Viața Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei

Traian, luând sceptrul împărăției romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfântul Ignatie, cel cu numele și cu lucrul purtător de Dumnezeu, care a primit scaunul după Sfântul Evod și care a fost după Sfântul Clit sau Climent, cel dintâi episcop al Romei.

Se povestește despre acest sfânt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea când era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos viețuia într-acea vreme cu oamenii pe pământ și învăța pe popoare despre împărăția lui Dumnezeu, atunci și părinții acestui prunc, stând acolo aproape în popor și ascultând cuvintele cele dumnezeiești din gura Mântuitorului și având cu dânșii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dânșii și, chemând la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc și, cuprinzându-l, l-a luat pe mâini zicând: De nu vă veți întoarce și nu veți fi că pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor și cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primește.

Pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu și pentru aceasta că și el purta pe Dumnezeu în inima și în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor și împăraților.

Sfântul Ignatie_a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. După aceasta cu sfatul tuturor Sfinților Apostoli s-a așezat episcop al Antiohiei, unde a început a se spune mai întâi numele de creștin. Luând el ocârmuirea Bisericii, cu multe osteneli și sudori semăna propovăduirea bunei-credințe, arătând întru totul râvna apostolească.

Acest sfânt ierarh a așezat în biserică să se cânte dumnezeieștile cântări în două cete, asemănându-le cetelor îngerești. Fiind el întru vedenie și învrednicindu-se de vederea dumnezeieștii descoperiri, a văzut cetele îngerești cântând astfel. Adică atunci când cântă o ceată, cealaltă tăcea, iar când cântă cealaltă, cea dintâi ascultă. După ce săvârșea aceea cântarea sa, începea cealaltă și așa neîncetat preamăreau pe Preasfânta Treime. Văzând aceasta Sfântul Ignatie întru descoperire, a pus orânduiala aceasta, mai întâi în Biserica Antiohiei și de acolo au luat toate Bisericile acea orânduială frumoasă. Acest arhiereu era purtător de Dumnezeu, bun îndreptător al orânduielilor bisericești și desăvârșit slujitor al Tainelor lui Hristos; iar mai pe urmă s-a sfârșit ca mucenic, fiind dat spre mâncarea fiarelor, despre care ne va arăta cuvântul ce ne stă înainte.

Împăratul Traian având mare război cu sciții, a dobândit biruință asupra lor și a voit pentru aceea să mulțumească necuraților idoli cu jertfe, prin toată împărăția sa, părându-i-se că a biruit cu ajutorul lor și-i rugă pe dânșii ca să chivernisească oștile sale și împărăția. Atunci s-a ridicat cu multă prigoană asupra creștinilor, pentru că a fost înștiințat că aceștia nu mai aduc jertfă zeilor și-i hulesc, arătând înșelăciunea lor. Pentru aceea a poruncit ca pretutindeni să omoare pe creștinii care nu se supun poruncii lui.

Mergând Traian la alt război împotriva perșilor, s-a întâmplat a trece prin Antiohia și a fost pârât către dânsul și Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, că cinstește ca pe un Dumnezeu, pe Hristos cel osândit de Pilat spre moarte și răstignit pe Cruce și că așează legi pentru păzirea fecioriei, pentru trecerea cu vederea a bogățiilor și a tuturor celor ce sunt spre dulceața vieții.

Acestea auzindu-le Traian, a chemat pe Sfântul Ignatie și în fața suitei sale i-a zis: "Tu ești cel ce te numești purtător de Dumnezeu, care te împotrivești poruncilor noastre și răzvrătești toată Antiohia, ducând-o pe urma Hristosului tău?" Dumnezeiescul Ignatie a zis: "Eu sunt". Iar împăratul l-a întrebat: "Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?". Sfântul i-a răspuns: "Cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu". Dar împăratul a zis: "Oare tu porți în tine însuți pe Hristosul tău?". Sfântul a răspuns: "Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălășui întru dânșii și voi umbla". Împăratul a zis: "Dar de noi ce crezi? Nu ți se pare că purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noștri și-i avem pe aceia ajutători asupra vrăjmașilor?" Purtătorul de Dumnezeu a răspuns: "Vai mie, că pe idolii cei răi îi numești dumnezei! Căci unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului și al pământului, al mării și al tuturor celor dintr-însele, unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit, pe Care de L-ai fi cunoscut și tu, împărate, ți-ar fi fost mai frumoase porfiră, coroana și scaunul împărăției tale".

Împăratul a zis: "Lasă acestea ce grăiești Ignatie și ia seama la cuvintele mele de voiești a te face plăcut mie și a fi ridicat în cinstea prietenilor mei. Apoi să aduci împreună cu noi jertfă zeilor noștri și îndată vei fi la noi arhiereu al marelui Die și te vei chema părinte al suitei noastre". Răspuns-a sfântul: "Ce trebuință am eu a fi arhiereu al lui Die, când sunt arhiereul lui Hristos, Căruia în toată ziua îi aduc jertfă de laudă și mă sârguiesc să mă jertfesc cu totul Aceluia și să mă asemăn morții Lui celei de bună voie". Zis-a împăratul: "Cui voiești a te jertfi pe tine? Aceluia care a fost pironit pe cruce de Pilat din Pont?"

Sfântul a răspuns: "Aceluia să-I fiu jertfă, Care a pironit păcatul pe cruce, a sfărâmat pe diavol, aflătorul păcatului și a zdrobit cu crucea toată puterea lui". Zis-a împăratul: "Mi se pare, o! Ignatie, că nu ai minte sănătoasă și judecată dreaptă. Căci nu te-ai fi înșelat așa cu scripturile cele creștinești dacă ai fi priceput bine cât de bun lucru este a te supune poruncilor împărătești și, împreună cu toții, a aduce jertfă zeilor". Purtătorul de Dumnezeu, luând mai multă îndrăzneală, a zis: "Chiar de mă vei da fiarelor spre mâncare, chiar pe cruce de mă vei răstigni și sabiei și focului de mă vei da, niciodată nu voi jertfi diavolilor, nici nu mă tem de moarte, nici nu caut bunătățile cele vremelnice ale vieții acesteia de acum, ci numai pe cele veșnice le doresc și în tot chipul mă îngrijesc ca să trec către Hristos, Dumnezeul meu, Care a voit a muri pentru mine".

Atunci suita, vrând să mustre pe Sfântul Ignatie pentru rătăcire, a zis: "Iată, tu zici că Hristos a murit; deci cum poate cel mort a ajuta cuiva și încă Acela care a murit cu moarte defăimată? Zeii noștri sunt fără moarte și grăiesc". Iar purtătorul de Dumnezeu a zis: "Domnul și Dumnezeul meu Iisus Hristos S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră. El a voit a pătimi pe cruce, moarte și îngropare, apoi a înviat a treia zi, surpând și stricând puterea vrăjmașului și S-a înălțat la cer, de unde S-a pogorât; iar pe noi din cădere sculându-ne și iarăși ducându-ne în rai, din care am fost scoși, ne-a dăruit mai multe bunătăți, decât cele ce am avut întâi. Însă dintre zeii cei cinstiți de voi, niciunul n-a făcut ceva asemenea, fiind răi și nelegiuiți, făcând multe fapte de pierzare și lăsând puțină credință oamenilor celor fără de minte. După aceea, luându-se acoperământul înșelăciunii, s-au cunoscut ce au fost, cum s-au dus rău din viața aceasta și s-au dat morții celei veșnice, pentru pierderea multora. Die, cel dintâi zeu al vostru, s-a îngropat în Creta, iar Asclipie, a pierit fiind lovit de fulger. Mormântul Venerei se spune că este în Pafa, iar Eraclie a fost ars cu foc. Căci, fiind răi, au dobândit acel sfârșit de care au fost vrednici".

Acestea fiind grăite de Sfântul Ignatie și împăratul cu suita temându-se ca să nu se dea de rușine zeii lor cu mai multe cuvinte de ale lui, a poruncit să-l ducă în temniță. Iar împăratul toată noaptea aceea n-a dormit, cugetând cu ce fel de munci să-l pedepsească pe Sfântul Ignatie. Și a socotit să-l osândească spre mâncarea fiarelor, căci i se părea acea moarte că este cea mai cumplită. Deci, dimineața a spus aceasta suitei și toți l-au sfătuit așa, însă au zis să nu-l dea fiarelor în Antiohia, ca să nu se facă mai slăvit între cetățenii săi, primind sfârșit mucenicesc pentru credința sa, că nu cumva și alții, privind la dânsul, să se întărească în credință. Pentru aceea ziceau că i se cade să fie dus la Roma legat și acolo să se dea spre mâncarea fiarelor, ca astfel, ostenindu-se de lungimea drumului, mai grea pedeapsă să primească. Romanii să nu știe cine este, ci, ca un tâlhar pierind, să nu rămână după dânsul nici o pomenire.

Acest sfat a plăcut împăratului și a dat asupra Sfântului Ignatie hotărâre de moarte, ca să fie dat spre mâncarea fiarelor în Roma, în vreme de praznic, înaintea adunării poporului. Astfel s-a osândit sfântul de păgâni, ca să fie priveliște a îngerilor și a oamenilor.

Luând asupra sa acest răspuns, purtătorul de Dumnezeu Ignatie, cu glas mare a mulțumit lui Dumnezeu și cu mulțumire primea lanțurile cu care îl legau. Împăratul a mers cu oștile sale la război, iar dumnezeiescul pătimitor, cu lanțuri grele fiind legat și fiind dat la zece ostași aspri și nemilostivi, era dus la Roma. Ieșind din Antiohia mult s-a rugat pentru Biserică și și-a încredințat lui Dumnezeu turma să. Plângeau pentru dânsul credincioșii și se tânguiau cu amar, iar alții, care cu multă dragoste fiind legați de dânsul, mergeau cu el în cale.

Venind ostașii cu sfântul în Seleucia, s-au suit în corabie și de acolo plutind au sosit în Smirna. Acolo a sărutat pe dumnezeiescul apostol, Sfântul Policarp, episcopul Smirnei și s-a mângâiat împreună cu dânsul în vorbe de Dumnezeu insuflate, bucurându-se de legăturile sale și înfrumusețându-se cu lanțurile. Pentru că ce împodobire mai bună putea să-i fie lui, decât acele lanțuri, cu care era înfășurat pentru Domnul său? Apoi s-a sărutat și cu ceilalți episcopi, preoți și diaconi, căci s-au adunat la dânsul mulți de pe la bisericile Asiei și de prin alte cetăți, vrând să-l vadă și dorind să audă dumnezeieștile cuvinte care ieșeau din gura lui. Sfântul le zise să se roage pentru dânsul, ca mai curînd să fie dezlegat prin dinții fiarelor din legătura cea trupească și să se arate Domnului său cel dorit.

Apoi, văzându-i pe dânșii foarte tulburați și nerăbdînd despărțirea lui, s-a temut că nu cumva și credincioșii ce sunt în Roma să se tulbure și să nu sufere a fi dat spre mâncarea fiarelor. Căci atunci îi vor face lui împiedicare, dacă cumva și-ar pune mâinile asupra acelora cărora era poruncit ca să-l dea spre mâncarea fiarelor și astfel îi vor închide lui ușa cea deschisă a muceniciei și a morții celei preadorite.

Deci a socotit să trimită la dânșii scrisoare, poftindu-i ca și aceia să se roage pentru dânsul și să nu i se facă împiedicare de la alegerea lui cea mucenicească, ci prin fiare să fie dezlegat și să treacă la preaiubitul său Stăpân. Și a scris așa: "Ignatie, care este și purtător de Dumnezeu, scrie Bisericii celei miluite cu mărirea Tatălui celui Preaînalt și a lui Iisus Hristos, a Unuia Născut Fiului Său, Bisericii iubite și luminate cu voia Celui ce a voit toate după dragostea lui Iisus Hristos, Dumnezeului nostru; biserică ce este întâi în țara romanilor și care este vrednică de Dumnezeu, vrednică de cuviință, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de dobândire, vrednică de curățenie, care mai întâi este în dragoste, numită cu numele lui Hristos, numită cu nume de Părinte, pe care o și sărut întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Părintelui ceresc, fiilor celor uniți după trup și după duh cu porunca Lui, celor plini de darul lui Dumnezeu fără îndoială și păziți de orice credință străină, fără de prihană întru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să se bucure:

1) Fiindcă m-am rugat lui Dumnezeu, am dobândit a vedea fețele voastre cele vrednice de vedere. Legat fiind întru Iisus Hristos, nădăjduiesc a vă săruta, dacă va fi voia lui Dumnezeu, ca să mă învrednicesc așa până în sfârșit. Începutul este bine economisit, dacă voi dobândi darul ca să-mi câștig moștenirea fără împiedicare. Căci mă tem de dragostea voastră, să nu mă împiedice de la aceasta. Că vouă este lesnicios lucru a face ceea ce voiți voi, iar mie greu îmi este a dobândi pe Dumnezeu, dacă voi mă veți cruța.

2) Nu voiesc ca voi să plăceți oamenilor, ci lui Dumnezeu, precum îi și plăceți. Eu niciodată nu voi avea o vreme bună ca aceasta pentru a câștiga pe Dumnezeu, nici voi nu puteți a arăta un lucru mai bun decât dacă veți tăcea. Că dacă veți tăcea și nu veți vorbi despre mine, eu mă voi face al lui Dumnezeu, iar dacă veți iubi trupul meu, iarăși voi fi alergând. Mai mult nu puteți a-mi da, decât a mă jertfi lui Dumnezeu, până încă jertfelnicul este gata. Cu dragoste să cântați Tatălui întru Iisus Hristos, căci pe episcopul Siriei l-a învrednicit Dumnezeu a se afla la apus, fiind trimis de la răsărit. Bine este a apune eu din lume, că întru Dumnezeu să răsar.

3) Niciodată n-ați pizmuit pe nimeni, ci pe alții ați învățat. Și eu voiesc ca cele ce învățați, să le și faceți. Deci mie să-mi cereți putere și dinlăuntru și dinafară, că nu numai să zic, ci să și voiesc; că nu numai să mă numesc creștin, ci să fiu și în faptă. Că dacă mă voi afla așa, voi putea fi credincios. Nimic din cele ce se arată este veșnic. Cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veșnice, pentru că Dumnezeul nostru Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veșnic. Creștinătatea este lucru nu numai al sfătuirii, ci și al mărimei de suflet. Când creștinul cu adevărat se urăște de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De ați fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăște pe voi lumea. Petreceți întru dragostea Mea.

4) Eu scriu Bisericilor și poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veți opri. Rogu-vă să nu aveți către mine dragoste deșartă. Lăsați-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putință a câștiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și prin dinții fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine ațițați pe fiare ca să mi se facă mormânt și nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, când nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugați-vă lui Hristos pentru mine că, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru și Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sunt apostoli, iar eu osândit; aceia slobozi, iar eu până acum sunt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos și voi învia întru El. Acum învăț când sunt legat, ca nimic lumesc sau deșert să poftesc.

5) De la Siria până la Roma cu fiare mă lupt pe pământ și pe mare, noaptea și ziua, legat fiind cu zece leoparzi, care este o ceată de ostași și care din ce în ce mai răi se fac. Însă în neîndreptățirile lor mai mult mă învăț, dar nu dintr-acestea mă îndreptez. O! de-aș dobândi fiarele cele pregătite mie, pe care le voi zădărî, ca degrabă să mă mănânce, nu precum s-a întâmplat altora, de care, temându-se, nu s-au atins. Și, deși ele nu vor voi, eu le voi sili. Iertați-mă, eu cunosc ce-mi este de folos. Acum încep a mă face ucenic. Nimic din cele văzute și din cele nevăzute să nu-mi pizmuiască, ca pe Iisus Hristos să-L dobândească. Foc și cruce adunării de fiare, tăieturi, despărțiri, risipiri ale oaselor, tăieri ale mădularelor, măcinături a tot trupul, munci rele ale diavolului să vină asupra mea, numai pe Iisus Hristos să-L dobândesc.

6) Nimic nu-mi vor folosi cele înveselitoare ale lumii, nici împărățiile acestui veac. Mai bine îmi este a muri pentru Iisus Hristos, decât a împărăți peste toate marginile pământului. Căci ce va folosi omul, de ar câștiga toată lumea, iar sufletul său îl va pierde? Pe Acela îl caut, care pentru noi a murit. Pe Acela îl voiesc, Care pentru noi a înviat. El dobânda îmi este. Iertați-mă, fraților, să nu mă împiedicați de a trăi, căci viața este a fi cu Hristos. Să nu-mi doriți a muri; căci moarte este viața cea fără de Hristos. Pe cel ce voiește să fie al lui Dumnezeu, să nu-l despărțiți. Lăsați-mă să iau lumină curată; acolo ducându-mă, voi fi om al lui Dumnezeu. Dați-mi voie ca să mă fac următor al patimei Dumnezeului meu. Dacă cineva pe Dânsul în sine Îl are, să înțeleagă ceea ce voiesc eu și să-mi fie milostiv, știind cele ce mă țin pe mine.

7) Stăpânitorul acestui veac voiește să mă răpească și să-mi strice judecata mea cea pentru Dumnezeu. Deci nimeni din voi să nu-i ajute, ci mai vârtos ai mei să vă faceți, ca să fiți fii ai Dumnezeului meu. Nu vă lăudați cu numele lui Iisus Hristos, iar lumea să o poftiți. Zavistia între voi să nu locuiască. Chiar dacă aș fi de față, v-aș ruga să nu vă plecați mie, ci mai vârtos pentru cele ce vă scriu să vă plecați. Viu fiind, vă scriu această, dorind să mor. A mea dorință s-a răstignit și nu este întru mine foc iubitor de materie, ci apă vie și care grăiește în mine, zicându-mi: Vino la Tatăl. Nu mă îndulcesc cu hrană stricăcioasă, nici cu dezmierdările acestei vieți. Pâinea lui Dumnezeu voiesc, pâine cerească doresc, pâinea vieții, care este trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, al Celui ce a fost mai pe urmă din seminția lui Avraam și a lui David. Băutura lui Dumnezeu voiesc, adică sângele Lui, care este dragoste nestricăcioasă și viață de-a pururea vie.

8) Nu voiesc a trăi după om și aceasta va fi dacă voi veți voi. Voiți ca și voi să fiți primiți? Puține cer de la voi: credeți-mi mie. Iar Iisus Hristos vă va arăta aceasta, cu adevărat zis, căci El este gura cea nemincinoasă, prin care Tatăl a grăit cu adevărat. Cereți pentru mine ca să dobândesc acestea. Nu după trup am scris vouă, ci după voia lui Dumnezeu. Dacă voi pătimi, dovedește că ați voit voi; dacă voi fi lepădat, apoi voi m-ați urât.

9) Pomeniți în rugăciunea voastră biserica cea din Siria, care în locul meu are ca păstor pe Dumnezeu. Singur Iisus Hristos și dragostea voastră să o cerceteze pe dânsa. Iar eu mă și rușinez a mă numi dintre cei de acolo. Căci nu sunt vrednic, fiind cel mai de pe urmă al lor și lepădătură, însă voi fi miluit, dacă pe Dumnezeu voi dobândi. Vă sărută pe voi duhul meu și dragostea bisericilor, care m-au primit în numele lui Iisus Hristos, căci toți frații, în calea mea cea trupească, m-au petrecut din cetate în cetate.

10) Scriu vouă acestea din Smirna, prin efesenii cei vrednici de fericire. Și este împreună cu mine, cu alți mulți și Crocos, numele cel dorit. Pe cei ce au venit mai înainte de mine, de la Siria la Roma, spre slava lui Dumnezeu, cred că i-ați cunoscut. Să le arătați că aproape sunt și eu, că toți sunt vrednici lui Dumnezeu și vouă, pe care se cuvine că întru toate să-i odihniți. Am scris această, în ziua cea mai înainte de nouă calende ale lui septembrie, care este în douăzeci și trei ale lunii august. Fiți sănătoși până în sfârșit, întru răbdarea lui Iisus Hristos. Amin".

Această scrisoare a trimis-o înaintea sa în Roma și, după puțină vreme, a ieșit și el din Smirna, dus fiind de ostași. Și, venind în Troada și în Neapoli, au trecut pe jos prin Filipopoli și Macedonia, cercetând bisericile cele din cale, învățând, sfătuind și întărind pe frații cei neputincioși și poruncind tuturor să fie deștepți și treji. După ce a trecut Epirul și a plutit pe Marea Adriatică și a Tirului, a sosit în Putioli, unde a fost primit cu dragoste de ostașii și de credincioșii ce erau acolo. De acolo a venit în Roma și s-a dat în grija eparhului cetății, împreună cu scrisorile cele împărătești. Iar acela, văzând pe purtătorul de Dumnezeu și citind scrisoarea împărătească, îndată a poruncit să pregătească fiarele și, sosind o zi de praznic, a adus pe sfântul în priveliște, unde s-a adunat toată cetatea. Căci a străbătut vestea despre dânsul, cum că episcopul Siriei se va da să fie mâncat de fiare.

Sfântul Ignatie adus în mijlocul priveliștii s-a întors către popor cu suflet bărbătesc și cu fața luminată și binevoind acea moarte de ocară primită pentru Hristos, cu mare glas a strigat: "Bărbați romani, care priviți la această nevoință a mea, să știți că nu pentru oarecare facere de rău primesc această muncă, nici pentru oarecare nelegiuire sunt osândit la moarte. Ci numai pentru singur Dumnezeul meu, de a cărui dragoste sunt cuprins și pe Care fără de saț Îl doresc, căci sunt grâu al Lui și voiesc să mă macin prin dinții fiarelor, ca să mă fac Lui pâine curată". Acestea zicând sfântul, au venit asupra lui leii, care îndată l-au sfâșiat și l-au mâncat rămânând numai oasele.

Deci s-a împlinit dorința sfântului care a voit că fiarele să fie mormânt al trupului său, Dumnezeu voind așa, după dorința plăcutului Său. Pentru că putea să astupe gurile fiarelor înaintea lui, ca și înaintea lui Daniil în groapă și înaintea Teclei în priveliște, pentru slavă numelui Său cel sfânt. Însă n-a făcut aceasta, voind mai bine a împlini dorința și cererea robului Său, decât a preamări puterea Sa cea mare.

În acest chip a fost sfârșitul Sfântului Ignatie, în acest fel nevoința lui, căci așa a fost dragostea lui către Dumnezeu. Risipindu-se adunarea aceea, credincioșii care erau în Roma, către care el scrisese din Smirna și cei ce veniseră cu dânsul, care se tânguiau nemângâiați după dânsul, au adunat oasele lui cele rămase și le-au pus cu cinste în loc însemnat, afară din cetate, în douăzeci de zile ale lunii decembrie. Apoi, multe zile plângând credincioșii pentru despărțirea lui, șezând lângă mormânt, lăudându-l cu psalmi și cu cântări, Sfântul Ignatie li s-a arătat lor noaptea și pe fiecare dintre ei, cuprinzînd-i, îi mângâia în mâhnirea sufletului lor. Altora iarăși li s-a arătat, rugându-se pentru cetate și asudând, ca și cum ar fi fost întru multe nevoințe și osteneli.

Înștiințându-se împăratul Traian de sfârșitul Sfântului Ignatie și de tăria sufletului său cea cu bărbăție, cum fără temere și cu bucurie a mers la moarte pentru Dumnezeul său, i-a părut rău de dânsul. Și, auzind de creștini că sunt oameni buni și blânzi, viețuind cu înfrânare, iubind curățenia, ferindu-se de toate lucrurile cele rele și având viață fără de prihană, iar împărăției lui cu nimic nu se împotrivesc - numai cu aceasta că nu voiesc să aibă mulți dumnezei, ci numai singur pe Hristos cinstesc, a poruncit să nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să viețuiască în pace. După aceasta, au fost aduse cinstitele moaște ale Sfântului Ignatie în Antiohia, cu mare cinste, spre apărarea cetății și tămăduirea celor bolnavi, spre bucuria turmei sale și întru slava lui Dumnezeu în Treime, Celui lăudat de toți, în veci. Amin.

*

Povestesc oarecare despre acest Sfânt Ignatie, purtătorul de Dumnezeu și acestea: Când era adus spre mâncarea fiarelor și avea neîncetat în gura lui numele lui Iisus Hristos, l-au întrebat păgânii pentru ce pomenește neîncetat cu gura sa acel nume? Sfântul a răspuns că are în inima sa scris acel nume al lui Iisus Hristos, iar cu buzele mărturisește pe Acela, pe Care de-a pururea Îl poartă în inimă. După aceasta, sfântul fiind mâncat de fiare, lângă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă, nemâncata de fiare. Aflîndu-o necredincioșii și aducându-și aminte de cuvintele Sfântului Ignatie, au despicat-o în două, vrând să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea Ignatie. Și au aflat înăuntru pe amândouă părțile scris cu litere de aur: Iisus Hristos.

Astfel Sfântul Ignatie, cu numele și cu fapta a fost purtător de Dumnezeu, având în inima sa de-a pururea pe Hristos Dumnezeu, cu mintea cea de Dumnezeu gânditoare, scris ca și cu un condei.

Citește alte articole despre: sfânt, episcop, credinţa, suferinţă

Ultimele din categorie