvelor, cum a zis Domnul (Matei 23, 14); sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie (Matei 7, 15); fățarnicii întrebuințează religia în scop de câștig (Luca 20, 47); sunt zeloși în a face prozeliți (Matei 23, 15); nu lasă pe alții să intre în cer (Luca 11, 52).

Dumnezeu pe oamenii fățarnici îi socotește urâciune (Isaia, 1, 11-14); oamenii fățarnici se cunosc după faptele lor (Matei 7, 15-20). Pedeapsa lui Dumnezeu ajunge pe cei fățarnici (Marcu 12, 40; Iov 15, 24). Fățarnicii mai ales în vremurile din urmă se vor arăta (I Timotei 4, 2; II Timotei 3, 5) De oamenii fățarnici trebuie a fugi și a ne îndepărta (II Timotei 3, 5-6).

 

Iubiți credincioși,

În încheiere voi vorbi despre cel mai viclean și mai fățarnic om din lume, care a întrecut cu răutatea vicleniei și a fățărniciei pe toți cei mai înainte de el. Acesta a fost Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece Apostoli, care s-a făcut vânzător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest om viclean și fățarnic intrând satana (Luca 22, 3), a lucrat prin el la vânzarea și pierderea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acest viclean și fățarnic ucenic, Mântuitorul a fost dat la chinuri, la răstignire și la moarte pe cruce (Matei 27, 33-37). În acest Iuda, „fiul pierzării”, (Ioan 17, 12), care mai bine nu s-ar fi născut (Matei 26, 24), s-au unit aceste preagrozave fapte ale vicleșugului și ale fățărniciei. Acest preaviclean și fățarnic ucenic, pe lângă răutățile mai sus arătate, era și foarte bolnav de iubirea de arginți. Și când Maria, sora lui Lazăr în Betania a spălat cu mir de nard curat, de mare preț picioarele Mântuitorului și le-a șters cu părul capului ei (Ioan 12, 3), Iuda i-a făcut supărare Mariei, zicând că ar fi trebuit să vândă mirul și prețul să-l fi dat la săraci.

Iuda cel viclean și fățarnic, arătându-se că îi este milă de săraci, înșela pe cei de față pentru că lui nu-i era milă de săraci, ci „pentru că era fur și având punga, lua din ce se punea în ea” (Ioan 12, 5-6). O, viclenie și fățărnicie; cu chipul se arăta milostiv, iar în inimă avea nesațul iubirii de argint. Tot așa și la vinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani a dat semn la cei ce voiau să prindă pe Domnul, zicând: „Pe care voi săruta, Acela este; puneți mâna pe El” (Matei 26, 48). Și îndată venind la Iisus, a zis: „Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat” (Matei 26, 49). Iar Mântuitorul i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26, 50). O, viclenie și fățărnicie nemaiauzită a vânzătorului și o, bunătate negrăită a Mântuitorului! Știe toate cele din inima lui Iuda, cunoaște toată viclenia și fățărnicia lui, dar nu-l mustră și nici nu-l pierde, ci cu cuvânt plin de blândețe îl întreabă, zicând: „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26, 50).

Vedeți, frații mei, faptele vicleșugului și ale fățărniciei lui Iuda? În inimă are vânzarea și prinderea Mântuitorului, iar pe buze, „Bucură-te, Învățătorule!" și sărutarea cea vicleană, ca semn celor ce veniseră să-L prindă pe Domnul. Iar Preabunul nostru Mântuitor îi zice: Prietene și ucenicul Meu, cu ce ți-am greșit, de ce mă vinzi la cei fără de lege? Eu te-am făcut apostol. Eu te-am făcut părtaș Trupului și Sângelui Meu (Marcu 14, 22-25). Eu ți-am dat harul și puterea de a face minuni, de a izgoni duhurile cele necurate, de a tămădui tot felul de boli și de a învia morții (Matei 10, 1-8). Eu ți-am încredințat și punga cea de obște spre a mângâia într-un fel inima ta cea iubitoare de arginți și neputința ta (Luca 22, 36), iar tu acum, ucenicul Meu și prietenul Meu, care de atâtea daruri și cinste te-ai îmbogățit de la Mine, fără de nici o recunoștință și fără de nici o milă, mă dai spre moarte? Oare îți dai seama câtă întunecare, câtă orbire spirituală și câtă nerecunoștință este acum în inima ta? Pentru ce te faci de bună voie fiu al pierzării? (Ioan 17, 22), că „Eu nu voiesc moartea păcătosului” (Iezechiel 18, 23; II Petru 3, 9).

Iată până la câtă întunecare și înșelare spirituală ajunge omul cel viclean, fățarnic și iubitor de argint.

Vă rog, frații mei, să fugiți ca de moarte de păcatul vicleniei și al fățărniciei și ce aveți în inimă aceea să aveți și pe buze. Să nu fim fățarnici în fapte și în cuvinte, ca să nu cădem în osânda lui Iuda vânzătorul. Să vă creșteți copiii în frica de Dumnezeu, învățându-i să nu spună minciuni, să asculte, să iubească Biserica, rugăciunea, milostenia și citirea cărților sfinte.

Așa de vom face, vom fi în pace și cu Dumnezeu și cu aproapele nostru și vom avea pacea și bucuria Duhului Sfânt în inima și conștiința noastră. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie