Viaţa nu este o glumă
Unii se preocupă de îmbrăcăminte, îşi pierd timpul îngrijindu-se de persoana lor, se distrează pe seama isprăvilor copiilor, în loc să-i educe în credinţă, evlavie, frică de Dumnezeu...
Viaţa pe care o trăim acum nu este o glumă, o joacă, deşi oamenii o iau drept glumă sau joacă. Se joacă iresponsabil cu timpul care le-a fost dat spre a-şi pregăti veşnicia, se joacă cu cuvinte fără rost. Se adună în ospeţie, stau şi pălăvrăgesc, apoi încep să se joace, într-un fel sau altul. Se adună la teatru, unde totul nu-i decât joacă, distracţie; se distrează cei de pe scenă, se distrează şi cei ce-i privesc. Unii îşi petrec timpul folosindu-şi calităţile intelectuale, alţii slăbiciunile omeneşti, alţii în fapte caritabile sau în a scrie sau vorbi frumos. Se mai pot ocupa cu mâncatul şi cu băutul în exces, în loc să mănânce şi să bea doar cât le este necesar, se preocupă de îmbrăcăminte, îşi pierd timpul îngrijindu-se de persoana lor, se distrează pe seama isprăvilor copiilor, în loc să-i educe în credinţă, evlavie, frică de Dumnezeu. Pentru unii ca aceştia toată viața e o distracție. Vai de cei ce iau viaţa drept o distracţie!
(Sf. Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 323)
De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro