Viața Sfântului Cuvios Mucenic Andrei Criteanul

După prigoanele cele multe în care s-a vărsat sângele sfinților mucenici pentru mărturisirea dumnezeirii și a întrupării lui Iisus Hristos, fiind urmăriți de împărații și de domnii cei necredincioși; când Biserica lui Dumnezeu, ca un pământ bine roditor, adăpându-se cu cinstitul sânge al robilor Domnului, se lățise în toate marginile pământului și acum se făcuse pace și unire în casa Domnului și înflorea dreapta credință; când se înmulțeau între popoare obiceiurile cele bune, se păzeau poruncile Domnului și credincioșii mergeau din putere în putere, aflându-se în toate bunătățile, atunci diavolul, zavistuind și vrând acum să aducă pe oameni spre lepădarea de Hristos – nu la vedere precum lucrase mai înainte, ci cu meșteșug, sub chipul râvnei pentru Dumnezeu, a ridicat lupta împotriva icoanelor, ca oamenii, lepădându-se de sfânta icoană a lui Hristos, pe Însuși Hristos să-L lepede, pentru că cinstea ce se face icoanei se urcă spre Acela a Cărui față este închipuită pe icoană.

Diavolul, potrivnic mântuirii omenești, a îndemnat pe împăratul Constantin - nu cel ce a fost asemenea cu apostolii și a luminat lumea cu credința lui Hristos, ci pe altul cu același nume, care a fost numit Copronim, pentru că a spurcat mai întâi scăldătoarea botezului său, iar după aceea Biserica lui Hristos, cu păgânescul său eres - pe acela l-a ridicat diavolul, zicându-i că nu se cade ca creștinii să se închine icoanelor și să le cinstească, căci aceasta este închinarea de idoli. Nechibzuitul n-a înțeles că unde este lucru rău, vătămător de suflet și oprit, acolo și icoana lucrului aceluia este rea, vătămătoare de suflet și oprită, iar unde este lucru bun, folositor și neoprit, acolo și icoana lucrului aceluia este bună, folositoare și neoprită. Răi sunt zeii păgânilor și vătămători de suflet și este oprit a-i cinsti pe ei, deci și icoanele lor sunt rele și vătămătoare de suflet și Legea lui Dumnezeu a oprit a le cinsti pe ele. Bun este Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos și buni sunt robii Lui și ne sunt nouă foarte folositori de suflet și nu numai că nu ni se oprește, ci ni se poruncește să cinstim pe Dumnezeu și pe sfinții Lui, precum a zis David: „Iar mie îmi sunt foarte cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule”. Deci și icoanele Domnului și ale cinstiților Lui prieteni, către care a grăit: „voi sunteți prietenii Mei”, sunt bune și foarte folositoare de suflet și suntem datori a le cinsti, știind că cinstea cea adusă icoanelor trece asupra celui închipuit pe icoană.

Nebunul și nelegiuitul împărat, neînțelegând aceasta, a trimis poruncă prin toate țările stăpânirii sale ca să fie aruncate icoanele din casele Domnului și să nu îndrăznească cineva să țină în casa sa icoane. Și îi îngrozea cu înfricoșate chinuri și cu moarte pe toți cei ce nu vor voi să se supună poruncii lui. Era mare necaz, mâhnire și strâmtorare în Biserica lui Dumnezeu. Mulți din cei credincioși, temându-se de amenințările cele înfricoșătoare ale împăratului, fugeau și se ascundeau, cetățile erau pustii și popoarele fugeau prin pustietăți, iar cei ce rămâneau, unii se supuneau poruncii împăratului și se lepădau de închinarea icoanelor, iar alții, ținându-se cu strășnicie de învățăturile Sfinților Părinți, se împotriveau cu îndrăzneală luptătorilor de icoane și erau în multe feluri chinuiți; puteai să vezi închisorile, temnițele și gropile cele adânci, pline, nu de tâlhari, nici de hoți, nici de alți făcători de rele, ci de episcopi, de preoți, de călugări și de alte popoare dreptcredincioase.

În acea vreme era în insula Creta, care acum se numește Candia, un oarecare om, cu numele de Andrei, care era încă din copilărie temător de Dumnezeu. El a părăsit lumea aceasta și slava ei, toate el le-a defăimat și nu le-a socotit și, luându-și crucea, petrecea o viață strâmtorată, care ducea spre cer și pe mulți îi atrăgea în această viață plăcută lui Dumnezeu. Auzind Andrei că în Constantinopol nelegiuitul Copronim chinuia pe mulți sfinți pentru noua învățătură eretică și hulitoare împotriva icoanelor, s-a aprins cu râvnă credinței și a dragostei de Hristos și, sculându-se, a mers la Constantinopol, netemându-se de nimic. Acolo cu bărbăție și îndrăzneală mare învăța pe față poporul că să nu se lase înșelat de cuvintele împăratului și de învățătura lui cea eretică. Pe cei ce rămâneau în credință, în mărturisirea cea adevărată și în răbdarea chinurilor, îi deștepta.

Andrei, văzând că mărturisitorii lui Hristos sufereau chinuri pentru cinstirea sfintelor icoane - căci, după porunca împăratului, unii erau bătuți cumplit cu vîne de bou, alții erau arși cu foc, unora li se scotea ochii și li se tăia limba, iar altora li se tăiau mâinile și picioarele - și neputând să rabde mai mult, a alergat în biserica Sfântului Mucenic Mamant, unde era mândrul împărat cu toată mulțimea boierilor și curtenilor săi și, trecând printre oameni în adunarea cea mare a poporului, Andrei a ajuns la împărat. Stând înaintea lui cu inimă curajoasă, a strigat cu glas mare, zicând: „Pentru ce, o, împărate, te numești creștin și slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare și robilor Lui le faci multe răutăți?!”.

După ce a terminat de grăit, împăratul a poruncit să fie prins și îndată, repezindu-se slujitorii, l-au apucat cu mâinile lor ucigașe, unii de cap, alții de mâini, iar alții de umeri și de haine și, aruncându-l la pământ, l-au bătut, târându-l și călcându-l cu picioarele. Împăratul, vrând să se arate milostiv, a poruncit să înceteze de a-l mai bate. Și, ieșind din biserică, l-au dus pe Andrei la împărat și acesta a început a grăi cu el : „De unde, îi zise, ai îndrăzneala aceasta, căci fără rușine ai venit să-mi grăiești de rău în față? Oare din nebunie, oare din vreo părere, sau pentru aceea ca să fii știut de mine?”. Iar Andrei a răspuns: „Nu din nebunie fac aceasta, nici din părere, nici pentru o slavă deșartă te caut, pentru că toate acestea pe care tu le ai în lume eu că pe un vis le-am defăimat și ca fumul le-am socotit. Eu am auzit de învățătura ta cea rea, cum că surpi cinstea sfintelor icoane și prigonești Biserica lui Dumnezeu dreptcredincioasă și pentru aceasta râvnă casei lui Dumnezeu m-a mâncat pe mine și am venit de departe aici să te sfătuiesc pe tine, sau să mor pentru Hristos. Căci dacă însuși Dumnezeul meu a murit pentru mine, apoi eu, chipul Lui fiind, oare nu pot să mor pentru icoane?”. Iar împăratul i-a zis: „La voi este acea îndrăcire și nebunie a minții voastre deșarte ca să dați lemnului, vopselelor și pietrei slava veșnicului Dumnezeu și nu ascultați ceea ce a poruncit El prin Moise: de a nu face chip cioplit, nici orice altă asemănare. De unde, dar, crește în voi această nebunie, că vă împotriviți adevărului, pe care singuri îl vedeți și singuri pe voi vă dați pierzării? Să mă crezi că nu pentru adevăr, nici pentru Hristos, ci numai pentru îndrăzneala și împotrivirea cea fără de rușine te voi chinui”. Iar Sfântul Andrei, neputând suferi hula aceasta, i-a zis: „O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimește cel ce pătimește pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la acela a cărui este icoana? Pentru ce voi pedepsiți cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stâlpii și chipurile voastre cele împărătești? Iar voi, care sunteți azi și mâine pieriți ca praful, vreți să fiți cinstiți întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniți împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută însuși lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!”.

Când voia Sfântul Andrei să-i tâlcuiască ce chipuri a poruncit Dumnezeu prin Moise să nu se facă - pe care omul le-ar fi avut în loc de Dumnezeu - nu l-a lăsat împăratul să mai grăiască, zicându-i: „Dacă împărații se mânie pe chipurile lor, cu mult mai mult pentru aceea, dacă cineva de față ar îndrăzni să grăiască asupra lor cu limbă așa de rea”. Și îndată a poruncit ca să fie dezbrăcat și bătut fără milă. Iar când sfântul răbda bătaia cu bărbăție, a început împăratul să-l amăgească cu momeli, ca să se supună păgâneștii porunci. Dar Sfântul Andrei, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Dumnezeule, scapă-mă, să nu mă lepăd de Hristos, Care este zugrăvit pe sfânta Lui icoană. Mai de folos îți era ție, împărate, ca să te îndeletnicești cu lucruri ostășești și să rânduiești poporul, decât să gonești pe Hristos și pe robii Lui”. Împăratul, mânios, a poruncit ca iarăși să fie bătut, încât se înroșea pământul cu sângele lui. Unii, care se asemănau împăratului, aruncau pietre asupra lui Andrei, încât i-au spart gura și i-au sfărâmat coastele. Apoi, după ce l-au chinuit multă vreme, l-au aruncat pe sfânt în temniță, unde, stând câtva vreme, întărea în dreapta credință pe credincioșii care veneau la dânsul. După aceasta împăratul a poruncit ca iarăși să fie scos și să fie chinuit, înnoindu-i rănile cele dintâi; și făcându-se aceasta, cădea carnea de pe el. Iar mai pe urmă, legându-l de picioare, a poruncit chinuitorilor ca să-l târască prin cetate, până la locul unde se pedepseau făcătorii de rele și apoi să-l ucidă acolo. Pe când sfântul era târât astfel prin târg, un oarecare om dintre eretici, care adusese în târg pește de vânzare, fiind înștiințat de pricină răbdării lui și fiind îndemnat de diavol, a apucat securea și degrabă a tăiat picioarele mucenicului și în felul acesta i s-a scurtat mult chinuita lui alergare, pentru că îndată a murit din pricina acelei dureri. Iar trupul lui a fost aruncat în prăpastie între trupurile tâlharilor și a zăcut acolo mai mult de douăsprezece săptămâni. Prin porunca lui Dumnezeu, adunându-se din diferite părți cei chinuiți de duhuri necurate, au scos trupul sfântului din prăpastie și dintre stârvuri, punându-l la loc sfințit și îndată, drept răsplătire, au câștigat tămăduire. Mulți alții s-au vindecat la mormântul sfântului cu rugăciunile lui, pentru că are îndrăzneală către Dumnezeu și se roagă pentru noi toți, stând cu sfinții înaintea scaunului Domnului, în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, cuvios, mucenic, credinţa, suferinţă, icoană

Ultimele din categorie