Fericitul Ieronim s-a născut în orășelul Stridon, aproape de Acvileia, în anul 347. Primele învățături le-a primit în casa părinților. Apoi, mergând la Roma, a învățat greaca și latina, arta vorbirii și filosofia. A primit botezul la vârsta de 20 de ani, din mâinile papei Liberios. La Treveri, în Galia, a descoperit viața mănăstirească. La Roma a intrat într-o obște de prieteni, unde a început învățătura Scripturii și a cunoscut catacombele romane. In urma unei neînțe­legeri cu ai săi și scârbit de deșertăciunile Romei, a făcut prima călătorie în Răsărit, cercetând mănăstirile din Grecia, Tracia, Asia Mică, Cilicia, și s-a stabilit în Antiohia. S-a retras apoi în pustia Calsis, din Siria, unde a trăit o perioadă de patru ani de nevoințe ascetice, luptând împotriva patimilor. In această perioadă a învățat limba ebraică. Revenind în Antiohia, a primit darul preoției, apoi a făcut o călătorie la Constantinopol, atras de faima cuvântărilor Sfântului Grigorie de Nazianz și a stat acolo doi ani, ascultându-i cuvintele.

Il găsim, apoi, din nou la Roma, unde viața lui a luat un drum statornic. Papa Damasus l-a luat ca diac al său, cu ascultarea de a revedea textul Bibliei în limba latină, numită, mai târziu, Vulgata. Murind papa Damasus, fericitul Ieronim s-a retras, din nou, în Palestina și s-a stabilit la Betleem, unde a întemeiat trei mănăstiri. A început, atunci, o perioadă de strădanii cărturărești, care a ținut 30 de ani. A alcătuit multe scrisori, îndemnând pe credincioși la o viață curată și păzirea poruncilor Domnului. Pe călugări i-a învățat arta copierii manuscriselor. Impovărat de bătrânețe și de neîncetate nevoințe, Cuviosul Ieronim a murit la Betleem, în anul 420. Ne-au rămas de la el Vulgata, numeroase alte traduceri, omilii, comentarii la cărțile Sfintei Scripturi, lucrări de istorie bisericească și scrisori de îndrumare duhovnicească.

Fericitul Ieronim rămâne, pentru noi, icoana cărturarului creștin. Prăznuirea lui, în Biserica Ortodoxă, se face la 15 iunie, în fiecare an.