Viața Sfântului Mucenic Talaleu

Talaleu, acest mare mucenic al lui Hristos, era din părțile Feniciei, dintr-un sat ce se numește Libanon Dasos. El era de neam strălucit, fiind fiul lui Veruchi, arhiereul creștinilor. Deci, crescând în învățătura și sfătuirea Domnului, a învățat sfintele și dumnezeieștile Scripturi; iar după ce a ajuns în vârstă, a dorit să învețe meșteșugul doctoricesc - ca fiind mai de nevoie și mai de folos oamenilor, decât toate celelalte meșteșuguri și aflând un doctor iscusit și cinstitor de Dumnezeu, în scurt timp l-a învățat desăvârșit, fiindcă era isteț din fire. Și era tânărul acesta foarte cucernic și cinstitor de Dumnezeu. El își împodobea sufletul său cu toate faptele bune și cu tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. De aceea, primea și odihnea în casa sa cu toată dragostea pe orice om străin sau de-al locului care venea la dânsul. Și casa lui era loc de printre al tuturor, și al săracilor și al bogaților, fiindcă iubea foarte mult primirea de străini și se bucura să vadă pe mulți care erau tămăduiți de el.

Dar avea mai multă milă și milostivire către săraci; pentru dânșii avea mai mare grijă și neputințele și durerile lor le socotea că sunt și ale sale. De multe ori, ca să-i ușureze de osteneală, îi ridica pe umerii săi și îi ducea în casa lui, stând înaintea lor ca un rob, alegând mai degrabă să slujească lor, decât să facă alt bine, și se nevoia în tot felul să-i caute și să-i vindece de bolile lor.

Și atâta milostivire avea mucenicul lui Hristos pentru cei care aveau trebuință de ajutorul lui, încât nu aștepta să vină la dânsul; ci se ducea el la ei și le ajuta la orice trebuință aveau, dându-le sănătate în dar, fără de argint și fără de daruri. Pentru că pe lângă iubire de oameni și milostivire, avea și neagoniseală, și nu voia să câștige argint sau orice alt lucru al lumii acesteia. Încă avea și atâta smerenie, încât el singur spăla rănile bolnavilor și le tămăduia.

Viețuind astfel, s-a învrednicit și de apostoleștile daruri și propovăduia cu îndrăzneală numele lui Hristos, și doar cu el, fără de doctori și fără de plasturi, tămăduia toate bolile, sârguindu-se cu toată silința să aducă la buna credință pe toți slujitorii de idoli și să-i facă creștini. De aceea, nu făcea nici o deosebire între credincioși și ne­credincioși, ci pe toți îi vindeca și câți alergau la dânsul luau îndoită tămăduire - a sufletului și a trupului -, căci era de obște milostiv și îndurător și nu numai îi vindeca, dar se și ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru toți. Pentru creștini se ruga să se pocăiască și să-și îndrepteze greșelile lor; iar pentru slujitorii de idoli, să-și lase rătăcirea și să creadă în Hristos. Afară de acestea, el certa pe cei care nu se milostiveau de cei necredincioși în primejdiile și neputințele lor.

Odată, când a văzut pe un creștin că era mânios asupra unui slujitor de idoli și se bucura de reaua lui norocire, s-a mâhnit foarte și mustrându-l pentru asprimea lui, a zis către dânsul: „Frate, nu se cade să te bucuri de răul vrăjmașului tău, că este primejdie, și patimile sunt de obște la toți, și nu știe nimeni ce o să se pătimească până la sfârșit”. Și deoarece creștinul i-a spus că mai bine este să moară păgânii, decât să trăiască, că ce folos este dacă trăiesc, de vreme ce au îmbătrânit în păgânătate și în toate răutățile, fericitul Talaleu i-a răspuns: „Frate, noi avem poruncă de la Domnul nostru, să ne rugăm pentru binele vrăjmașilor noștri, iar nu să ne bucurăm de răul lor, ci să ne fie milă de dânșii, pentru că în acest fel slăbim necredința lor și cu milostivirea îi aducem la buna credință”. Cu aceste cuvinte și multe altele de acest fel, a scos din învârtoșare pe acel creștin și l-a adus spre milostivire.

Și având sfântul multă râvnă spre buna credință, se nevoia în diferite chipuri să șteargă rătăcirea idolilor. De aceea, de multe ori se ducea noaptea și tăia copacii cei înalți ai Libanului, în care se adunau elinii de făceau jertfe zeilor lor, întinându-și sufletele cu desfrânatele; pentru că acolo se făceau multe răsfățări și multe hore de femei, cu tot felul de organe muzicești. Deci, prin tăierea copacilor, el tăia și din jertfele idolilor și-i abătea de la faptele lor cele înverșunate; apoi prin mijlocirea doctoriei atrăgea pe mulți la dânsul și-i tămăduia îndată de neputința trupului și a sufletului, aducându-i pe ei la credința în Hristos.

Odată, un șarpe veninos a mușcat pe un om de piept și, din pricina veninului fiarei, i-au putrezit pieptul și coastele, astfel că era în primejdie de moarte. Din această pricină a mers la doctori, cu care cheltuind tot ce avea, n-a aflat nici o tămăduire; deci, deznădăjduindu -se desăvârșit, își aștepta moartea. S-a aflat însă sfântul doctor osârdnic să-l tămăduiască, cerând de la dânsul numai să creadă în Hristos. Și cum bolnavul a mărturisit că va crede fără de îndoire în Hristos, de se va tămădui, sfântul îndată și-a pus mâna dreaptă pe pieptul lui și, pecetluindu-l cu semnul Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, l-a tămăduit, nerămânând nici un semn pe dânsul din patima lui. Deci, acel om, mulțumind foarte mult sfântului, slăvea pe Dum­nezeu pentru îndoita tămăduire care a luat-o, și la trup și la suflet.

Altădată, un doctor s-a îmbolnăvit de o boală grea și din această pricină și-a pierdut glasul, neputând deloc să mai vorbească. Deci, rudele lui, deznădăjduindu-se de toți doctorii și de toate doctoriile, au alergat la sfântul și, luând pe bolnav, l-au adus înaintea lui, rugându-l să-l tămăduiască. Atunci, milostivul Talaleu s-a apropiat de dânsul și i-a zis: „De voiești tămăduirea ta, este de trebuință să crezi în Hristos și îndată Hristos te va tămădui”. Bolnavul, auzind aceste cuvinte, a căzut la picioarele lui și, udându-le cu lacrimi, făcea semn că va crede în Hristos din tot sufletul său, numai de își va dobândi tămăduirea. Și iată, o, minune! îndată a venit dumnezeiescul dar la dânsul și s-a dezlegat limba lui, vorbind ca și mai înainte.

De atunci mai mult umbla sfântul prin toată cetatea, căutând să găsească vreun bolnav sau vreun sărac flămând sau vreun rătăcit în păgânătate, ca să-i tămăduiască și sufletește și trupește. Deci, aflând un slăbănog gol, zăcând pe pământ, i s-a făcut milă și, apropiindu-se de dânsul, l-a întrebat de boala lui. Acela i-a răspuns astfel: „într-una din zile umblam pe un drum prăpăstios și, deodată, împiedicându-mă, am căzut și mi-am zdrobit piciorul. Deci, întrebuințând mult timp fel de fel de doctorii, n-am putut să aflu vindecare de la nici una; și astfel sunt rănit și zac la pat deznădăjduit, ca cel mai ticălos dintre toți oamenii; iar tu, care ești mai milostiv decât tatăl cel trupesc, fie-ți milă de mine, nenorocitul, și mă tămăduiește”.

Atunci sfântul i-a zis: „Eu voi pune peste tine plasturele credinței lui Hristos și te vei tămădui. Numai să crezi în Hristos și îndată ți se va da darul tămăduirii tale”. Deci, după ce a spus bolnavul, că el crede din tot sufletul în Hristos, sfântul i-a apucat piciorul lui și i l-a pus la loc, și îndată ce s-a apropiat de el, s-au amestecat vinele și s-au tămăduit rănile, iar cel neputincios și șchiop s-a tămăduit și alerga mulțumind sfântului. Iar acesta i-a poruncit, că dacă voiește să-i mulțumească, să nu arate nimănui această minune, fiindcă nu voia să fie slăvit și lăudat de oameni. Dar, slăbănogul făcea dimpotrivă, alergând la drumuri și spunând tuturor tămăduirea, care o luase de la dânsul.

A auzit de minunea aceasta și o femeie ce avea în ea diavol care o supăra, și îndată a alergat la casa sfântului și i-a povestit primejdia sa, rugându-l să o scape de duhul cel rău și necurat. Și îndată a apucat-o diavolul și a trântit-o la pământ, muncind-o. Iar sfântul, văzând că era așa de rău chinuită de diavol, i s-a făcut milă de dânsa și, însemnând-o pe frunte cu semnul Sfintei Cruci, a chemat numele lui Iisus Hristos și îndată a lăsat-o diavolul și a fugit.

Iar după ce femeia a scăpat de diavolul cel necurat, a alergat cu mare bucurie la casa sa, propovăduind cu mare glas măririle lui Dumnezeu. Și trecând printr-un loc, a văzut pe un om orb, cunoscut ei, și i-a zis: „Omule, ce stai aici fără de nici un folos? N-ai auzit că aici se află un doctor minunat, care tămăduiește pe toți bolnavii cu preaslăvire, gonește diavolii, scapă trupurile oamenilor de vătămare și de orice altă rană și tuturor le dă mântuire? Acela nici un dar nu voiește să ia, ci învață și sfătuiește pe oameni la lucrurile cele bune și pe toți bolnavii care aleargă la dânsul îi primește și îi odihnește pe paturi și casa lui este mângâiere fiecăruia, fiindcă milostivul purtător de grijă le dă tuturor bolnavilor doctorie. Deci, vino să te duc și pe tine la dânsul, ca să-ți dea vindecare”. Aceste cuvinte zicând femeia aceea, l-a dus și pe el la sfânt.

Dar acela, după cum era orb cu ochii trupului, tot așa era de orb și cu ochii sufletului, pentru că se închina la idoli. Cu toate acestea, nădăjduind vindecare de la sfântul, a căzut la picioarele lui, zicându-i: „Până acum am fost vrednic de milă și ticălos, iar de acum înainte voi fi fericit și bine norocit; pentru că de la tine voi lua lumina ochilor mei”. Dar ce i-a răspuns sfântul? „Omule, ochiul cel neador­mit al lui Dumnezeu privește inimile tuturor, socotelile și faptele; deci, crede în Hristos, Ziditorul firii, și vei lua tămăduire ochilor tăi, căci de îl vei cunoaște pe Dânsul că este doctor al trupurilor și al sufletelor, te va tămădui pe tine”. Auzind orbul acestea, i-a zis: „Cred din tot sufletul meu în Hristos, numai să câștig lumina ochilor mei”. Și, apucând mâinile sfântului cele de trei ori fericite, le-a pus pe ochii lui și îndată și-a câștigat vederea; și, slăvind pe Dumnezeu, era împreună cu sfântul.

Și fiindcă sfântul tămăduia cu preaslăvire pe toți bolnavii, a străbătut vestea lui în toată Jumea. Iar bolnavii alergau de pretutindeni la sfântul și se vindecau trupește și sufletește. Deci fericitul Talaleu, pornindu-se cu râvnă dumnezeiască, umbla din loc în loc, poate ca să tămăduiască pe cei bolnavi; dar mai mult ca să propovăduiască numele lui Hristos și să aducă pe mulți la buna credință. Pentru aceasta s-a dus în Edesa și a făcut și acolo cele ale sale, adică, prin puterea doctoriei, a făcut pe mulți de au crezut în Hristos. Iar diavolul, urâtorul de bine, nesuferind să vadă lățindu-se credința lui Hristos, a trimis pe oarecare oameni răi la stăpânitorul acelui loc, care se numea Tiberian, și l-au vândut.

Și fiindcă în vremea aceea împărățea Numerian și era cu totul dat la rătăcirea idolilor, a pornit mare prigoană împotriva creștinilor și a trimis în toată stăpânirea sa stăpânitori cu porunci înfricoșătoare, ca să omoare pe creștini și să se stingă cu totiii numele lui Hristos. Pentru aceea, fiecare stăpânitor se silea să arate baai multă supunere poruncilor împărătești. Deci, auzind Tiberian despre sfântul Talaleu că propovăduia numele lui Hristos, a trimis îndată ostași și l-au adus înaintea lui, și a poruncit să-l bată cumplit. Apoi, socotind că era fără de minte, i-a dat drumul, poruncindu-i să nu mai umble în locul care este sub stăpânirea lui.

Atunci sfântul s-a dus de acolo și a mers în părțile Ciliciei și cu pricina doctoriei propovăduia și acolo numele lui Hristos. De aceea, oarecare slujitori de idoli l-au pârât la Teodor, stăpânitorul laturei de lângă Marea Eghenilor, zicând: „A venit în latura aceasta un gali- leean creștin și, cu meșteșug doctoricesc mincinos, amăgește poporul cel de obște și se laudă că tămăduiește bolnavii cu numele lui Iisus Hristos, pe Care L-au răstignit evreii, propovăduindu-L pe El, că este Mântuitorul și Izbăvitorul lumii. Pe lângă acestea, el necinstește și pe zeii noștri și chiar acum nu încetează a tăia sfințitele saduri ale Libanului”.

Acestea auzindu-le stăpânitorul, a trimis îndată ostași să-l aducă înaintea lui. Iar ostașii > legând pe sfânt, l-au adus bătându-l. Și în următoarea zi, stăpânitorul a stat în capiștea lui Adrian; iar ostașii, dezbrăcând pe sfânt, l-au adus înaintea lui ca pe un osândit. Atunci l-a întrebat stăpânitorul să-i spună locul, numele și meșteșugul lui. Sfântul i-a răspuns: „Locul meu este Fenicia, sunt fiu de părinți liberi, mă numesc Talaleu, cu meșteșugul meu sunt doctor, iar cu credința sunt creștin și rob al lui Iisus Hristos”. Iarăși l-a întrebat stăpânitorul: „Cum ai venit în latura aceasta?”. Sfântul a zis: „Umblu din loc în loc, ca să propovăduiesc credința în Iisus Hristos și să șterg de tot rătăcirea idolilor, deoarece nimic nu este mai bine plăcut lui Dumnezeu ca aceasta”.

Auzind stăpânitorul acestea, s-a mâniat și a poruncit să-i găurească gleznele și să-l spânzure cu capul în jos'. Atunci ostașii, schimbându-se la minte din puterea dumnezeiască, au găurit un lemn și l-au spânzurat, socotind că este Sfântul Talaleu. Iar stăpânitorul văzând lemnul spânzurat și socotind că ostașii l-au batjocorit, i-a pedepsit cumplit și a poruncit altor ostași să-l bată pe mucenic cu vine de bou, crezând că îl va surpa cu această pedeapsă, dar viteazul ostaș al lui Hristos a rămas nebiruit. Și deși acei ostași aspri i-au rănit tot trupul cu bătăile cele cumplite, însă n-au putut nicidecum să clintească credința lui către Hristos, căci era tare și neschimbat, și, ca și cum n-ar fi simțit nici o durere, suferea cu bărbăție rănile și pedepsele, pentru dragostea cea mare ce avea către Hristos.

Deci, văzând tiranul că ostașii au obosit fără de folos de muncile ce le făceau mucenicului, și minunându-se de răbdarea lui, a început să-i zică aceste cuvinte fără de lege: „Talaleu, în ce chip tămăduiești bolnavii? Spune-mi adevărul, de voiești dragostea mea! Spune-mi dac ă îi tămăduiești cu vrăji; iar dacă îi tămăduiești cu pute­rea zeilor, voi crede și eu că aceia pot să tămăduiască toată boala, iar nu Hristos, care a fost răstignit de evrei, și care nu pricinuia oamenilor nici un lucru bun sau aducător de bucurie al acestei lumi, ci mâhnire, primejdii și moarte. La zeii noștri sunt desfătări, petreceri, dănțuiri, cântări jalnice, râsuri și tot lucrul aducător de bucurie. Aceia sunt care gonesc și de la oameni toate bolile, iar nu Hristos și Crucea, care este cea mai mare osândă a lumii”.

Aceste hule și altele de acest fel a zis păgânul împotriva lui Hristos. Iar mucenicul auzind aceste hule împotriva lui Hristos, s-a rănit mai mult decât de pedepsele pe care le-a primit și a zis: „Eu nu sunt nici vrăjitor și nici nu tămăduiesc cu vrăji pe bolnavi, nici cu zeii tăi, care sunt surzi și neînsuflețiți, idoli nesimțitori, care nu pot să-și ajute nici lor, nici altora, ci cu numele lui Iisus Hristos cad jos și se zdrobesc. De aceea, de voiești să te încredințezi cu ce tămăduiesc pe cei bolnavi, întreabă pe aceia care s-au tămăduit, și îți vor spune, că nu s-au tămăduit cu altceva, decât cu numele lui Iisus Hristos și cu semnul Sfintei și de viață făcătoarei Cruci. Pe aceasta tu o defaimi, deoarece nu știi că ea gonește dracii, îndreptează slăbănogii, dă lumină orbilor, înviază morții și tămăduiește orice boală; după cum propovăduiesc aceia, care au încercat cu lucrul aceasta.

Fiindcă și Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, văzând chipul Său pe om - zidirea mâinilor Sale, care pentru neascultare a fost izgonit din rai și a căzut din toate bunătățile acelea care i le-a dăruit, și a fost robit de diavol și a căzut în slujirea idolilor și în toate răutățile diavo­lului -, I s-a făcut milă de zidirea Sa și S-a pogorât în lume, și S-a făcut om, ca să mântuiască pe om, și cu dumnezeiasca Sa învățătură și cu pilda Sa cea bună ne-a povățuit pe noi la calea raiului. În scurt, zic, S-a răstignit pentru dragostea noastră și ne-a răscumpărat pe noi cu preacuratul Său sânge, slobozindu-ne din robia diavolului.

Și ce bine n-a făcut El în lume? A vindecat slăbănogi, surzi, idropicoși, îndrăciți și tot felul de bolnavi a tămăduit și a înviat morți, dăruind tot felul de bunătăți oamenilor. Iar când a voit să se înalțe la cer, a dat darul Său Apostolilor Săi și tuturor care vor crede în El și vor păzi poruncile Lui, ca să facă facerile Sale de bine oamenilor.

Tot așa mi-a dăruit și mie, smeritul Său rob, puterea Sa, și se tămăduiește orice boală prin numele Său cel preasfânt și cu semnul cinstitei Lui Cruci. Deci pentru ce hulești împotriva lui Iisus Hristos, Izbăvitorul și Mântuitorul lumii? Se cădea mai ales să crezi în El și să-ți lași zeii tăi cei deșerți ca să câștigi viața cea veșnică. Ascultă-mă pe mine, o, stăpânitorule, de-ți voiești binele, și crede în Hristos, adevăratul Dumnezeu, și atunci vei cunoaște milostivirea Lui, iubirea Lui de oameni și puterea Lui care tămăduiește nu numai de bolile trupești, ci și cele sufletești ale păcătoșilor, pentru că voiește și dorește să se mântuiască toți oamenii”.

În vremea când zicea mucenicul acestea și poporul asculta cuvintele lui cele mântuitoare cu multă dorire, tiranul s-a aprins de mânie și a zis: „O, ce bun izbânditor al lui Hristos te-ai făcut tu, osânditule; să-ți arăt eu ție acum, că în deșert nădăjduiești în Hristosul tău”. Și s-a pornit asupra lui ca să-l lovească cu mâinile sale și, o, minunile Tale, Hristoase împărate! Deodată s-au uscat amândouă mâinile stăpânitorului aceluia și au rămas nelucrătoare. Cu toate acestea, nu s-a înțelepțit de trei ori blestematul, ci a poruncit ostașilor să muncească pe mucenic cu tot felul de munci. Deci acei slujitori sălbatici îl munceau fără de milă cu unghii de fier, cu foc, cu cuțite și cu alte feluri de pedepse. Iar Sfântul Talaleu le primea pe toate cu mare bărbăție și bucurie, pentru că avea pe Hristos cu dânsul și îi ușura toate muncile. Și deși era rănit cu nenumărate răni pe tot trupul și a fost strujit cu unghii de fier și ars cu foc, cu toate acestea, a stat viteaz și tare în gând.

Apoi, defăimând tot felul de pedepse și de munci, a zis tiranului: „Să nu socotești în mintea ta că o să mă tem de muncfile tale și de moartea cu care mă înfricoșezi pe mine, pentru că mă voi lupta cu mare îndrăzneală și mă voi bate în război cu ea, că mai bine îmi este mie să mor în buna credință, decât să trăiesc în păgânătate. Iar dacă tu vei strica pântecele acesta de tină al trupului meu, însă comoara sufletului meu nu vei putea s-o iei. Și, dacă mă vei scoate afară din acest cort sfințit al trupului meu, nu mă vei lipsi însă de locașul cel gândit al împărăției cerești. Eu lăudam mai înainte biruințele celorlalți viteji, și acum, când sunt în război, cum este cu putință să lepăd armele Hristosului meu și să nu biruiesc? Hristos nu dă darurile Sale celor fricoși și leneși, nici nu încununează pe cei caredorm; de aceea, arderea focului tău mi se pare jucărie, pentru că mă rourează pe mine roua Mântuitorului meu. Toate pedepsele tale le iau ca pe o frunză de copac, deoarece gândul meu s-a făcut întocmai ca o piatră și sunt gata să jertfesc trupul meu lui Hristos ca pe o oaie fiindcă sunt dator să-l jertfesc pentru Dânsul, după cum și El s-a jertfit pentru mine”.

Iar judecătorul socotea în gândul său: „Eu l-am dat prilej, cu bunătatea mea, să zică niște cuvinte ca acestea; încă nu a ajuns la vârsta de optsprezece ani și ne vorbește nouă mai bine decât ntorn.

Eu socoteam că, muncindu-l, am să-l aduc la scopul meu, dar el nu se teme nicidecum de ele, nici nu se schimbă din gândul său. Poate să-l aduc la scopul meu prin bogăție? Dar el nici nu se uită la ea. Am căutat să-l înduplec cu cuvinte dulci, dar nici de ele nu se biruiește.

Deci altfel voi face. Am să-l pun într-o barcă și o să-l las singur în mijlocul mării; și, de va fi om dreptcredincios și bun, îl va păzi dumnezeiasca pronie; iar de va fi rău, îl va îneca dumnezeiasca osândă și nu va fi ucis de mâinile mele”. Acestea socotindu-le judecătorul în cugetul'său, îndată s-a apucat de lucru.

Deci Sfântul Talaleu a fost pus într-o barcă și era purtat de mare de colo până colo, însă nu avea nici o frică, ca și cum ar umbla pe pământ uscat. Și ridicându-și mâinile la cer, a zis: „Către Tine, Doamne, Cel ce locuiești în Cer, am ridicat ochii mei; de multe ori Te-am rugat pe Tine și Te-ai milostivit spre mine. Deci, milostivește-Te spre mine și acum și povățuiește-mă la limanul mântuirii, ca să nu mă înghită adâncul mării și astfel să mă păgubesc de mărturisirea Ta. Deci săvârșește dorința care o am, ca să-mi jertfesc trupul meu Ție, Hristoase, și prin răbdarea mea să mă învrednicesc a sta cu îndrăzneală înaintea înfricoșatului Tău divan, că ochii sufletului meu spre Tine nădăjduiesc, Doamne”. Și, o, minune, marea s-a domolit îndată ca și cum i-ar fi fost milă de sfânt, și cu liniște îl ducea pe el la mal, scoțându-l lângă aceeași latură a eghenilor, îmbrăcat într-o haina albă.

Iar judecătorul auzind de o minune ca aceasta, a rămas uimit și a poruncit să-l aducă înaintea lui. Și îndată au alergat ostasii si ca niște lupi cumpliți și sălbatici, au răpit pe oaia lui Hristos cea fără de răutate și l-au dus la judecător. Atunci au mers în divan mulți slujitori de idoli și mai ales doctorii care pizmuiau pe sfânt, pentru tămăduirile care le făcea.

Aceia strigau împotriva mucenicului și îndemnau pe judecător să hotărască moartea lui. Iar judecătorul i-a zis lui: „Ce zici, Talaleu de toate acestea care se zic împotriva ta?”. Iar mucenicul a răspuns: „Dumnezeu, Căruia mă închin eu și îi slujesc, îmi va ajuta, deși toată lumea îmi va da război; pentru că știu că Dumnezeul meu face vii pe oameni și după moarte. De aceea se cade să rabd ticăloșia aceasta, nepunând în mintea mea vreo muncă trupească, ca astfel să iau moarte pentru dragostea Hristosului meu”.

Atunci stăpânitorul, ca să înceteze glasul poporului și ca să înfricoșeze pe mucenic, a zis către el cu vicleșug: „Fiindcă nici un diavol rău nu te-a înecat în mare, eu am să-ți dau acum sfârșit vieții tale. Deci poruncesc ca trupul tău să fie țintuit pe o scândură cu patru piroane, și să se toarne smoală fiartă peste dânsul, de la cap până la picioare; și astfel să se îngroape în pietre și să se ardă în foc până ce vei muri”. Iar fericitul Talaleu, auzind aceste cuvinte, a asudat la față ca un luptător ostenit și a început a lăcrima. Iar tiranul cel fără de rușine, socotind că s-a înfricoșat, a zis: „Diavolii au fugit de la dânsul și de aceea se teme de munci; mie însă mi se cade să-mi fie milă de el”.

Și îndată întorcându-se către sfânt, i-a zis: „Talalee, de te vei închina zeilor, îți voi da ție bogăție și slavă multă și pe lângă toate acestea vei dobândi milostivirea și blândețea zeilor; iar de nu vei voi să mă asculți pe mine, vei pierde și acelea și viața ta”. Iar viteazul pătimitor al lui Hristos a răspuns: „Eu râd de numele milostivirii tale și de darurile tale, pentru că tu cauți să mă amăgești cu dânsele, ca să mă fac păgân din binecredincios; bogăția eu o socotesc ca pe niște gunoaie și nimic nu-mi dă câștig mai mult ca jertfa cea curată a trupului meu. Nelegiuitule, când eram la începutul muncilor, gândul meu era tare și nemișcat; iar acum, când sunt la sfârșit și aștept să biruiesc, mă îndemni să mă plec socotelii tale? Eu muncile le-am primit spre bucuria mea; rănile, spre slava mea; primejdiile, spre cununi, iar dezbrăcarea de trupul meu o socotesc ca și cum m-aș dezbrăca de o haină, și cu nădejdile Hristosului meu mă întăresc”.

Și văzând tiranul că în nici un fel nu a putut să înduplece pe Sfântul Talaleu, s-a pornit spre mânie și și-a zis în sine: „Multe cuvinte i-am zis și mare milostivire i-am arătat, și cu munci cumplite l-am pedepsit, dar cu toate acestea n-am putut să-l înduplec; în zadar i s-a făcut lui atâta mulțime de răni, fără de nici un folos s-au ostenit cu dânsul atâția ostași, care îl munceau; el voiește să se jertfească, el voiește să moară; deci, ce voi mai vorbi la urechile aceluia care nu mă aude? Să hotărăsc de acum moartea lui”.

 Și îndată a poruncit să-l arunce la patru lei înfricoșați, ca să-l sfâșie. Dar Dumnezeul puterilor nu l-a lăsat nici atunci fără de ajutor, ci a îmblânzit acele fiare ca pe niște miei și, astfel, au stat lângă mucenic, gudurându-se cu cozile și jucându-se. Iar tiranul, rușinân- du-se, nu se dumirea și nu știa ce să facă. în scurt, a apucat condeiul și a scris hotărârea morții lui, adică să i se taie capul. Apoi l-a aruncat jos de mânie și, sculându-se din divan, a fugit. Astfel s-a săvârșit Talaleu, mult pătimitorul mucenic al lui Hristos, în 20 de zile ale lunii mai, și a luat cununa muceniciei.

Atunci și mulți alții, văzând bărbăția, răbdarea și minunile sfântului mucenic, au crezut și ei în Domnul nostru Iisus Hristos și, mărturisind, au murit cu moarte mucenicească pentru Hristos. Între aceștia era și fericitul dascăl la meșteșugul doctoricesc al Sfântului Talaleu și un ducător de lemne cu numele Asteri, ostașul Alexandru, și Sterona, Filerghie, Timotei, Teodula, Macaria și mulți alții, cu ale căror rugăciuni să ne învrednicim și noi împărăției cerurilor. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic

Ultimele din categorie