Viaţa Sfântei Mucenițe Antonina

Într-o vreme, fiind prigoană împotriva creştinilor şi mulţi dintre ei fiind ucişi cu felurite munci pentru credinţa în Hristos; după multe zile s-a prins şi s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioară creştină, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna, care petrecându-şi viaţa sa în dreapta credinţă şi în fapte bune, Domnul a învrednicit-o de nevoinţa mucenicească, pentru ca astfel să ruşineze şi să biruiască pe îndrăzneţul şi potrivnicul diavol. Deci această fecioară fiind adusă înaintea lui Fist, cumplitul ighemon, acela a început a o amăgi cu cuvinte viclene, zicându-i: „Doamnă Antonino, fiindcă eşti fecioară cinstită şi întreg înţeleaptă, voiesc să te pun preoteasă zeiţei Artemida, să-ţi dau daruri şi cinste şi să fii mai mare în toată casa mea".

Iarea a tăcut multă vreme, apoi a răspuns: „O, Fiste, pentru ce-mi făgăduieşti daruri deşarte? Mai bine voieşte şi tu să fii părtaş al bogăţiilor mele, aşa încât, crezând în Domnul meu Iisus Hristos, să câştigi visteria veşnicelor bunătăţi". Fist a zis: „Să nu fie aceea ce zici tu şi să mă ferească zeii ca să cred într-un Dumnezeu, sau mai bine zis om, ca Acela Care a fost pironit şi spânzurat pe cruce". Antonina a grăit: „Nu tăgăduiesc nici eu că Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce şi pus în mormânt, dar şi aceasta o mărturisesc despre Dânsul; că a treia zi a înviat din morţi şi acum şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, precum este scris în cărţile noastre:Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale".

Fist a răspuns: „Aceste multe cuvinte ale tale sunt deşarte. Deci pentru ce nu te supui mie şi nu jertfeşti zeilor noştri, ca să te îndulceşti în voie de toate bunătăţile care sunt în lume?" Fecioara a răspuns: „Eu nu mă voi închina unor zei nesimţitori ca aceia, pentru că sunt diavoli, precum este scris în legea Domnului meu:Toţi zeii păgânilor sunt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile Fist a zis: „Tu numeşti diavoli pe zeii noştri?" Fecioara a răspuns: „Cu adevărat aşa îi numesc, pentru că în ei nu este nici un fel de putere, nici vreun ajutor nu poţi avea de la dânşii; deci aceia nu sunt zei, ci diavoli".

Mâniindu-se de aceste cuvinte, Fist a poruncit ostaşilor să bată pe fecioară peste obraz, socotind că poate se va ruşina puţin. Apoi a zis către dânsa: „Mă jur pe zei că, de nu te vei supune poruncii împăratului, te voi bate cu bătăi cumplite, voi porunci să te ducă în casa de desfrânare şi te voi osândi la arderea focului; de aceea, îţi dau vreme trei zile să te gândeşti dacă te lepezi desăvârşit de ceea ce-ţi poruncesc sau vei voi să te pocăieşti şi să aduci jertfă zeilor; pentru că mulţi din această credinţă a ta au început a face ceea ce faci tu acum, dar, după aceea, schimbându-şi nesupunerea lor, s-au supus zeilor noştri".

Atunci Antonina a zis: „Fă ce voieşti, necuratule muncitor!" Ighemonul auzind aceasta, a dat pe sfânta la patru ostaşi; iar ea s-a dus în temniţă cu suflet bucuros şi cu faţă veselă. Iar ighemonul, chemând în taină pe mai marele păzitor al temniţei, i-a poruncit să nu facă nici un rău fecioarei, ci mai ales să o îndemne cu momeli ca să se întoarcă de la creştinătate şi să aducă jertfă zeilor; de vreme ce - zicea el - neamul creştinesc s-a obişnuit cu greutate a se depărta de la credinţa sa. Apoi, după ce acel păzitor a închis pe sfânta fecioară în temniţă, a început a o îndemna cu aceste cuvinte: „Prea cinstită fecioară Antonina, pentru ce petreci în această nesupunere a ta? Pentru ce nu-ţi schimbi gândul, ca să jertfeşti zeilor noştri şi astfel să scapi de muncile cele ce ai să pătimeşti?"

Dar ea nu a răspuns nimic, încât străjerul temniţei se minuna şi nu se pricepea pentru ce nu-i răspunde fecioara. Iar Sfânta Antonina, plecându-şi genunchii la pământ, se ruga Domnului ziua şi noaptea, petrecând fără de hrană. Apoi, după ce au trecut cele trei zile, deo­dată s-a auzit un tunet atât de puternic, încât s-au sfărâmat zăvoarele temniţei, uşile s-au deschis singure şi o lumină mare a luminat toată temniţa, iar din cer s-a auzit un glas, zicând astfel: „Antonina, scoală-te şi te întăreşte cu hrană, gustă pâine şi apă şi fii vitează! Nu te teme de Fist, păgânul ighemon, de vreme ce Eu sunt cu tine!" Atunci, sfârşindu-şi rugăciunea sa, a zis: „Amin". Apoi, sculându-se, a gustat puţină pâine şi apă şi, după aceea, s-a culcat puţin ca să se odihnească.

Iar după ce s-a făcut ziuă, ighemonul a stat la judecată şi a zis: „Aduceţi la mine pe acea spurcată femeie, ca să-i aflu scopul ei". Deci ostaşii au dus-o înaintea lui Fist ighemonul, şi ea mergând, şi-a ridicat ochii săi spre cer şi a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne Dumne­zeul meu, că săvârşeşti voia Ta întru mine; mă rog Ţie să nu mă părăseşti până la sfârşitul meu". Atunci un glas s-a auzit iarăşi din cer, zicându-i: „Mergi în drumul tău fără de temere, că Eu sunt cu tine!"

Iar când a venit la locul unde stătea Fist la judecată, Sfânta fecioară Antonina a râs. Deci el a întrebat-o: „Pentru ce râzi?" Sfânta a răspuns: „Iţi voi spune pricina râsului meu. înainte am văzut că scaunul pe care şezi tu degrabă se va răsturna şi vei pieri; pentru aceasta am râs de tine!" Atunci ighemonul, văzând că fecioara Antonina îl ocărăşte, a poruncit să o bată cu vine de bou; iar ea, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne Dumne­zeul meu, că m-ai învrednicit pe mine ticăloasa şi păcătoasa, să iau parte cu sfinţii Tăi; iar pe acest om plin de fărădelegi şi întinat cu vărsare de sânge, degrabă îl aruncă în prăpastia iadului, ca să cunoască ticălosul neputinţa deşerţilor săi zei, spre care şi-a pus nădejdea".

Acestea auzindu-le ighemonul cel însetat de sângele omenesc, mai mult s-a mâniat şi a zis către ostaşi: „Această femeie rea şi urâtă nu numai că huleşte pe zeii noştri, ci şi pe noi singuri cu ocări ne batjocoreşte; de aceea duceţi-o într-o casă de desfrânare, ca să se sature de poftele sale". Atunci ostaşii, luând-o pe ea, au dus-o într-o casă oarecare.

Deci sfânta fecioară, şezând în casă şi rugându-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, îngerul Domnului s-a arătat unui ostaş cu numele Alexandru, care avea vârsta de 23 de ani, şi i-a zis: „Du-te la ighemon şi vorbeşte cu el să-ţi dea voie să intri la Antonina, pe care, după ce o vei îmbrăca cu haina ta, să iasă de acolo necunoscută de acel ighemon înrăutăţit". Atunci bunul ostaş al lui Hristos, mergând la ighemon, a zis: „Ighemoane, porunceşte-mi ca să intru la Antonina şi, de o voi îndupleca pe ea, bine va fi, iar de nu, apoi vei face cu ea ce vei voi". Atunci ighemonul i-a dat voie să intre, zicându-i: „De-ţi place ţie, fă cu dânsa ce voieşti". Deci Alexandru, intrând în casa aceea în care era sfânta fecioară, a căzut la picioarele ei, zicându-i: „Roaba lui Dumnezeu, fecioară Antonina, Domnul m-a trimis la tine ca să-ţi spun cele ce mi-a zis mie, cum are să se păzească fecioria ta".

Iar ea s-a înfricoşat, dar deodată o lumină mare a strălucit în casă şi un glas s-a auzit zicând: „Nu te teme Antonino, pentru că Cel ce te-a chemat pe tine la această nevoinţă, Acela fiind îndurat şi multmilostiv, îl cheamă şi pe acest Alexandru la aceeaşi cunună mucenicească; deci îmbracă-te cu haina lui şi, lăsându-ţi capul în jos, să ieşi de aici. În acest chip nu te va cunoaşte ighemonul, pentru că eu te voi păzi pe tine, ca să nu fii cunoscută de dânsul".

Astfel, sfânta fecioară a luat haina lui Alexandru şi s-a îmbrăcat cu dânsa; apoi, acoperindu-şi capul, a ieşit afară şi, făcând semn cu mâna spre ighemon, a zis: „Fă ce voieşti!" Astfel sfânta fecioară a lui Hristos a scăpat ca o căprioară din laţ şi s-a dus pe cale, bucurân- du-se. Iar ighemonul, socotind că Alexandru a ieşit din casă, a trimis la Antonina patru ostaşi, zicându-le lor: „Mergeţi la dânsa şi faceţi-i ei precum vă place vouă; iar după ce o veţi batjocori, să o scoateţi afară, ca să o ocărâm cu mare necinste".

Iar ostaşii, ducându-se înăuntru, n-au găsit-o pe ea, ci pe Alexandru singur şi, mirându-se, au zis: „Unde este femeia aceea? Şi tu cum stai singur aici?" Apoi, luându-l, l-au dus la ighemon şi-i spuseră: „Numai pe acesta singur l-am găsit în casă, iar fecioara nu este!" Atunci ighemonul, minunându-se de acel lucru, a zis lui Alexandru: „Ticălosule şi netrebnicule, să ne spui nouă cum ai îndrăznit a face acest lucru potrivnic? Unde este acea urâtă desfrânată? Tu sigur ai batjocorit-o şi după aceea, îmbrăcând-o în hainele tale, i-ai dat drumul, fagăduindu-i că o vei lua de soţie. Dar nu va fi aşa, pentru că nu vei scăpa din mâinile mele". Şi fiindcă Alexandru tăcea, ighemonul, gândindu-se mult în sine, a poruncit să-l pună pe lemn la muncire şi acolo să-l bată fără milă. Iar când îl băteau pe mucenic, ighemonul îl întreba, zicând: „Unde este acea spurcată femeie, la care ai intrat?" Iar Alexandru nu răspundea nimic, ci numai privea spre cer. Şi deodată s-a auzit un glas, zicând ighemonului: „Necuratule Fist, pentru ce munceşti pe acest om nevinovat?" Iar el, auzind glasul acela, a încetat a-l mai munci şi a poruncit să-l ia de pe lemn şi să-l arunce în temniţă, iar pe fecioara Antonina să o caute pretutindeni.

Deci, trecând cinci zile, ighemonul a adus pe Alexandru la judecată înaintea sa, şi-l întreba, zicând: „Ce ai hotărât pentru tine? Vei jertfi zeilor sau nu?" Atunci Alexandru a răspuns: „Ce altceva să hotărăsc, o, necuratule şi preacumplitule muncitor?" Fist a zis: „Unde este femeia la care ai intrat?" Alexandru a răspuns: „Nu ştiu unde este". Acestea zicându-Je el, însuşi Hristos Domnul arătându-se fecioarei Antonina, i-a zis: „îmbărbătează-te şi mergi la acel loc unde şade nedreptul şi necuratul ighemon". Deci, mergând ea, a stat cu îndrăzneală înaintea ighemonului şi i-a zis: „Necuratule şi spurcatule Fiste, pe cine cauţi? Pe mine singură? Iată, stau înaintea ta ca să ruşinez şi să răstorn puterea ta!"

Şi văzând-o pe ea, Fist a început a se mânia foarte mult şi a poruncit ostaşilor să o spânzure la muncire, să o bată şi s-o întrebe de este fecioară sau nu. Iar ea, fiind bătută, n-a scos nici un cuvânt. Iar după ce au luat-o de pe lemn, a întrebat-o ighemonul însuşi dacă mai este fecioară sau nu. Atunci sfânta muceniţă a răspuns: „Ticălosule şi cumplitule muncitor, noi, fiind creştini, nu suntem părtaşi la poftele voastre cele spurcate; căci Domnul Dumnezeul meu, cu a sa milostivire m-a păzit pe mine neîntinată". Atunci Fist, căutând spre dânsa, s-a mirat şi a zis: „Dacă eşti fecioară, apropie-te să aduci jertfă zeilor noştri împreună cu Alexandru, şi atunci va fi bine de voi". La aceste cuvinte, mucenicii lui Hristos, Alexandru şi fecioara Antonina, au răspuns într-un glas: „Ticălosule Fist, unele ca acelea nu sunt munci, care ar fi putut să ne silească pe noi să ne închinăm necuraţilor voştri zei, care nu au nici pricepere, nici putere".

Atunci ighemonul a poruncit să taie mâinile sfinţilor mucenici; iar sfinţii cei mari la suflet şi vitejii ostaşi ai lui Hristos, întinzându-şi mâinile spre tăiere, ziceau: „Noi ţi-am spus, ticălosule şi nelegiuitule, că tu cu nici un fel de munci nu vei putea să îndupleci mintea noastră cea cucernică; deci fă ce voieşti". Atunci ostaşii, scoţându-şi săbiile, au tăiat mâinile sfinţilor mucenici, iar ei, ca şi cum nu simţeau durerile, slăveau pe Dumnezeu şi, întorcându-se spre ighemon, au zis: „Cumplitule şi nelegiuitule ighemon, noi pe aceste munci care le-ai adus asupra noastră, nu le simţim deloc, iar Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia îi suntem robi, degrabă te va arunca în gheena focului, ca să te munceşti în veci, în muncile cele fără scăpare".

Şi văzându-se ighemonul ocărât şi batjocorit de către sfinţi, s-a iuţit cu mai cumplită mânie şi a poruncit să facă o groapă adâncă. Deci, în acea vreme spânzurându-i, a poruncit să-i bată într-atâta, până ce vor simţi durerea rănilor ce se puneau pe trupurile lor; iar după aceea a poruncit să umple groapa cu lemne şi uscături, ca să-i ardă într-însa pe sfinţii mucenici. Iar ei, fiind bătuţi cumplit, nu simţeau nimic, de parcă ar fi fost în trupuri străine, şi dădeau slavă Domnului.

Acest lucru văzându-l ighemonul, a poruncit să le adauge munci peste munci şi cu făclii aprinse să le ardă coastele. Atunci Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina au strigat cu glas mare către ighemon, zicând: „Ticălosule Fist, noi pătimim acestea pentru dragostea lui Hristos, crezând că în veacul ceva să fie, după această vremelnică viaţă, vom lua plată veşnică întru împărăţia cea cerească; iar pe tine, Domnul şi Dumnezeul nostru te va pierde degrabă, deoarece munceşti fără de vină şi aşa de cumplit pe robii Lui".

Iar Fist iuţindu-se de mânie, a zis către slujitori: „Aprindeţi lemnele în groapă, ca aceştia să se arunce în foc mai degrabă". Iar după ce ostaşii au făcut aceasta, atunci nemilostivul muncitor a poruncit ostaşilor să-i ungă pe mucenici cu smoala şi să-i arunce în groapa cu foc. Făcându-se şi aceasta, ighemonul a mai poruncit să pună smoală uscată pe lemne şi astfel să ardă oasele lor desăvârşit, încât să se facă cenuşă. După ce s-a făcut şi aceasta, a poruncit să astupe cu pământ groapa aceea, ca femeile să nu adune oasele lor, după cum era obiceiul creştinilor să facă.

Iar după ce Fist a aruncat în foc pe sfinţii mucenici şi a astupat groapa, s-a întors în casa sa şi nici mâncare, nici băutură n-a mai gustat, ci a rămas mut; de vreme ce un duh necurat, pe care sfinţii îngeri îl trimiseseră într-însul, l-a muncit pe el până la a şaptea zi; iar după şapte zile, fiind chinuit cu grea muncire diavolească, şi-a lepădat cu amar necuratul lui suflet. Astfel pierind el, prigoana împotriva creştinilor a încetat acolo.

Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina şi-au săvârşit pătimirea lor într-o zi de sâmbătă, în al nouălea ceas din zi, împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin.

Citește alte articole despre: sfânta, muceniță, fecioara

Ultimele din categorie