Viaţa Sfântului Mucenic Ermie

Fiind prigoană mare împotriva creştinilor pe vremea domniei păgânului Antonin, împăratul Romei, acesta a trimis împotriva lor un ighemon oarecare, cu numele Sebastian, ca să-i muncească. Acela, pe când mergea de la Cilicia la Capadocia, a găsit în Comani pe un ostaş bătrân, anume Ermia, alb la păr şi cu legea creştin, crezând într-Unui adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul a toate. Ighemonul i-a zis aceluia: „Am scrisori de la Antonin, împăratul Romei, prin care îmi porunceşte, ca toţi creştinii să aducă jertfe zeilor romanilor; iar de nu vor voi, apoi cu mari şi cumplite munci se vor pedepsi. Deci şi tu, Ermie, jertfeşte zeilor şi vei fi prieten împăratului şi vei avea multă cinste. Ascultă-mă pe mine, ca să nu-ţi muncesc şi sufletul, şi trupul". Răsj)uns-a nevoitorul lui Hristos, Ermie: „Eu sunt ostaş al lui Hristos, împăratul Cel ceresc şi fără de moarte, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit; pentru aceea nu mă supun împăratului celui muritor şi păgân, a cărui împărăţie este de puţină vreme, căci împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos va petrece în veci şi cel ce crede într-însul va moşteni viaţa cea veşnică. Eu cred într-Acela şi Aceluia în taină I-am slujit mai întâi, iar acum îi slujesc pe faţă şi nu mă va birui diavolul. Iar tu ai stăpânire peste trupul meu, şi aceasta cu îngăduinţa Dumnezeului meu; iar peste sufletul meu nimeni nu are putere, decât numai singur Dumnezeu, Cel ce poate să-mi dea răbdare şi să mă păzească în veci".

Acestea auzind ighemonul Sebastian, a zis Sfântului Ermia: „Jertfeşte zeilor, ca să te îndulceşti de bucuria vieţii acesteia!" Sfântul a răspuns: „Ce bucurie îmi va fi, ce îndulcire şi ce viaţă dacă, depărtându-mă de Ziditorul meu, mă voi închina dracilor? Cu adevărat aceasta nu este bucurie, ci mâhnire; nu este îndulcire, ci amărăciune; nu este viaţă, ci moarte veşnică".

Grăit-a ighemonul: „Te văd că eşti foarte înţelept". Sfântul a răspuns: „Sunt înţelept întru Domnul Dumnezeul meu, crezând întru Dânsul şi slujindu-I Lui din toată inima, căci pentru El doresc a muri şi a pătimi cu bucurie". Ighemonul a zis: „Văzând cărunteţile tale şi înţelegerea ta, te cruţ şi te miluiesc". Sfântul a răspuns: „Nu-mi trebuie milă de la tine, eu caut mila lui Dumnezeu, Care mă va duce la Dânsul; Acela înţelepţeşte pe robii Săi cu Duhul Său cel Sfânt". Ighemonul a zis: „Alegi mai bine a muri decât a trăi?" Sfântul a răspuns: „Această moarte nu este moarte, ci viaţă veşnică, dacă voi suferi cu răbdare muncile de la tine". Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărâme fălcile cu pietre, să-i zdrobească dinţii şi să-i jupoaie pielea de pe faţă. Şi a grăit sfântul: „Mulţumesc lui Dumnezeu, că darul Domnului meu Iisus Hristos petrece cu mine!" Ighemonul a zis: „Pentru ce nu-ţi iei leafa ta, precum o iau ceilalţi ostaşi?" Mucenicul a răspuns: „Deoarece jefuiţi cu nedreptate pe cei săraci, de aceea nu iau lefurile voastre şi nu mănânc dintr-însele; pentru că am hrană duhovnicească, care este de la Duhul Sfânt şi nu voi flămânzi în veci".

Atunci ighemonul a poruncit să înfierbânte un cuptor foarte tare şi a aruncat într-însul pe mucenicul lui Hristos. Iar după trei zile, deschizând cuptorul, l-a găsit viu şi întreg, cântând şi preamărind pe Dumnezeu, pentru că nu s-a atins focul de el.

Atunci ighemonul a chemat pe un fermecător şi i-a poruncit să omoare pe Ermia cu otravă. Iar sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a luat otrava şi n-a pătimit nimic, după cuvântul Domnului care a zis: Chiar de veţi bea ceva de moarte, tot nu vă va vătăma. Deci fermecătorul, pregătind o otravă mai puternică, a dat-o mucenicului, zicându-i: „Dacă şi de această otravă nu vei pătimi nimic, apoi şi eu voi lăsa farmecele mele şi voi crede în Dumnezeul Cel răstignit, Căruia tu Ii slujeşti". Iar Sfântul Ermia, luând şi acea otravă cumplită şi bând-o pe toată, n-a pătimit nici un rău, ci a rămas întreg şi sănătos. Atunci fermecătorul a strigat: „Ai biruit, Ermie, ai dovedit şi ai rămas rob al lui Hristos; ai mântuit din iad sufletul meu cel pierit şi m-ai făcut să vieţuiesc lui Dumnezeu. Pentru că, precum un chip vechi săpat se preface şi se înnoieşte, aşa şi eu, cel îmbătrânit în păcate şi în răutăţi, mă înnoiesc cu sufletul, întorcându-mă spre Dumnezeul cel viu, Care petrece totdeauna în veci. O, Dumnezeule cel ceresc, Unule adevărat, Cel ce m-ai izbăvit de înşelăciunea cea diavolească şi de spurcăciunile idoleşti, prin robul Tău Ermia, prin care Te-am cunoscut, primeşte-mă pe mine păcătosul, care mă întorc la Tine şi mă miluieşte pe mine, cel ce Te mărturisesc pe Tine!" Astfel strigând el, ighemonul s-a umplut de mânie şi a poruncit ca îndată să-i taie capul.

Deci, tăiat fiind fermecătorul acela, s-a botezat în sângele său; şi s-a dus la Dumnezeu ca nou creştin şi mucenic al lui Hristos, pentru care şi-a pus sufletul Său. Iar pe Sfântul Ermia a poruncit ighemonul să-l muncească, smulgându-i venele lui din tot trupul. Astfel fiind muncit cumplit, sfântul zicea către muncitor: „Nu simt în trupul meu dureri din muncile acestea, căci, precum cuţitaşul doctorului, tăind venele, scoate sângele cel nesănătos şi face trupul sănătos, tot astfel şi eu, suferind smulgerea venelor mele, mai sănătos sunt întru credinţa lui Hristos!"

După aceasta, muncitorul a aruncat pe mucenic într-o căldare cu untdelemn foarte încins şi îndată s-a răcit căldarea, iar untdelemnul cel fiert s-a făcut ca o rouă rece, şi mucenicul a strigat: „O, tiranule, nu simt muncile şi voia ta nu o voi face, însă voi face voia Tatălui meu ceresc şi Aceluia mă aduc pe mine însumi jertfă fără de prihană, căci Acela este Ziditorul meu, Stăpânul sufletelor şi al trupurilor". Acestea grăind sfântul, tiranul a poruncit ca să-i toarne pe gâtlej nişte oţet tare amestecat cu fiere; iar mucenicul a zis: „Amărăciunea asta îmi este mie ca un fagure de miere de la Dumnezeul meu, pentru Care rabd acestea".

Apoi a poruncit ighemonul ca să-i scoată ochii. Auzind acestea, sfântul a zis către dânsul: „Dacă ai trebuinţă de ochii mei cei trupeşti care văd deşertăciunea lumii acesteia, iaţi-i ţie. Eu am ochii inimii, cu care văd curat lumina cea adevărată". Astfel i-au scos ochii sfântului. După aceasta l-au spânzurat cu capul în jos şi, ţinându-l astfel trei zile, a curs mult sânge din nările lui. Iar după trei zile au mers unii să-l vadă pe el, socotind că a murit, şi, aflându-l pe el viu şi slăvind pe Dumnezeu, s-au înspăimântat şi a căzut pe ochii lor oarecare negură, pentru necredinţa lor, şi au orbit.

Atunci au început a striga: „Miluieşte-ne pe noi, robul lui Dumnezeu cel adevărat, căci iată, suntem loviţi de orbire". Iar sfântul a zis: „Apropiaţi-vă către mine'\ Iar ei, apropiindu-se, el şi-a pus mâinile sale peste ei şi le-a zis: „întru numele Domnului meu Iisus Hristos, vă zic să vedeţi". Şi au văzut îndată. Deci, întorcându-se, au spus ighemonului cele ce li s-au întâmplat lor. Iar ighe­monul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să jupoaie pielea de pe tot trupul mucenicului.

Aceasta făcându-se, sfântul batjocorea pe ighemon şi ocăra pe zeii cei necuraţi, pornind spre mai mare mânie pe tiranul, care răcnind ca un leu, a tăiat cu cuţitul cinstitul cap al mucenicului lui Hristos şi aşa s-a sfârşit sfântul. Şi venind nişte creştini tăinuiţi, au luat sfântul lui trup şi capul şi l-au pus în Capadocia, la un loc ce se numea Coman. Acolo s-au săvârşit multe minuni de la cinstitele lui moaşte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic

Ultimele din categorie