Viaţa Sfântului Proroc Amos

Sfântul Proroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era aşezată în pământul Iudeei, nu departe de Bethleem. El era de neam simplu și sărac, petrecându-şi zilele la păstoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul, Care nu priveşte spre cei bogaţi şi slăviţi, ci spre cei smeriţi şi săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor la prorocie, ca şi pe Moise şi pe David, şi i-a poruncit să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele proroceşti, să îndemne popoarele la pocăinţă, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli; pentru că din zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel – care după moartea lui Solomon s-a rupt de sub stăpânirea împăratului Iudeei, fiul lui Solomon, care împărăţea în Ierusalim, şi şi-a făcut o altă împărăţie peste zece seminţii ale lui Israel –, dintr-acele zile, popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu şi se închinau idolilor.

Deci, acel împărat, vrând ca să întărească pe israeliteni sub stăpânirea sa, se temea ca nu cumva, mergând supuşii săi în Ierusalim la praznice spre închinăciune, să se lipească iarăşi de biserica Ierusalimului, să se rupă de el şi să-l ucidă. De aceea, a făcut două juninci cioplite în aur, pentru că ştia obiceiul poporului său, că era lesne de plecat la închinarea de idoli, ca şi strămoşii lui, când au trecut Marea Roşie din pustia Egiptului şi au turnat un viţel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele două juninci turnându-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăţi ale stăpânirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducându-se la Ierusalim, să se închine cu jertfe junincilor de aur şi să le prăznuiască pe acelea cu dănţuire; pentru că acel ticălos împărat zicea către popor: „Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos din Egipt”. Şi aşa a îndărătnicit Ieroboam pe Israel.

Deci, din acea vreme, deşi Dumnezeu trimitea pe sfinţii Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor şi să-i povăţuiască la calea cea dreaptă, însă puţini dintre ei se îndreptau şi se întorceau la Adevăratul Dumnezeu, iar alţii se închinau şi Dumnezeului Celui adevărat, şi idolilor, adică junincilor de aur. Deci, între alţi proroci, Dumnezeu a trimis la ei şi pe acest rob al Său, pe Sfântul Proroc Amos, cu înfricoşate îngroziri. Acest proroc al lui Dumnezeu era simplu şi neiscusit la vorbă, dar nu şi la înţelegere; pentru că acelaşi Duh Sfânt Care lucra în toţi prorocii lucra şi într-însul şi grăia prin gura lui. Iar începutul prorocirii lui a fost pe vremea împăratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, şi în vremea împăratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria (nu acel împărat care rupându-se de la sceptrul Iudeei a făcut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu anii, care asemenea celui dintâi Ieroboam a fost închinător de idoli şi slujitor al junincilor de aur).

Deci Prorocul Amos a început a proroci în vremea acelor împăraţi, cu doi ani mai înainte de cutremurul cel înfricoşat ce avea să fie în Palestina. Iar cutremurul cel mare, după adeverirea scriito­rilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei, care s-a numit şi Azarie, mândrindu-se, a îndrăznit a tămâia cu cădelniţa în altar, în Sfânta Sfintelor, după rânduiala preoţească. Iar preoţii oprindu-l, îl îngrozeau cu moarte şi îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pământul cu cutremur mare în Ierusalim şi în toată Palestina şi au căzut nu numai ziduri multe, ci şi unii munţi s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vârf şi prin acea deschizătură a venit raza soarelui pe faţa împăratului şi s-a umplut fruntea lui de lepră, după care s-a făcut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit întinăciunea făcută altarului Său şi necinstea adusă preoţilor Lui.

Şi a prorocit Sfântul Amos, îngrozindu-i cu înfricoşatele pe­depse ale lui Dumnezeu, ce aveau să vină nu numai asupra lui Israel, ci şi asupra părţilor celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului şi a Idumeii, asupra amonitenilor şi asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar mai ales a prorocit asupra israelitenilor, căci, după ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au depărtat de la El; pentru că Dumnezeu nu atât Se mânie şi Se răzbună pentru păcatele păgânilor, care nu-L ştiu pe El, pe cât pentru păcatele poporului care L-a cunoscut pe El şi s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulţumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mană în pustie când flămânzea, i-a izvorât apă din piatră când înseta, a izgonit neamurile dinaintea lui şi l-a dus în pământul făgăduinţei, unde curge lapte şi miere. Însă ei, făcând prăznuiri idolilor de aur turnaţi în chip de juninci, strigau cu dănţuire: „Iată zeii tăi, Israele!”.

Nişte praznice ca acestea, urâte de Dumnezeu, se săvârşeau mai ales în cetatea Betel, la un munte înalt, unde era o junincă de aur. Deci, acolo mai ales mergând Sfântul Amos, striga poporului cu glas mare rugându-l, îndemnându-l şi înfricoşându-l cu pedepsele cele cumplite, care din mânia lui Dumnezeu vin asupra lui, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puţini îl ascultau. Atunci era în Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzând pe prorocul lui Dumnezeu că huleşte pe idolul lor – juninca cea de aur –, că scuipă jertfele lor şi depărtează poporul de la spur­cata lor prăznuire, spunându-le încă şi îngrozirile şi pedepsele cele viitoare asupra celor care nu se pocăiau, clevetea pe Amos lui Ieroboam, împăratul lui Israel, zicând: „Amos face întărâtări împotriva ta în mijlocul casei lui Israel. Pământul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru că tulbură şi ridică poporul împotriva ta şi încă proroceşte şi rele pentru tine, zicând: «Ieroboam de sabie se va sfârşi, iar poporul lui Israel va fi robit şi dus din pământul său»”.

Astfel pâra slujitorul Amasie pe prorocul Amos, vrând să pornească pe împărat spre mânie împotriva lui; dar împăratul nu lua în seamă cuvintele aceluia, nici nu voia să facă rău prorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea, deşi el era închinător de idoli. Şi văzând slujitorul că nu poate să pornească pe împărat împotriva prorocului lui Dumnezeu, a început a-l prigoni pe el, muncindu-l; pentru că de multe ori, prinzându-l, îl bătea cumplit şi-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele şi de la ospăţurile lor. Însă Sfântul Proroc nu lua în seamă îngrozirile şi bătăile ce-i veneau de la dânsul, ci iarăşi venea şi prorocea cuvintele cele învăţătoare şi îndemnătoare către popor. Şi iarăşi era prins de acel slujitor şi muncit cu bătăi.

Iar o dată, vicleanul slujitor a zis cu rugăminte către Amos: „Prorocule, du-te de aici şi mergi în patria ta, în pământul Iudeei. Acolo să vieţuieşti şi să proroceşti, iar în Betel să nu te mai întorci, deoarece este sfinţire a împăratului şi casa împărăţiei lui”. Prorocul Amos a răspuns, zicând: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; şi fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi şi mi-a zis: «Mergi şi proroceşte la poporul meu, Israel». Iar tu îmi zici să nu prorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: «Când vor veni asirienii în pământul lui Israel şi-l vor robi, atunci vor pustii cetăţile lui şi le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostaşii asirienilor cei fără de ruşine vor spurca cu desfrânare pe femeia ta înaintea ochilor tăi, deoarece şi tu ai făcut pe Israel să rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători şi ai învăţat popoarele acestea să facă lucruri necurate, în întinata capişte a junincei celei de aur. Iar fiii şi fiicele tale de sabie vor cădea şi tu în pământ necurat te vei sfârşi, iar poporul lui Israel va fi dus în robie din pământul său»”.

Cu nişte cuvinte proroceşti ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre mânie, a fost bătut Sfântul Amos fără cruţare; iar la sfârşit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de mânie şi iuţime, l-a lovit pe el foarte tare peste sprâncene, rănindu-l de moarte. Însă n-a murit îndată, ci a fost dus abia viu la pământul său şi la patria sa, în cetatea Tecui, unde, din rănile cele dureroase, şi-a dat sufletul său după câteva zile şi a fost îngropat cu părinţii săi. Iar ce fel au fost prorociile lui, cel care va voi (să afle), să citească cartea prorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel Care l-a înţelepţit pe el Îl slăvim, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.   

Notă. Să se ştie că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, şi altul prorocul acesta. Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminţia împăraţilor Iudeei; el s-a născut şi a petrecut în Ierusalim. Iar acest proroc a fost de neam de jos şi nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuinţa păstorilor. Pentru că acolo păşunile erau bune, şi mulţi ierusalimeni bogaţi îşi ţineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din numărul prorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu şi nu a murit de moarte mucenicească.

Iar acest Sfânt Amos, pentru darul lui cel prorocesc, a fost numărat cu prorocii, a fost trimis în Israel şi a murit muceniceşte. Deci măcar că alţii scriu altfel despre aceasta, însă nu este fără de greşeală istoria lor.

Ultimele din categorie