Prima menţiune despre moaştele sale este abia aceea a mutării lor din Siria în Constantinopol, în timpul împăratului Iustin al II-lea (565-578), mai precis în ctitoria acestuia, Biserica Sfântului Iacob. Vederea raclei sfântului este consemnată într-o cronică de către Sfântul Antonie, arhiepiscopul Novgorodului, care a vizitat Constantinopolul pe la anul 1200. Este posibil ca până atunci, părticele din moaştele sfântului să fi fost dăruite împăratului franc Carol cel Mare, fiindcă o legendă apuseană pusă pe seama Sfântului Grigorie de Tours, consemnează o presupusă călătorie a acestuia în Răsărit, în urma căreia ar fi adus în capitala sa, Aachen, mâna cea dreaptă a sfântului, cea care a purtat pe Domnul în templu. Din Aachen, aceste moaşte au fost mutate la Saint Denis, lângă Paris, de către fiul acestuia, Carol cel Pleşuv. Alte locuri din Apus unde, potrivit tradiţiei, se găsesc părticele din moaştele sfântului, sunt Perigueux, Palermo şi Bruxelles. De asemenea, lângă Noyon, locul încoronării lui Carol ca rege al francilor (768), se află muntele Sfântului Simeon, cu siguranţă în legătură cu aceeaşi istorie.

În Răsărit avem de-a face cu altă versiune a tradiţiei. Astfel, racla cu sfintele moaşte ale Dreptului Simeon a rămas la Constantinopol până în vremea celei de-a patra cruciade, când veneţienii, cucerind capitala imperiului bizantin, le-au transportat cu o corabie până la Zara (astăzi Zadar, în Croaţia), pe coasta Dalmaţiei, controlată pe atunci de republică, acostând aici din cauza unei furtuni pe mare. Ele au fost pentru moment lăsate în biserica Sfintei Fecioare, cunoscută de-a lungul secolelor drept spitalul vechi şi ospiciul pelerinilor. Deşi moaştele trebuiau să ajungă în Veneţia, aici constuindu-se în acest scop biserica San Simeone Grande, totuşi acestea au rămas în oraşul croat, fiind păstrate până azi într-o raclă din argint donată de regina Elisabeta a Ungariei în anul 1380, însă au fost mutate ulterior în Biserica Sfântului Simeon din aceeaşi cetate.

Biserica veneţiană San Simeone Grande dispune şi ea de un monument (cenotaf), care conţine o raclă mai veche în care au stat odinioară moaştele, datată din 1317, pe care este chiar cioplit în piatră: „aici s-a aflat trupul Fericitului Simeon 114 ani” (hic stetit corpus Beati Symeonis annis centum et XIIII), însă monumentul este gol, fiindcă moaştele au rămas în continuare în portul croat.

În anul 1494, canonarhul Pietro Casola din Milano, în pelerinajul său către Ţara Sfântă, se închină la moaştele sfântului din Zadar, fiind uimit de ceea ce numea „păstrarea perfectă” a trupului, notând că avea gura deschisă. Aceste amănunte vin în contrast cu tăcerea referitoare la lipsa unui braţ, care s-ar puea găsi la Saint Denis.

La 17 octombrie 2010, arhiepiscopul din Zadar a dăruit parte din sfintele moaşte Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului, acestea fiind primite către patriarhul Teofil III şi aşezate spre închinare la Mănăstirea Katamon, care poartă hramul Sfântului Simeon şi unde era venerat până atunci mormântul gol al sfântului.