Toată viața lui a fost păstor de oi. Păștea oile lui și ale oamenilor din sat și se ruga neîncetat, repetând fie „Tatăl nostru”, fie „Doamne, Iisuse...”, fie „Doamne, miluiește”.

Trăia ca un pustnic, izolat de lume; avea adăpost un bordei în pădure, mânca numai pesmeți, făcea nenumărate metanii și slăvea pe Dumnezeu ziua și noaptea. Atât de mult iubea liniștea, tăcerea și singurătatea, încât foarte rar se întâlnea cu oamenii. Își iubea oile în mod deosebit și pe toate le chema pe nume; iar lupii și hoții niciodată nu i le-au răpit.

Acest creștin a avut în tinerețe povățuitor pe un sihastru ales, anume Simeon, care se nevoia într-o chilie pustnicească, nu departe de satul Plai, și era înaintevăzător.

În anul 1943, monahul Simeon s-a mutat la Domnul și în chilia lui a venit un alt sihastru, monahul Varsanufie Scriban, de loc din nordul Moldovei. Acesta s-a nevoit 26 de ani în acea chilie, având ca ucenic pe smeritul pustnic Ioan David.

Atât de mult a sporit duhovnicește acest frate încât, pe lângă neîncetata rugăciune, a dobândit și darul înainte-vederii, cunoscând cele viitoare, și era plin de smerenie și înțelepciune duhovnicească.

La 7 ianuarie 1995, când se prăznuiește Sfântul Ioan Botezătorul, fericitul Ioan David, după câteva luni de suferință, și-a dat sufletul în brațele lui Hristos, fiind cinstit de localnici ca un mare rugător și sihastru din Carpați.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești, Editura Mănăstirea Sihăstria)