Lângă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida, aproape de Horazin și Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba evreiască, „Casa Vânătorilor”, pentru că viețuiau acolo vânători de pește. În acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei și Filip. Petru și Andrei erau frați pescari și se îndeletniceau cu vânarea peștelui, până ce au fost chemați de Hristos la apostolat. Iar Filip, în copilăria lui, a fost dat de părinții săi la învățătura de carte și a ajuns iscusit în Sfânta Scriptură, înțelegând bine toate proorociile despre Mesia Cel așteptat, pe care citindu-le adeseori, se aprindea cu dragostea inimii pentru Iisus, pe Care încă nu-L știa și era cuprins de dorirea Aceluia pe Care încă nu-L văzuse la față, nici nu știa că venise pe pământ și pe Care mulți ar fi dorit să-L vadă și nu L-au văzut.

Cu astfel de iubire aprinzându-se el pentru Mesia, iată că Cel dorit călătorea prin Galileea și a aflat pe Filip, precum scrie despre aceasta Evanghelistul Ioan: „A vrut, zice el, să meargă Iisus în Galileea, unde a aflat pe Filip și i-a zis: Vino după Mine!”. Iar el, auzind această chemare a Domnului, nu numai cu urechile trupești, ci și cu ale inimii, îndată L-a crezut a fi adevăratul Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin prooroci; și a mers după Dânsul, luând aminte la viața Lui preasfânta și urmând sărăciei Lui. Apoi a învățat de la Hristos dumnezeiasca înțelepciune cu care avea să înțelepțească nebunia neamurilor.

Filip, bucurându-se pentru aflarea unei astfel de comori, prin care avea să fie răscumpărată toată lumea, n-a voit ca numai el singur să se îmbogățească cu acea comoară, ci dorea ca și alții să fie părtași aceluiași dar. Deci, aflând pe Natanail, prietenul său, i-a vestit cu mare veselie, zicând: Am aflat pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, despre Care a scris Moise în Lege și în Prooroci. Iar Natanail, auzind aceasta, și nenădăjduind ca să iasă Mesia, Împăratul lui Israil, dintr-o asemenea cetate mică și dintr-un neam simplu, a zis: Din Nazaret poate fi ceva bun? Iar Filip, sfătuindu-l ca să vină să-L vadă, i-a zis: Vino și vezi! Pentru că Filip știa că dacă Natanail va vedea pe Iisus și va auzi mântuitoarele Lui cuvinte, îndată va cunoaște că Acela este Mesia, lucru care s-a și întâmplat. Căci atunci când l-a dus pe el la Iisus, atunci Dumnezeu, Care ispitește inimile și rărunchii, văzând pe Natanail venind la dânsul, l-a cunoscut. Și a zis despre dânsul: Iată cu adevărat israilitean întru care nu este vicleșug.

Aceste cuvinte auzindu-le Natanail, s-a minunat foarte și a zis către Domnul: De unde mă cunoști? Căci nici Tu nu m-ai văzut pe mine cândva nici eu nu Te-am văzut pe Tine; deci, de unde ai cunoștința aceasta? Domnul răspunse: Mai înainte până a nu te chema pe tine Filip, când erai sub smochin, te-am văzut pe tine. Natanail, pe când era sub smochin, cugeta ceva dumnezeiesc pentru Mesia, a Cărui așteptare era spre veselia credincioșilor robilor lui Dumnezeu; și îi dăduse Dumnezeu în acea vreme inimă înfrântă și lacrimi fierbinți, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguință ca să împlinească ceea ce a făgăduit părinților din veac și să trimită pe pământ pe Mântuitorul lumii. Iar ochiul cel a toate văzător al lui Dumnezeu, vedea în acea vreme pe Natanail, căruia îi dăduse duh de umilință; de aceea i-a și zis Domnul: Când erai sub smochin te-am văzut pe tine.

Deci Natanail s-a mirat de aceste cuvinte, pentru că și-a adus aminte de ceea ce cugetase când era sub smochin și cu umilință ruga pe Dumnezeu pentru trimiterea lui Mesia. Căci știa că nici un om nu era acolo cu dânsul ca să-l vadă și că gândurile lui nimeni nu putea să le știe, decât numai Dumnezeu. De aceea îndată a crezut că Iisus este Mesia pe Care L-a făgăduit Dumnezeu să-L trimită pentru izbăvirea neamului omenesc.

Apoi a mărturisit că Iisus are fire dumnezeiască, prin care a cunoscut tainele inimii lui. De aceea a zis Natanail: Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israil. O, cât de mare mulțumire a adus Natanail Sfântului Filip, pentru că l-a vestit despre venirea pe pământ a Mântuitorului și pentru că l-a adus la Mesia Cel dorit de dânsul! Dar se bucură și Sfântul Filip că oamenii au aflat acea comoară dumnezeiască, care era ascunsă în pământul firii omenești și cu mai multă dragoste s-a aprins către Domnul său.

Iar când a văzut pe Învățătorul său că este om desăvârșit în toate, având oarecare împuținare de credință despre dumnezeirea Lui, atunci a fost îndreptat și învățat de Însuși Domnul, în acest chip: Umblând odată Domnul dincolo de Marea Tiberiadei, împreună cu cinci mii de oameni, și vrând să facă o minune, a zis către Filip: Cu ce vom cumpăra pâine, ca să mănânce toți aceștia? Iar aceasta a zis-o, ispitindu-l, căci știa ce va răspunde el. Însă l-a întrebat, ca însuși Filip să se cunoască pe sine și, rușinîndu-se de împuținarea de credință, să se îndrepteze.

Iar el nu și-a adus aminte de atotputernicia lui Dumnezeu nici n-a zis: „Tu, Doamne, toate le poți și nu trebuie a întreba pe cineva despre aceasta, ci numai dacă voiești, îndată toți se vor sătura; căci deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umplea de bunătate”. N-a zis această Filip, ci socotea pe Domnul numai ca om, iar nu și că Dumnezeu, având cugetare omenească pentru săturarea poporului și zicea: Nu vor ajunge pâini de două sute de dinari, ca să primească fiecare câte ceva.

Apoi, împreună cu ceilalți a zis: Dă voie popoarelor ca, mergând prin sate, să-și cumpere ei bucate. Iar când Domnul a frânt cinci pâini și doi pești la acele cinci mii de persoane, atunci Filip, văzând că din mâna Domnului se dădea tuturor hrană îndestulătoare, ca dintr-o vistierie neîmpuținată, până când popoarele s-au săturat, o, cât s-a rușinat de împuținarea credinței sale! Deci, întărindu-se în credință, a preamărit împreună cu ceilalți puterea lui Dumnezeu, Care era în Iisus Hristos.

Sfântul Filip a fost cinstit de Domnul între cei doisprezece Apostoli mai aleși, ca un vrednic, având dar de la El și îndrăzneală de prieten, după cum se arată în cele ce urmează. Când au fost la Ierusalim oarecare elini, la praznic, neputând să aibă intrare lesnicioasă la Iisus, fiind pagini necredincioși, s-au apropiat de Filip și l-au rugat, zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Iar el a vestit despre dânșii mai întâi pe Sfântul Andrei, apoi împreună cu acesta, a îndrăznit a spune lui Iisus dorința acelor elini, mângâindu-se că și neamurile doresc a vedea și a auzi pe Domnul și Învățătorul lor.

Apoi a auzit de la Iisus minunata învățătură și proorocie despre neamuri, cum că nu vor crede îndată într-Însul, ci după moarte, căci a zis: Grăuntele de grâu, căzând pe pământ, de nu va muri, rămâne singur; iar de va muri, mult rod va face. Ca și cum ar fi zis: „Până când viețuiesc Eu pe pământ, numai singură casa lui Israil va crede în Mine; iar dacă voi muri, atunci nu numai casa lui Israil, ci și neamuri multe vor crede în Mine”.

Sfântul Filip, după Cina cea de Taină, a îndrăznit să întrebe pe Domnul, despre taina cea mare a dumnezeirii, când L-a rugat să le arate pe Tatăl, zicând: Doamne, arată nouă pe Tatăl și destul ne este nouă. Cu această întrebare Sfântul Filip a adus mult folos Bisericii lui Hristos, căci în chip minunat am învățat de aici a cunoaște că Fiul este de o ființă cu Tatăl și a astupa gurile ereticilor, care leapădă deoființa. Pentru că așa a răspuns Domnul: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut pe Mine, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl și cum zici tu: arată-ne nouă pe Tatăl? Oare nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine?

Acest răspuns al Domnului învață pe Sfântul Filip și, pe lângă dânsul, pe toată soborniceasca și apostoleasca Biserică, a crede drept dumnezeirea Fiului, Care este asemenea cu a Tatălui; iar pe Arie hulitorul, care pe Fiul lui Dumnezeu Îl numește făptură, iar nu făcător, îl rușinează. După patima cea de bună voie și după învierea Fiului lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Filip a văzut pe Domnul, împreună cu ceilalți Apostoli, Care era în trup fără de moarte și preamărit. Apoi, luând binecuvântare de la Domnul, a văzut înălțarea Lui și venirea Preasfântului Duh. După aceea s-a făcut propovăduitor al lui Hristos între neamuri, pentru că i-a căzut sorțul să meargă la propovăduire în țările Asiei. Dar mai întâi a propovăduit în Galileia, unde l-a întâmpinat o femeie, ducând în mâinile sale un copil mort și, ca o maică, se tânguia fără mângâiere.

Pe acea femeie, văzând-o propovăduitorul lui Hristos, a miluit-o și, întinzând mâna sa cea dreaptă către copilul cel mort, a zis: „Scoală-te, îți poruncește Hristos Cel propovăduit de mine!”. Și îndată a înviat copilul. Iar femeia, luându-și pe fiul său viu și sănătos, a căzut la picioarele apostolului, dând mulțumire pentru învierea fiului său și, cerând de la dânsul Botezul, a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel propovăduit de dânsul. Deci, botezând pe maica împreună cu fiul ei, s-a întors în țările păgânilor și, propovăduind prin Elada (Grecia), făcea multe minuni, tămăduind pe cei neputincioși; ba a înviat și un alt mort, cu puterea lui Hristos.

Pentru aceea poporul israelit care viețuia între neamuri, fiind în mare mirare, a trimis oameni la Ierusalim către arhierei și către boieri, vestindu-i că un om cu numele Filip a venit de la ei în Grecia, propovăduind numele lui Hristos, prin care izgonește și pe diavoli și tămăduiește toate neputințele. Iar ce este mai de mirare e că a înviat un mort cu același nume, Iisus, și acum mulți, ascultându-l, cred în Iisus. Atunci a venit degrabă de la Ierusalim la Elada un arhiereu cu cărturari împotriva Sfântului Filip și, îmbră-cîndu-se în haina cea arhierească, a șezut cu multă mândrie pe scaun de judecată și stătea înaintea lui mulțime de popor, iudei și pagini. Acolo a fost adus și Sfântul Apostol Filip și a șezut în mijlocul soborului, spre care, căutând arhiereul cu mânie, a început a grăi: „Nu ți-a fost destul că ai înșelat în Iudeia, în Galileia și în Samaria pe poporul cel prost și neînvățat? Ci și aici ai venit la înțelepții elini, semănând înșelăciunea ta pe care ai învățat-o de la Iisus, Care era potrivnic legii lui Moise. Pentru acest lucru fiind osândit, a fost spânzurat pe cruce și a murit cu necinste; iar la praznicul Paștelor fiind îngropat, voi, ucenicii Lui, L-ați furat pe ascuns, spre sminteala multora, și ați propovăduit pretutindeni că a înviat din morți”.

Acestea zicând arhiereul, a strigat poporul asupra Sfântului Filip, zicând: „Ce răspunzi la acestea, Filipe?”. Atunci s-a făcut mare gâlceava, căci unii ziceau că îndată să fie ucis Filip, iar alții ziceau că în Ierusalim să fie dus spre pierzare. Iar Sfântul Apostol Filip, deschizând gura sa, a zis către arhiereu: „Fiul omului, pentru ce iubești deșertăciunea și grăiești minciuna? Pentru ce este împietrită inima ta și nu voiești a mărturisi adevărul? Oare n-ați pus voi peceți pe mormânt și strajă împrejurul mormântului? Și când a înviat Domnul nostru, nestricînd pecețile mormântului, oare n-ați umplut voi atunci mâinile ostașilor cu aur ca să spună minciuni și să zică: Dormind noi - ostașii -, mortul a fost furat. Apoi cum de nu te rușinezi a minți acum, căci cu adevărat, chiar pecețile mormântului mărturisesc învierea lui Hristos, iar minciuna voastră se dă pe față și se va ști în ziua judecății?”.

Zicând acestea Sfântul Apostol, arhiereul s-a tulburat foarte și s-a pornit asupra lui, vrând să-l apuce singur și să-l ucidă; dar îndată s-a făcut negru ca și cărbunele și a orbit. Iar cei ce stăteau înainte, văzând acea minune, socoteau că este vrăjitorie, și s-au pornit mulți asupra Sfântului Filip, vrând să-l piardă ca pe un vrăjitor. Însă toți cei ce voiau să-l apuce, au avut aceeași pedeapsă care a căzut asupra arhiereului. Încă și cutremur de pământ s-a făcut și, înspăimîntîndu-se toți, tremurau de frică, cunoscând puterea cea mare a lui Hristos. Iar Sfântul Apostol, văzând primejdia celor orbiți la ochii cei trupești și sufletești, a plâns pentru dânșii. Apoi s-a întors spre rugăciune, cerându-le de la Dumnezeu luminare trupească și sufletească, și astfel s-a dat celor pedepsiți tămăduire de sus.

Printr-o asemenea minune mulțime de popor s-a întors la Hristos și a crezut într-Însul. Însă arhiereul, fiind orbit cu răutatea, nu numai că nu a vrut să se înțelepțească după acea certare și să cunoască adevărul; ci a grăit multe hule asupra Domnului nostru Iisus Hristos, și îndată l-a ajuns o pedeapsă mai mare decât cea dintâi. Căci, deschizându-se pământul, l-a înghițit de viu, ca pe Datan și pe Aviron. Iar după pierzarea arhiereului, Sfântul Apostol Filip, botezând acolo pe mulți și așezându-le episcop pe un bărbat cinstit și vrednic, cu numele Narcis, s-a dus la Parți.

Mergând pe cale, cerea de la Dumnezeu ajutor în ostenelile sale. Iar când și-a plecat genunchii la rugăciune, i s-a arătat pe cer un vultur cu aripile poleite cu aur, ca în chipul lui Hristos răstignit. Prin acea arătare întărindu-se iarăși, a mers la propovăduire. Și, înconjurând cetățile Candachiei din Arabia, a intrat într-o corabie și a plecat pe mare spre Azot. Apoi noaptea făcându-se furtună mare și deznădăjduindu-se toți de viață, Sfântul Apostol a făcut rugăciune și îndată s-a arătat în văzduh chipul Crucii cel purtător de lumină, care a luminat întunericul nopții și marea s-a liniștit, alinându-se valurile ei.

Ajungând Filip la Azot, a ieșit din corabie și l-a primit în casa sa un primitor de străini cu numele Nicoclid care avea o fiică cu numele Haritina și care era bolnavă la un ochi. Sfântul Filip, intrând în casa lui Nicoclid, a grăit cuvântul lui Dumnezeu celor ce se întâmplaseră să fie acolo și toți îl ascultau cu plăcere. Fiind acolo aproape, asculta și Haritina care atât de mult se îndulcea de învățătura Sfântului, încât uitase de durerea ochiului său. Iar apostolul, văzând osârdia ei pentru ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și cunoscând boala ei, s-a milostivit spre dânsa și a zis să-și pună mâna pe ochiul său cel bolnav și să cheme numele lui Iisus Hristos. Deci, făcând așa fecioară, îndată s-a vindecat ochiul ei și a crezut în Hristos toată casa lui Nicoclid și s-a botezat.

Sfântul Apostol Filip s-a dus apoi din Azot în Ierapoli, cetatea Siriei, unde, propovăduind pe Hristos, s-a pornit poporul spre mânie și voiau să-l ucidă cu pietre. Dar era acolo în popor un bărbat cinstit, anume Ir, care, voind să-l scape pe Filip de uciderea cu pietre, a zis către popor: Bărbați concetățeni, ascultați sfatul meu și nu faceți nici un rău acestui om străin, până când vom înțelege dacă sunt adevărate învățăturile lui. Iar dacă se va dovedi că nu sunt adevărate, îl vom pierde. Atunci poporul n-a mai îndrăznit să zică nimic împotriva lui Ir, care, luând pe Filip, l-a dus în casa sa. Iar Filip, după obiceiul său, ținând propovăduire pentru Hristos în casa lui Ir, l-a adus către sfânta credință, cu toată casa sa și cu alți vecini; apoi i-a luminat cu Sfântul Botez.

Înștiințându-se cetățenii că Ir a primit Sfântul Botez, s-au adunat toți și, înconjurând casa lui, voiau să o aprindă ca să ardă împreună cu apostolul, cu Ir și cu toți ai casei lui. Dar, înțelegând Sfântul Apostol tulburarea poporului, a ieșit la lumină fără frică; iar ei, ca niște fiare sălbatice scrâșnind din dinți, l-au rănit și l-au dus la sfatul lor. Iar mai marele sfatului, cu numele Aristarh, văzând pe Sfântul Apostol, și-a întins mâna și l-a apucat de păr și îndată i s-a uscat mina lui, orbind de un ochi și surzind. Atunci îndată s-a schimbat poporul și mirându-se de acea minune, îl rugau pe Filip ca să vindece pe Aristarh, mai marele soborului lor. Iar Filip a zis: „De nu va crede Dumnezeului Celui propovăduit de mine, nu se va vindeca”.

Pe când grăia sfântul către popor, iată că duceau un mort la îngropare. Și a zis poporul, ca și cum ar fi râs de Sfântul Apostol: „De vei învia mortul acesta, atunci și Aristarh și noi toți vom începe a crede în Dumnezeul tău”. Iar Sfântul Apostol, ridicându-și ochii la cer și rugându-se mult, a strigat către cel mort: „Teofile, scoală!”. Atunci îndată, ridicându-se mortul, și-a deschis ochii. Și iarăși a zis Filip către dânsul: „Hristos îți poruncește să te școli și să vorbești cu noi”. Deci, sculându-se mortul de pe năsălie a căzut la picioarele apostolului, zicând: „Mulțumescu-ți, sfinte slujitor al lui Dumnezeu, că din multe rele m-ai izbăvit în ceasul acesta; căci doi arapi foarte negri, foarte răi, mă munceau fără milă și dacă nu ai fi sosit tu ca să mă izbăvești de dânșii, apoi m-ar fi aruncat în iadul cel cumplit”.

Văzând toți acea minune preamărită, cu un glas și cu o inimă preamăreau pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl propovăduia Sfântul Apostol Filip. Apoi Sfântul Apostol, făcând semn cu mâna ca să tacă puțin, a poruncit lui Ir ca să facă semnul Crucii peste mădularele cele vătămate ale lui Aristarh. Și, făcând astfel, îndată s-a tămăduit mina lui Aristarh cea uscată; apoi s-a tămăduit la ochi și la urechi, făcându-se cu totul sănătos. Pentru niște minuni ca acestea ce s-au făcut de Sfântul Apostol Filip, cu puterea lui Hristos, toată cetatea aceea a crezut în Domnul și au dărâmat idolii. Mai înainte decât toți, tatăl lui Teofil a sfărâmat doisprezece idoli ai săi de argint și de aur, iar aurul l-a împărțit celor ce aveau lipsă. Apoi Sfântul Apostol, botezându-i acolo pe toți și punându-le episcop pe Ir, a zidit și o biserică și întărindu-i în sfânta credință pe cei de curînd luminați, s-a dus în alte părți la propovăduire.

Străbătând Siria și toată Asia cea de sus, a venit în părțile Asiei celei mici, în Lida și în Misia, întorcând către Dumnezeu popoarele cele rătăcite. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Vartolomeu, care propovăduia atunci prin cetățile cele de aproape și care a fost trimis de Dumnezeu spre ajutorul Sfântului Filip. Încă și Mariam fecioară, care era sora Sfântului Filip, urma fratelui său și toți împreună slujeau mântuirii omenești. Aceștia au străbătut toate cetățile Lidiei și Misiei, binevestind Evanghelia, și multe asupreli și nevoi răbdând de la cei necredincioși, au fost bătuți, în temniță închiși, și cu pietre uciși. Însă, cu toate năpăstuirile și bătăile acelea, păzindu-se vii cu darul lui Dumnezeu, se sileau necontenit în bună vestire a lui Hristos. Apoi au ajuns până la ucenicul cel iubit al lui Hristos, la Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care propovăduia pe Hristos acolo în Asia.

Bucurându-se cu toții în Domnul, s-au dus în părțile Frigiei și, intrând la Ierapoli, propovăduiau pe Hristos. Iar cetatea aceea era plină de idoli, la care se închina poporul cel orbit cu înșelăciunea diavolească. Acolo era și o viperă pe care locuitorii Ierapoliei o cinsteau ca pe un Dumnezeu și care era ținută într-o casă încuiată, hrănind-o cu multe feluri de jertfe. Încă și alte feluri de jivini, șerpi și vipere, cinstea acel popor fără de minte.

Deci, Sfântul Apostol Filip cu însoțitorii săi, s-a înarmat cu rugăciunea mai întâi asupra acelei vipere. Acolo cu dânșii era și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care le-a ajutat de au biruit viperă. Căci junghiind-o cu rugăciunea ca și cu o suliță, au omorât-o cu puterea lui Hristos. Însă Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu îndată s-a despărțit de dânșii, lăsându-le Ierapolia ca să propovăduiască într-însa cuvântul lui Dumnezeu, iar el s-a dus în alte cetăți, ducând lumii buna vestire.

Sfântul Filip, împreună cu Vartolomeu și cu Mariam, rămânând în Ierapolia, se sârguiau cu dinadinsul să împrăștie de acolo întunericul închinării de idoli și să strălucească lumina cea mare a cunoștinței adevărului. Deci, se osteneau în cuvântul lui Dumnezeu ziua și noaptea, învățând pe cei rătăciți, înțelepțind pe cei fără de minte și povățuind pe cei greșiți. Și era în cetatea aceea un om oarecare cu numele Stahie, care de patruzeci de ani era orb. Acestuia Sfinții Apostoli i-au deschis ochii cei trupești prin minune, iar prin propovăduirea lui Hristos i-au luminat și ochii cei sufletești și, botezându-l pe el, au rămas în casa lui.

Deci, a ieșit vestea prin toată cetatea că Stahie cel orb acum vede și s-a adunat mult popor în casa lui; iar Sfinții Apostoli învățau credința în Hristos pe cei ce veniseră către dânșii, și aduceau la ei pe mulți neputincioși și pe toți îi tămăduiau cu rugăciunea, izgonind duhurile cele rele din oameni. Pentru aceea mulțime de popor a crezut în Hristos și s-a botezat de către Sfinții Apostoli.

Antipatul cetății aceleia avea o soție cu numele Nicanora, care, fiind mușcată de șarpe, zăcea bolnavă și era aproape de moarte. Auzind despre Sfinții Apostoli, care erau în casa lui Stahie, că tămăduiesc toată boala numai cu cuvântul, a poruncit slugilor să o ducă pe ea la dânșii, nefiind atunci bărbatul ei acasă. Femeia a dobândit de la dânșii îndoită tămăduire, atât de mușcarea șarpelui, cât și de vătămarea diavolului, crezând în Hristos prin învățătura lor. Și venind antipatul acasă, i-au spus slugile că femeia lui a învățat a crede în Hristos de la niște oameni străini care sunt în casa lui Stahie. Iar antipatul, mâniindu-se foarte, a poruncit să prindă pe Apostoli, iar casa lui Stahie s-o ardă cu foc. Și s-a făcut după porunca lui.

Deci, s-a adunat mulțime de popor din Ierapoli și luând pe Sfinții Apostoli, pe Filip și pe Vartolomeu și pe Sfânta fecioară Mariam, îi ducea pe ulițe, bătându-i și batjocorindu-i pe dânșii; apoi i-au aruncat în temniță.

După aceasta antipatul a hotărât să judece pe propovăduitorii lui Hristos și s-au adunat la dânsul toți popii idolești și popii viperei celei omorâte care se jeluiau împotriva Sfinților Apostoli, zicând: „Fă izbânda, antipate, pentru ocara zeilor noștri; căci de când au intrat străinii aceștia în cetatea noastră, s-au pustiit altarele marilor noștri zei, iar poporul a uitat a le aduce jertfele cele obișnuite, omorând prea cinstită aceasta viperă și toată cetatea s-a umplut de fărădelege; deci, omoară pe acești vrăjitori”. Atunci a poruncit antipatul să dezbrace pe Sfântul Filip, zicând că ar fi având farmece în hainele lui; și dezbrăcându-l, n-au aflat nimic. Tot astfel au dezbrăcat și pe Sfântul Vartolomeu. Iar când s-au apropiat de Sfânta Mariam, vrând să dezbrace trupul ei cel fecioresc, îndată s-a schimbat înaintea lor și s-a făcut ca o văpaie de foc. Și înfricoșându-se paginii, au fugit de la fața ei. Iar ighemonul a judecat pe Sfinții Apostoli ca să-i răstignească.

Deci, mai întâi au legat de picioare pe Sfântul Apostol Filip, l-au spânzurat de un lemn deasupra ușilor de la capiștea viperii și răstignindu-l cu capul în jos, au aruncat cu pietre într-însul. După aceasta au răstignit și pe Sfântul Vartolomeu, lângă peretele capiștii. Atunci s-a făcut deodată cutremur mare și deschizându-se pământul, a înghițit deodată pe antipatul și pe toți popii viperii și împreună cu dânșii, o mulțime de popor necredincios. Deci s-a făcut spaimă mare printre credincioși și necredincioși, încât strigau către Sfinții Apostoli, toți cei ce mai rămăseseră, ca să-i miluiască și să roage pentru dânșii pe Unul adevăratul Dumnezeu și să nu-i înghită pământul și pe ei. Apoi, grăbindu-se, au dezlegat pe Sfântul Vartolomeu, iar pe Sfântul Filip nu puteau să-l dezlege degrabă pentru că era sus spânzurat. Și astfel a fost bunăvoirea lui Dumnezeu ca prin acest fel de pătimire și moarte, să treacă Apostolul Filip de la pământ la cer, către care și picioarele lui erau întoarse.

Pe când era răstignit, Sfântul Apostol Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrăjmașii săi ca să le ierte păcatele și să le lumineze ochii minții, ca să vadă și să cunoască adevărul. Iar Domnul, plecându-se spre rugăciunea lui, îndată a poruncit pământului și a scos vii pe tot poporul cel înghițit, numai antipatul și popii viperii au rămas în adânc.

Apoi toți cu un glas mare, mărturisind și preamărind puterea lui Hristos, doreau Botezul. Și vrând acum să coboare pe Sfântul Filip de pe lemn, sfântul și-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos. Deci, l-au coborât de pe lemn mort. Iar sora lui cea după trup, Sfânta Mariam, care își păzea fecioria ei curată și văzuse pătimirea și moartea Sfântului Filip, cuprindea cu dragoste și săruta trupul cel coborât de pe lemn; apoi se veselea cu duhul pentru dânsul căci săvârșise cu bine alergarea sa. Iar Sfântul Vartolomeu a botezat pe toți cei ce crezuseră în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie. Apoi a făcut îngropare cinstită trupului Sfântului Apostol Filip.

În locul acela unde a curs sângele Sfântului Apostol, a crescut după trei zile o viță de vie ca semn că Sfântul Apostol Filip, după vărsarea sângelui său pentru Hristos, veșnic se îndulcește de veselie împreună cu Domnul său în împărăția Lui. Iar Sfântul Vartolomeu, împreună cu fericită fecioară Mariam, după îngroparea Sfântului Filip, au mai petrecut câteva zile în Ierapoli și bine întărind în credință Biserica lui Hristos cea nou întemeiată, s-au dus de acolo. Sfântul Vartolomeu s-a dus în cetatea Alvanului care era în Armenia cea mare, unde a fost răstignit, iar Sfânta Mariam a mers în Licaonia și acolo întorcând pe mulți la sfânta credință, a adormit cu pace. Pentru acestea toate, Dumnezeului nostru se cuvine slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.