De la cercetare la cunoaștere

Reflecții

De la cercetare la cunoaștere

    • De la cercetare la cunoaștere
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Primii creștini cercetau Biblia. Părinții și scriitorii bisericești cercetau știința vremii, Sfânta Scriptură și scrierile părinților anteriori. Când răsfoim literatura creștină a primelor secole întâlnim o multitudine de cercetători: Origen, Fer. Ieronim, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul etc. Nici nu pot fi toți enumerați aici. Cercetarea devenise pentru ei un mod de a fi. Prin ea au ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu pe care L-au propovăduit în lume.

 

În ultimele luni am lucrat, intensiv oarecum, în cadrul unui proiect derulat de către Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” (acronimul proiectului fiind COMMSCIE). Nu insist asupra întregii titulaturi și asupra obiectivelor proiectului, deși ele sunt extrem de interesante pentru sistemul de cercetare din România. Aș dori doar să amintesc că în cadrul acestui proiect s-au acordat un număr de burse doctorale și postdoctorale. Din acest punct de vedere inițiativa proiectului mi s-a părut atunci, și îmi păstrez părerea, lăudabilă. Interesantă este diversitatea pe care proiectul acesta reușește să o acopere, de la științele exacte la cele socio-umane, de la chimie, fizică, economie la istorie, filosofie, litere sau teologie. Este o reală performanță să reușești să aduni sub același acoperiș toate aceste domenii, care pot părea pentru unii ca fiind total opuse. Și iată totuși că sub această cupolă a cercetării s-au putut regăsi toate domeniile de cercetare din universitatea ieșeană. De fapt propunătorii proiectului au dorit să arate printre altele că acolo unde există dorință de a căuta și unde curiozitatea întâlnește bucuria de a descoperi adevărul, acolo se poate face cu adevărat cercetare.

De fapt un astfel de proiect este un fel de împlinire a îndemnului biblic ”Cereți și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide„ (Matei 7, 7). Întreaga Scriptură este un îndemn la căutare, la meditare și la descoperirea Adevărului. Acel Adevăr care se identifică pe Sine în fața ucenicilor prin cuvintele ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Aceste cuvinte ale Domnului au fost interpretate în felurite moduri. Mă gândesc că ele pot fi puse și în legătura cu această cercetare științifică ce se desfășoară uneori în universități sau în centre de cercetare.

Ce legătură poate fi între Hristos și cercetarea științifică? Mai ales când, de multe ori, această încearcă să elimine pe Dumnezeu din lumea înconjurătoare. Timpul a dovedit că descoperirile științifice nu sunt mereu în contradicție cu teologia. Astăzi mai ales se observă cum prin diferite proiecte se încearcă o apropiere între teologie și știință. Cele două stau de vorbă și realizează că au atât de multe în comun și că de acum înainte pot merge împreună. Prin toată această apropiere dintre știință și religie, dintre științele exacte și cele umaniste, se poate întrezări Calea. Nu întotdeauna Dumnezeu este vizibil cu ochiul liber. Uneori ochii noștri sunt ținuți ca să nu-L cunoască. Așa s-a întâmplat cu Luca și Cleopa, când mergeau cu Hristos Cel ce a biruit moartea, spre Emaus. El era acolo, le vorbea și îi însoțea cu iubirea Sa plină de lumină. Și totuși... ei nu-L vedeau; nu-L cunoșteau...La fel și astăzi. Pe acest drum, pe care merg împreună teologia și știința, rugăciunea și cercetarea, Hristos este acolo.

Prezența Lui se face pentru a învăța și a îndemna spre cunoașterea și aflarea adevărurilor de știință. Și nu numai. Cercetătorul fidel lucrării sale își propune să ajungă la o serie de rezultate. Orice cercetare presupune finalitatea dorită: un tratament pentru o boală incurabilă, un mijloc prin care se poate ușura munca unor oameni, un mesaj care să poată schimba gândirea umană. Nici un cercetător nu pleacă la drum fără a avea în fața ochilor săi ținta la care dorește să ajungă. La fel cum nici un creștin adevărat nu pleacă la drum fără a avea ochii ațintiți spre Hristos, ”începătorul și plinitorul credinței” (Evrei 12, 2). Astfel observăm cum între cercetătorul bun și creștinul autentic se poate pune un semn de egalitate. Și unul și altul își doresc să descopere Adevărul. Fiecare prin mijloacele proprii. În același mod creștinul care nu-și cunoaște scopul propriu și nu-l urmărește se aseamănă cercetătorului care nu știe ce dorește să descopere și nici nu este interesat de finalitatea proiectului său.

Cineva ar putea spune totuși că în drumul vieții pe care îl parcurge creștinul nu este importantă doar finalitatea ci și frumusețea drumului. Nimic mai adevărat. Finalitatea vieții este doar împlinirea unor popasuri în care omul se bucură de darurile lui Dumnezeu. Dar popasul nu anulează finalitatea, el fiind doar o scurtă oprire din drumul pe care îl avem de parcurs. Creștinul adevărat nu are doar ochii ațintiți spre Hristos, ci se bucură de fiecare clipă din viața sa. Pentru un astfel de om, fiecare zi e un prilej de a descoperi ceva nou despre Dumnezeu, despre aproapele, despre viață. La fel cum pentru cercetător, fiecare zi e un noi prilej de a descoperi ceva care să-l apropie de scopul final. Și unul și celălalt se bucură de fiecare popas, de fiecare zi și a o așteaptă cu nerăbdare pe următoarea. Chiar dacă uneori acest drum este presărat cu eșecuri, cu dezamăgiri. Ei nu dezarmează. Și atunci fiecare realizare e un pas uriaș. E un urcuș spiritual sau științific spre Viață.

Dintr-o perspectivă teologică, cercetătorul ar trebui să se întâlnească cu creștinul și să devină una. Hristos îndeamnă la cercetare: ”cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică” (Ioan 5, 39). Primii creștini cercetau Biblia. Părinții și scriitorii bisericești cercetau știința vremii, Sfânta Scriptură și scrierile părinților anteriori. Când răsfoim literatura creștină a primelor secole întâlnim o multitudine de cercetători: Origen, Fer. Ieronim, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul etc. Nici nu pot fi toți enumerați aici.

Cercetarea devenise pentru ei un mod de a fi. Prin ea au ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu pe care L-au propovăduit în lume.

Și în astfel de cazuri ca cel amintit la începutul acestor rânduri, cercetarea îmbină dorința de cunoaștere cu necesitatea sufletului de a-L întâlni pe Dumnezeu. Iar într-un proiect de cercetare, Dumnezeu poate fi întâlnit în rezultatul cercetării, în micile bucurii de pe parcursul ei, dar și în eșecurile cu care te înfrunți uneori. Dar parcă pe parcurs îl descoperi pe Dumnezeu și în oamenii cu care și lângă care lucrezi.

Deci un proiect de cercetare poate fi și un urcuș spiritual. Nu doar unul de factură științifică. Și uneori depinde de temă. Unele teme descoperă și te descoperă mai mult...

Dar despre temă...poate data viitoare!?!

[1]Această lucrare a fost publicata cu sprijinul financiar al proiectului „Sistem integrat de îmbunătățire a calității cercetării doctorale și postdoctorale din România și de promovare a rolului științei în societate”, POSDRU/159/1.5/S/133652, finanțat prin Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Citește despre: