În viața duhovnicească ajută foarte mult liniştea
Puțină citire duhovnicească, atunci când este premergătoare rugăciunii, ajută foarte mult, pentru că prin ea sufletul se încălzește, iar mintea se transpune în spațiul duhovnicesc.
În viața duhovnicească ajută foarte mult liniștea. Este bine ca fiecare să aibă o oră pe zi de liniștire, pentru a se cerceta pe sine, a-și cunoaște patimile sale și a se nevoi să le taie, pentru a-și curăți inima. Dacă în casă există o cameră liniștită, care să amintească de atmosfera unei chilii călugărești, aceasta este foarte bine. Acolo, „în ascuns”, își va putea face datoriile lui duhovnicești, va putea citi cărți duhovnicești și se va putea ruga.
Puțină citire duhovnicească, atunci când este premergătoare rugăciunii, ajută foarte mult, pentru că prin ea sufletul se încălzește, iar mintea se transpune în spațiul duhovnicesc. De aceea, atunci când cineva are multă risipire în timpul zilei, dacă găsește zece minute pentru rugăciune, să citească două minute, ceva „tare”, ceva duhovnicesc, care să-i alunge această risipire.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 165)
„Omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, de veșnicie”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro