Părinții Sfântului Ioan Damaschin viețuind în cetatea Damascului, au luat la dânșii pe un copil sărman și anume pe Cozma, care era de loc din Ierusalim și care rămăsese de mic orfan de părinții săi care erau creștini. Pe acesta, părinții lui Ioan Damaschin, care erau iubitori de săraci, l-au făcut ca pe fiul lor și l-au crescut împreună cu Ioan, fiul lor cel firesc. Apoi răscumpărând de la agareni pe un călugăr ce se numea tot Cozma, fost robit în Italia, care era foarte înțelept, i-au dat acestuia spre învățătura dumnezeieștilor Scripturi pe amândoi copii: pe Ioan, fiul lor cel firesc, și pe Cozma, fiul cel înfiat. Cozma, înaintând în vârstă înțelegerii și învățând iscusința înțelepciunii, a lăsat lumea cea deșartă și, ducându-se în mănăstirea Sfântului Sava, a luat asupra sa jugul monahicesc, bine nevoindu-se cu el și ca o stea pe bolta cerului a strălucit în Biserica lui Hristos, prin viață și prin dumnezeiască înțelegere. Pornindu-se lupta împotriva sfintelor icoane, acest cuvios l-a îndemnat pe Sfântul Ioan Damaschin să scrie către dreptcredincioși cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Și amândoi, prin cuvânt și prin scris, s-au nevoit mult împotriva luptătorilor sfintelor icoane. El a împodobit Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare și canoane. El a cinstit cu cântări Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de taină și Patimile cele de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos, precum și alte praznice dumnezeiești.

Apoi a fost ales de patriarhul Ierusalimului episcop la Maiuma și, bine viețuind, cu dumnezeiască râvnă a povățuit turma la pășunea cea mântuitoare și, ajungând la adânci bătrânețe, s-a odihnit întru Domnul.