Sfântul Antonie s-a născut în sânul unei familii evlavioase și înstărite din Veria, în Macedonia. Nu se cunoaște însă data nașterii sale[1]. Arzând de dragoste pentru viața ascetică, sfântul s-a lepădat din tinerețe de plăcerile cele deșarte și de mângâierile acestei lumi pentru a deveni monah la Mănăstirea Pieria, care era pe atunci în plină înflorire[2].

În scurtă vreme a devenit pentru frați o pildă în toate virtuțile călugărești și cum dorea să ducă viață pustnicească, a primit de la starețul său binecuvântarea de a se retrage într-o peșteră ascunsă, aflată în apropierea râului Aliakmon. A viețuit acolo timp de cincizeci de ani, hrănindu-se doar cu ierburile ce creșteau prin împrejurimi, neștiut de nimeni, doar de un preot care venea din când în când pentru a-l împărtăși cu Sfintele Taine.

Asemenea ilustrului său omonim, Antonie cel Mare, Sfântul Cuvios Antonie cel Nou a suportat ani de-a rândul asalturile repetate ale dracilor, care i se arătau sub înfățișările cele mai cumplite sau îi dădeau impresia că fluviul avea să se umfle și să inunde peștera, pentru a-l face să-și întrerupă rugăciunea sa de toată vremea și să-și părăsească chilia. Sfântul însă s-a nevoit astfel până la vârsta de nouăzeci de ani și și-a dat duhul lui Dumnezeu în peștera sa.

La ceva vreme după aceea, unor vânători care treceau pe acolo prin apropiere le-a fost atrasă atenția de lătratul câinilor lor. Au ridicat ochii spre locul unde se afla peștera ascunsă de frunziș și au văzut o mână care le făcea semn. S-au apropiat în grabă, au eliberat intrarea și au descoperit înăuntru trupul nestricat al sfântului pustnic.

Vânătorii au adus acestea la cunoștința episcopului Vereii care s-a dus în grabă în acele locuri, însoțit de mulțime mare, pentru a-l cinsti pe sfânt. Însă locuitorii din Pieria și cei din Veria au intrat într-o dispută pentru a ști cine avea să aibă cinstea de a păstra cinstitele moaște. Pentru a-i separa, ierarhul a pus să fie așezat trupul Sfântului Antonie într-o căruță trasă de doi boi, ca odinioară chivotul Legământului (I Regi 6), lăsându-l să meargă unde avea să-l ducă Pronia Dumnezeiască. Fără vreo ezitare, carul s-a îndreptat spre Veria și s-a oprit în fața casei părintești a Sfântului Antonie unde a fost ridicată mai apoi o mare biserică în cinstea sa.

(Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul. Viețile sfinților, Volumul V, Editura Sfântul Ioan Casian, București, 2015, pp. 222-224)

[1] Unele descoperiri arheologice recente tind să arate că Sfântul Antonie cel Tânăr ar fi trăit înainte de veacul al XII-lea, iar nu între veacurile XIV și XV, cum se credea.

[2] Mănăstirea Cinstitului Înaintemergător era cel mai important așezământ din gruparea de mănăstiri, numită mai apoi schitul Veria, ce s-a remarcat mai cu seamă prin Sfântul Grigorie Palama (14 noiembrie), Sfântul Atanasie de la Meteore (20 aprilie), Sfântul Nicanor (7 august) și Sfântul Dionisie din Olimp (24 ianuarie).