Viața Sfântului Sfințit Mucenic Terapont, Episcopul Sardei

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Terapont, Episcopul Sardei

    • Viața Sfântului Sfințit Mucenic Terapont, Episcopul Sardei
      Viața Sfântului Sfințit Mucenic Terapont, Episcopul Sardei

      Viața Sfântului Sfințit Mucenic Terapont, Episcopul Sardei

După multe feluri de munci, Sfântul Terapont a fost înjunghiat pentru Hristos; și astfel a luat cununa cea nestricăcioasă.

Sfântul Terapont a fost arhiereu al Sfintei Biserici a Sardelor. Prin învățătura sa, el a întors pe mulți păgâni la Hristos de la rătăcirea închinării de idoli, luminându-i cu Sfântul Botez. Apoi, fiind prins de Iulian stăpânitorul, l-a ferecat în obezi, l-a închis în temniță și l-a muncit multă vreme cu foamea și cu setea; apoi, scoțându-l, l-a chinuit cu multe munci.

După acestea l-a adus legat în Sinaon, cetatea Frigiei, în Ankira, cetatea Galatiei și pretutindeni l-a muncit în multe feluri. Apoi, ducându-l la un râu ce se numea Astalin, l-a întors gol cu fața la pământ și, legând patru pari înfipți în pământ, l-a bătut atât de mult, încât i-a căzut pielea de pe trup și de pe oase, iar pământul s-a adăpat cu sângele lui. Parii de care era legat, au înverzit, au scos ramuri și frunze și au crescut copaci mari; deci, cu frunzele lor se tămăduiau toate neputințele și toate bolile omenești.

După aceasta, l-a adus în stăpânirea Traciei, la o cetate din Lidia, aproape de râul Ermia, care adapă Lidia, în episcopia Sataliei, cea din Mitropolia Sardiei. Acolo, după multe feluri de munci, a fost înjunghiat pentru Hristos; și astfel a luat cununa cea nestricăcioasă.

Citește despre: