Viața Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec

Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni evlavioși, trăitori ai credinței ortodoxe.

În acea vreme are loc revolta românilor ortodocși din Transilvania, condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara, împotriva asupririi austriece și a uniației. Din cauza acestor conflicte și persecuții, multe familii de români statornici în credința ortodoxă au venit în Moldova, între care și cea a Cuviosului Iosif. Râvnind vieții îmbunătățite a nevoitorilor pentru Hristos, Cuviosul Iosif a cercetat mănăstirile Moldovei și, văzând viața duhovnicească a multor nevoitori, a urmat pilda lor. Acesta a cunoscut viața monahală din tinerețe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna. Ucenic al Sfântului Paisie la mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț, el s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza minții, înfrânarea, postirea, privegherile și rugăciunea minții.

Când Sfântul Cuvios Paisie s-a mutat cu obștea la Mănăstirile Secu și Neamț, a venit și Cuviosul Iosif, care, la recomandarea starețului, a fost călugărit și hirotonit ieromonah. Pe la anul 1779, îl aflăm pe Cuviosul Iosif îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov de lângă Mănăstirea Neamț, și povățuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului și Durău. La ceva timp, cu binecuvântarea starețului, a devenit sihastru (ieroschimonah) în Munții Neamțului cu alți doi părinți, Gherman și Gherontie.

După anul 1785, cu povățuirea Starețului Paisie și cu binecuvântarea chiriarhului, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec, împreună cu maica Olimpiada, iar mai apoi și Nazaria, ucenicele sale duhovnicești de la Schitul Durău.

Sihastru și dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, preot și duhovnic renumit, părinte adevărat pentru călugări și mireni și bun organizator, Sfântul Iosif este cel dintâi duhovnic, de pilduitoare autoritate, al așezării călugărești de la Văratec și, în același timp, unul dintre ctitorii acestei mănăstiri. Cunoscând purtarea sa și rolul activ pe care l-a îndeplinit la Văratec, Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei l-a prețuit pentru sfințenia vieții sale și faptele bune ce le săvârșea.

Ca ucenic și următor al Sfântului Paisie, Cuviosul Iosif a devenit un vrednic misionar al Bisericii noastre și înnoitor al vieții monahale în obștea de la Văratec și împrejurimi. Împreună cu starețele din vremea sa, a pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericești, la lucrul de obște și chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână și rugăciunea cea de toată vremea. La Mănăstirea Văratec a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) și apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Sfântul Iosif Pustnicul a contribuit la organizarea mai multor mănăstiri din munții Neamțului și timp de treizeci de ani a asigurat îndrumarea duhovnicească a mai bine de trei sute de călugărițe, precum și a numeroși anahoreți din munții de lângă Sihla. Slujitor al cuvântului lui Dumnezeu, Sfântul Cuvios Iosif a dobândit încă din tinerețe o cunoaștere temeinică a Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți, ceea ce i-a dat posibilitatea să se ocupe și de copierea manuscriselor cu conținut scripturistic, teologic și cultic.

Vestea despre sfințenia și înțelepciunea lui duhovnicească atât de mult sporise, încât ajunsese unul din cei mai renumiți sihaștri din ținutul Neamțului, la care alergau monahii și credincioșii să se spovedească și să primească povățuiri.

Tuturor ucenicilor săi, Cuviosul Iosif le-a insuflat un duh de râvnă duhovnicească și de jertfă pentru dobândirea desăvârșirii. Printre ucenicii săi se numără și Ieromonahul Irinarh Rosetti (†1859), care, după ce a întemeiat, cu binecuvântarea și sprijinul Mitropolitului Veniamin Costachi, Mănăstirea Horaița, a plecat în Țara Sfântă, unde a ctitorit biserica de pe Muntele Tabor. Din mărturiile monahiilor de la Văratec se știe că duhovnicescul părinte a dus o viață aspră, cu nevoințe călugărești, iubind pe Dumnezeu și oameni, rugăciunea și cărțile.

Pentru viața sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni și al izgonirii duhurilor necurate. Prin rugăciunile sale înălțate înaintea Sfintei Treimi și a Maicii Domnului, erau vindecați mulți creștini de bolile sufletești și trupești. Blândețea, îndelunga răbdare, bunătatea și dragostea l-au făcut pe Iosif ieroschimonahul să fie iubit, ascultat și prețuit de soborul Mănăstirii Văratec și de pelerinii acestui loc de rugăciune. Prin viața sa sfântă, prin tot ceea ce a învățat și lucrat, Cuviosul Iosif s-a dovedit a fi o pildă de trăire intensă a Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Cuviosul părinte a trecut la cele veșnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratec.

Locurile din Munții Neamțului unde s-a nevoit Ieroschimonahul Iosif au rămas în tradiția locului sub denumirea: „Poiana lui Iosif”, „Pârâul lui Iosif” și „Chiliile lui Iosif”.

De la marele isihast român se păstrează un Tipic al rugăciunii inimii, pe care îl urma dimpreună cu ucenicii săi din mănăstiri.

Pentru faptele și viața sa plină de sfințenie, Biserica noastră îl cinstește pe Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec în rândul sfinților cuvioși români ce a strălucit în ținutul Neamțului, binecuvântat de Dumnezeu cu multe vetre monahale.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, cuvios, monah

Ultimele din categorie