Sfântul Proroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era așezată în pământul Iudeei, nu departe de Bethleem. El era de neam simplu și sărac, petrecându-și zilele la păstoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul, Care nu privește spre cei bogați și slăviți, ci spre cei smeriți și săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor la prorocie, ca și pe Moise și pe David, și i-a poruncit să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele prorocești, să îndemne popoarele la pocăință, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli; pentru că din zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel – care după moartea lui Solomon s-a rupt de sub stăpânirea împăratului Iudeei, fiul lui Solomon, care împărățea în Ierusalim, și și-a făcut o altă împărăție peste zece seminții ale lui Israel –, dintr-acele zile, popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu și se închinau idolilor.

Deci, acel împărat, vrând ca să întărească pe israeliteni sub stăpânirea sa, se temea ca nu cumva, mergând supușii săi în Ierusalim la praznice spre închinăciune, să se lipească iarăși de biserica Ierusalimului, să se rupă de el și să-l ucidă. De aceea, a făcut două juninci cioplite în aur, pentru că știa obiceiul poporului său, că era lesne de plecat la închinarea de idoli, ca și strămoșii lui, când au trecut Marea Roșie din pustia Egiptului și au turnat un vițel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele două juninci turnându-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăți ale stăpânirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducându-se la Ierusalim, să se închine cu jertfe junincilor de aur și să le prăznuiască pe acelea cu dănțuire; pentru că acel ticălos împărat zicea către popor: „Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos din Egipt”. Și așa a îndărătnicit Ieroboam pe Israel.

Deci, din acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, însă puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu, iar alții se închinau și Dumnezeului Celui adevărat, și idolilor, adică junincilor de aur. Deci, între alți proroci, Dumnezeu a trimis la ei și pe acest rob al Său, pe Sfântul Proroc Amos, cu înfricoșate îngroziri. Acest proroc al lui Dumnezeu era simplu și neiscusit la vorbă, dar nu și la înțelegere; pentru că același Duh Sfânt Care lucra în toți prorocii lucra și într-însul și grăia prin gura lui. Iar începutul prorocirii lui a fost pe vremea împăratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, și în vremea împăratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria (nu acel împărat care rupându-se de la sceptrul Iudeei a făcut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu anii, care asemenea celui dintâi Ieroboam a fost închinător de idoli și slujitor al junincilor de aur).

Deci Prorocul Amos a început a proroci în vremea acelor împărați, cu doi ani mai înainte de cutremurul cel înfricoșat ce avea să fie în Palestina. Iar cutremurul cel mare, după adeverirea scriito­rilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei, care s-a numit și Azarie, mândrindu-se, a îndrăznit a tămâia cu cădelnița în altar, în Sfânta Sfintelor, după rânduiala preoțească. Iar preoții oprindu-l, îl îngrozeau cu moarte și îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pământul cu cutremur mare în Ierusalim și în toată Palestina și au căzut nu numai ziduri multe, ci și unii munți s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vârf și prin acea deschizătură a venit raza soarelui pe fața împăratului și s-a umplut fruntea lui de lepră, după care s-a făcut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit întinăciunea făcută altarului Său și necinstea adusă preoților Lui.

Și a prorocit Sfântul Amos, îngrozindu-i cu înfricoșatele pe­depse ale lui Dumnezeu, ce aveau să vină nu numai asupra lui Israel, ci și asupra părților celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului și a Idumeii, asupra amonitenilor și asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar mai ales a prorocit asupra israelitenilor, căci, după ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au depărtat de la El; pentru că Dumnezeu nu atât Se mânie și Se răzbună pentru păcatele păgânilor, care nu-L știu pe El, pe cât pentru păcatele poporului care L-a cunoscut pe El și s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulțumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mană în pustie când flămânzea, i-a izvorât apă din piatră când înseta, a izgonit neamurile dinaintea lui și l-a dus în pământul făgăduinței, unde curge lapte și miere. Însă ei, făcând prăznuiri idolilor de aur turnați în chip de juninci, strigau cu dănțuire: „Iată zeii tăi, Israele!”.

Niște praznice ca acestea, urâte de Dumnezeu, se săvârșeau mai ales în cetatea Betel, la un munte înalt, unde era o junincă de aur. Deci, acolo mai ales mergând Sfântul Amos, striga poporului cu glas mare rugându-l, îndemnându-l și înfricoșându-l cu pedepsele cele cumplite, care din mânia lui Dumnezeu vin asupra lui, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puțini îl ascultau. Atunci era în Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzând pe prorocul lui Dumnezeu că hulește pe idolul lor – juninca cea de aur –, că scuipă jertfele lor și depărtează poporul de la spur­cata lor prăznuire, spunându-le încă și îngrozirile și pedepsele cele viitoare asupra celor care nu se pocăiau, clevetea pe Amos lui Ieroboam, împăratul lui Israel, zicând: „Amos face întărâtări împotriva ta în mijlocul casei lui Israel. Pământul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru că tulbură și ridică poporul împotriva ta și încă prorocește și rele pentru tine, zicând: «Ieroboam de sabie se va sfârși, iar poporul lui Israel va fi robit și dus din pământul său»”.

Astfel pâra slujitorul Amasie pe prorocul Amos, vrând să pornească pe împărat spre mânie împotriva lui; dar împăratul nu lua în seamă cuvintele aceluia, nici nu voia să facă rău prorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea, deși el era închinător de idoli. Și văzând slujitorul că nu poate să pornească pe împărat împotriva prorocului lui Dumnezeu, a început a-l prigoni pe el, muncindu-l; pentru că de multe ori, prinzându-l, îl bătea cumplit și-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele și de la ospățurile lor. Însă Sfântul Proroc nu lua în seamă îngrozirile și bătăile ce-i veneau de la dânsul, ci iarăși venea și prorocea cuvintele cele învățătoare și îndemnătoare către popor. Și iarăși era prins de acel slujitor și muncit cu bătăi.

Iar o dată, vicleanul slujitor a zis cu rugăminte către Amos: „Prorocule, du-te de aici și mergi în patria ta, în pământul Iudeei. Acolo să viețuiești și să prorocești, iar în Betel să nu te mai întorci, deoarece este sfințire a împăratului și casa împărăției lui”. Prorocul Amos a răspuns, zicând: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel». Iar tu îmi zici să nu prorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: «Când vor veni asirienii în pământul lui Israel și-l vor robi, atunci vor pustii cetățile lui și le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostașii asirienilor cei fără de rușine vor spurca cu desfrânare pe femeia ta înaintea ochilor tăi, deoarece și tu ai făcut pe Israel să rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători și ai învățat popoarele acestea să facă lucruri necurate, în întinata capiște a junincei celei de aur. Iar fiii și fiicele tale de sabie vor cădea și tu în pământ necurat te vei sfârși, iar poporul lui Israel va fi dus în robie din pământul său»”.

Cu niște cuvinte prorocești ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre mânie, a fost bătut Sfântul Amos fără cruțare; iar la sfârșit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de mânie și iuțime, l-a lovit pe el foarte tare peste sprâncene, rănindu-l de moarte. Însă n-a murit îndată, ci a fost dus abia viu la pământul său și la patria sa, în cetatea Tecui, unde, din rănile cele dureroase, și-a dat sufletul său după câteva zile și a fost îngropat cu părinții săi. Iar ce fel au fost prorociile lui, cel care va voi (să afle), să citească cartea prorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel Care l-a înțelepțit pe el Îl slăvim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.   

Notă. Să se știe că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, și altul prorocul acesta. Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminția împăraților Iudeei; el s-a născut și a petrecut în Ierusalim. Iar acest proroc a fost de neam de jos și nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuința păstorilor. Pentru că acolo pășunile erau bune, și mulți ierusalimeni bogați își țineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din numărul prorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu și nu a murit de moarte mucenicească.

Iar acest Sfânt Amos, pentru darul lui cel prorocesc, a fost numărat cu prorocii, a fost trimis în Israel și a murit mucenicește. Deci măcar că alții scriu altfel despre aceasta, însă nu este fără de greșeală istoria lor.