Cuviosul părintele nostru Nicon s-a născut în cetatea ce se numește Iuriev și era dreptcredincios și bun la obiceiuri. Căci încă din tânăra vârsta, voind să slujească lui Dumnezeu, a mers la Sfântul Serghie în mănăstire și s-a rugat sfântului să-l îmbrace în chipul monahicesc. Iar Sfântul Serghie l-a trimis la mănăstirea ce se numea Visoca, la ucenicul său Atanasie, unde, prin porunca sfântului, s-a tuns Nicon, și petrecea în mănăstirea Visoca cu toată smerenia.

Venind el în vârstă cea desăvârșită, l-a făcut presbiter în acea mănăstire și iarăși a mers la Sfântul Serghie și de la dânsul s-a deprins în viața cea monahicească. Căci îl iubea foarte mult Sfântul Serghie și cu învățătură îi adăpa sufletul său. Iar Nicon asculta cu osârdie pe Sfântul Serghie și petrecea în chilie cu dânsul. După aceasta, Sfântul Serghie mai înainte cu șase luni de moartea sa, a chemat pe toți frații și înaintea tuturor a pus pe Nicon egumen în locul său și i-a dat toată mănăstireasca rânduiala și grija pentru frați; iar sfântul petrecea singur în liniște.

După șase luni, Sfântul Serghie s-a dus din viața aceasta către Domnul, iar fericitul Nicon cu toți frații, luând sfântul trup al Cuviosului părintelui său Serghie, cu cinste l-au îngropat, cu multe lacrimi. Și toate învățăturile câte a auzit de la părintele său, el le împlinea, încât era chip îndestulat spre învățătura tuturor fraților, ca și fericitul Serghie. După aceasta, nelegiuitul împărat Eleghie, cu mulțime de barbari a venit asupra dreptei credințe; iar Stăpânul Hristos, ca să nu dea acel loc sfânt spre pustiire și spre călcarea barbarilor celor fără de Dumnezeu – pe când Nicon ședea să se odihnească puțin –, i s-a arătat Sfântul Serghie cu doi arhierei, cu Sfântul Petru și Alexie, făcătorul de minuni, mitropoliții a toată Rusia, și i-au zis: „Așa au voit dumnezeieștile judecăți, ca să vină și aici năvălirea barbarilor, iar tu, fiule, de aceasta nu te întrista, că iarăși o să se întemeieze mănăstirea”.

Astfel sfinții, binecuvântând pe fericitul Nicon, s-au făcut nevăzuți. Iar el, deșteptându-se, a văzut la arătare pe aceiași sfinți, la mănăstire, mergând de la chilia lui spre biserică. După aceasta, barbarii care s-au pomenit mai sus, au prădat părțile acelea, până la mănăstirea Sfântului Serghie. Apoi Cuviosul părinte Nicon cu frații, s-au dat în lături de acolo, dând loc mâniei celei viitoare. Iar barbarii năvălind asupra mănăstirii, au ars-o cu foc.

După plecarea barbarilor, fericitul Nicon cu frații s-au întors la mănăstire și văzând iubitul loc prădat și ostenelile Sfântului părinte Serghie arse cu foc de barbarii cei fără de Dumnezeu, se mâhneau foarte mult de aceasta. Apoi, adăugind sârguință, a ridicat o biserică mică degrab, trapeză și chilii pentru trebuințele fraților. După aceea, pe îndelete, a zidit o biserică de piatră, în numele Sfintei Treimi, deasupra mormântului Cuviosului Părinte Serghie și a înfrumusețat-o cu icoane și cu multe podoabe. Și a petrecut în acea egumenie treizeci și șapte de ani, toate părinteștile orânduieli isprăvindu-le, învățând din destul pe frați pentru folosul sufletesc.

Ajungând la adânci bătrâneți, s-a văzut slab și apropiindu-se de sfârșitul vieții sale, s-a împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos și i s-a adeverit din dumnezeiasca descoperire, despre mântuirea sa; căci în vedenie i s-a arătat odihna cea răsplătită lui prin Cuviosul Părinte Serghie. Drept aceea grăia fraților la sfârșitul său: „Să mă duceți de acum în cămara mea cea luminoasă, pe care mi-au pregătit-o rugăciunile Sfântului meu părinte Serghie, că aici nu voi suferi a fi”.

Așa grăind mult timp și pace dându-le, și-a dat sufletul său Domnului în ziua a șaptesprezea, a lunii noiembrie. Iar frații, cu cinste petrecând pe fericitul, aproape de mormântul Cuviosului Părinte Serghie, au pus trupul Sfântului Nicon unde și până acum zac amândoi și multe tămăduiri dau celor ce cu credință se apropie de ei. De aceea Dumnezeului nostru I se cuvine slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.