Bisericuţa ultimilor săteni de la Gura Văii Deal

 

Construită de obştea sătească, la 1822, biserica de lemn de la Gura Văii Deal, din judeţul Neamţ, păstrează un patrimoniu iconografic de o mare valoare.

La Gura Văii Deal, un cătun al comunei nemţene Girov, am ajuns într-o după-amiază de toamnă târzie, după o zi ploioasă, ce lăsase noroi cu toptanul pe uliţele strâmte. Deşi drumul arată la fel ca acum câteva secole, făcând dificil accesul, aşezarea e de o frumuseţe copleşitoare. Ca o compensare pe care Dumnezeu va fi oferit-o acestor oameni, pentru a mai uita de grijile şi neajunsurile de fiecare zi.

Sus, aproape de capătul satului, pe un dâmb mai înalt, se ridică bisericuţa de lemn. Mică, dichisită, înveşmântată într-o haină de scânduri, s-a luptat cu timpul şi a învins. A slujit şi slujeşte celor de aici de aproape două veacuri.

Odată cu locul pe care a fost ridicat micul lăcaş pare că satul se termină. Căci în spatele edificiului de lemn nu se zăreşte decât linia albastră a orizontului şi siluetele desfrunzite ale celor câţiva salcâmi ce-au mai rămas din falnica pădure de odinioară. E doar o impresie, însă, pentru că vechea aşezare de la Gura Văii s-a înfiripat în jurul unui izvor ce-şi susură apele ceva mai sus de biserică. Iar locul pe care mai apoi a fost ridicat lăcaşul n-a fost deloc întâmplător.

Astăzi, satul, deşi aflat la numai 15 kilometri distanţă de Piatra Neamţ, e aproape depopulat. Oameni puţini, case şi mai puţine şi-o linişte păstrată parcă din alt timp domneşte între dealurile ce ţin de strajă cătunului. Multe dintre casele bătrâneşti rămase au devenit case de vacanţă şi sunt folosite doar de câteva ori pe an, pentru recreere. Un sat pe cale de dispariţie, în care biserica rămâne, totuşi, punctul de rezistenţă al comunităţii.

De opt ani, din nou biserică de parohie

Numai că soarta ei n-a fost deloc una blândă. Abandonată vreme de mai bine de trei decenii, a redevenit biserică de parohie în urmă cu 8 ani, atunci când a fost numit şi primul paroh. Părintele Valeriu Soare a găsit-o într-o stare avansată de degradare, afectată atât la interior, cât şi la exterior, fără podoabe, fără cele de trebuinţă pentru oficierea slujbelor. A strâns din dinţi şi a făcut tot ce era posibil pentru a o putea face măcar funcţională. La mai mult nu putea spera într-un sat cu numai 33 de familii şi 14 văduvi. „Biserica a fost cvasiabandonată vreme de 30 de ani. Fiind filie, se slujea o dată la două luni. Am găsit-o într-o stare foarte proastă şi am pornit de la zero cu toate. A fost tare greu“, îşi aminteşte preotul paroh.

Din păcate, parohia Gura Văii Deal este una dintre cele mai mici din judeţul Neamţ, numărul de enoriaşi scăzând de la un an la altul. Poate şi de aceea preotul Soare şi soţia sunt astăzi încredinţaţi că numai o minune de la Dumnezeu a făcut posibilă readucerea la viaţă a vechii bisericuţe, având în vedere puterile atât de limitate ale parohiei.

Biserica poartă hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul“ şi se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ. Ea a fost construită la 1822, de obştea satului, Gura Văii fiind sat răzeşesc. În registrele parohiei se păstrează însemnarea conform căreia sfinţirea lăcaşului a fost făcută de însuşi Veniamin Costachi, mitropolitul de atunci al Moldovei.

Stilul arhitectural

Bisericuţa de la Gura Văii Deal se deosebeşte de celelalte ctitorii de lemn ale Neamţului printr-un stil al construcţiei specific bisericilor de lemn de şes, tributare vechiului stil moldovenesc.

Lăcaşul este construit din bârne de stejar suprapuse, încheiate la colţuri „în cheotori“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. La exterior şi interior este blănit cu scândură de brad vopsită, pentru o mai bună protecţie, aşa cum se obişnuieşte în Moldova în cazul unor astfel de construcţii.

Acoperişul este din şindrilă, la fel ca şi cel al clopotniţei.

Inventarul iconografic

Lăcaşul este alcătuit din altar, naos, pronaos şi pridvor. Peretele despărţitor este marcat de doi stâlpi care sprijină trei arcade frumos sculptate. În interior se păstrează vechile strane, precum şi catapeteasma originală, datată la 1822, conform unei inscripţii de pe icoanele împărăteşti. După spusele bătrânilor, aceasta ar fi fost pictată la Mănăstirea Horaiţa.

De altfel, catapeteasma, cea mai valoroasă piesă din inventarul bisericii, a fost şi prioritatea absolută a preotului Valeriu Soare şi a soţiei, şi ea teolog ca formaţie, încă de la venirea lor aici. Au făcut colecte, au bătut zeci de drumuri peste tot în căutarea donaţiilor şi numai aşa au reuşit să strângă banii necesari restaurării catapetesmei. Azi privesc mulţumiţi spre ceea ce au considerat că a fost misiunea lor la venirea în acest sat. „Icoanele erau foarte afectate. Unele erau afumate, altele se exfoliau. A trebuit să facem ceva. Ele sunt demontabile, aşa că le-am luat pe rând şi le-am restaurat. E cea mai mare mulţumire a noastră“, spune pr. Soare. „Ne-am luptat foarte mult pentru restaurarea acestor icoane, nu pentru că ne-ar fi obligat cineva, ci pentru că am considerat că e de datoria noastră să nu le lăsăm să se distrugă. Iar bucuria noastră este pe măsură. Numai Dumnezeu cred că a făcut minuni aici ca să ne trimită resursele necesare. N-am aşteptat să vină banii de undeva. Am început cum am putut, cu banul săracului, cum se spune“, îl completează şi soţia.

Acoperişul necesită de urgenţă lucrări de refacere

În ansamblu, biserica este bine conservată şi întreţinută, graţie purtării de grijă a preotului paroh şi a soţiei sale, iar buna rânduială şi curăţenia domnesc peste tot.

De-a lungul timpului, lăcaşul a suferit mai multe intervenţii. Astfel, între anii 1924-1928, precum şi în 1964 au fost efectuate lucrări de renovare, în 1995 a fost vopsită în interior şi exterior şi a fost schimbată şindrila de pe acoperiş, iar în 2009 a fost revopsită la exterior şi a fost schimbată draniţa de pe acoperişul clopotniţei.

De la același autor

Ultimele din categorie